Legea entropiei este o lege generală care vizează absolut toate aspectele realităţii. În acest sens este interesantă tendinţa funciară a lucrurilor, care, în absenţa factorilor corectori, a tensiunii antrenante pe care orice context viu o generează (travaliu antientropic), pot să degenereze, luând uneori forme aberante sau ilogice. Adică nimic nu există doar prin sine!

Toate depind de relaţiile contextuale ale fiinţării lor, relaţii care le insuflă vitalitate şi le obligă a lua o formă adecvată realităţii. Inclusiv noţiunile sociale au această dependenţă. Vom da câteva exemple care ne influenţează viaţa. Ideea de sacralitate a vieţii omului introdusă de creştinism s-a extins cu timpul şi la animale. Nimic rău în această extincţie. Dar în momentul în care ceri, bătând cu pumnul în masă, în numele sacralităţii vieţii câinilor să nu luăm în considerare oameni omorâţi de câinii comunitari, mii de persoane terorizate şi muşcate într-un singur oraş şi într-un singur an, atunci lucrurile au luat-o razna. Practic, viaţa omului contează pentru aceste grupuri, erijate în apărătorii câinilor, mai puţin decât viaţa câinelui. De altfel, dacă ne vom uita în jur, dintre perechile fără copii, mulţi cresc câini şi pisici, foarte puţini înfiază spre a creşte un copil orfan sau abandonat într-un leagăn. Sunt preferate animalele. De ce? Pentru că ele sunt de fapt jucării vii, pe când a creşte un copil înseamnă efort şi risc. Nu este acesta un egoism care se exprimă cameleonic în altruism, în dragoste pentru animale? Este bine că cei care s-au înregimentat şi defilează cu bojocii în portavoce apărând maidanezii de "insensibili" şi-au găsit astfel compensare, echilibrul sufletesc. Au şi ei o "menire nobilă...". Dar este bine ca unul la 500.000 de locuitori să bage pumnul în gura majorităţii, pretinzând să accepte victime omeneşti decât "să se atingă de bietele patrupede"? Unde este democraţia? De altfel, pe parcursul utlimelor decenii asistăm la o amplificare a fenomenului în care grupuleţe violente şi gălăgioase pretind ca o imensă majoritate să se supună regulilor lor discutabile, uneori chiar detestabile pentru majoritate. Adică s-a ajuns, prin patologizare, ca majoritatea să fie obligată oficial să se supună minorităţii. Culmea este că această pretenţie se face în numele democraţiei, pe principiul majoritatea se supune minorităţii! Te întrebi când va veni ziua în care pedofilii se vor organiza în asociaţii, demonstrând furibund şi cerând discriminare pozitivă pentru ei, "bieţi minoritari nedreptăţiţi". Să ne uităm în alte părţi, unde cei care s-au dus să cerşească un loc de muncă dau foc la străzi şi pretind ca cei mulţi care i-au tolerat, oferindu-le ospitalitate, să se adapteze lor, celor puţini, care au venit să ceară un trai mai decent. Exemplele le poate continua oricine, uitându-se în jur sau în lumea largă. Uitaţi-vă la noi, unde cei sănătoşi şi care nu au lucrat niciodată nicăieri sunt asistaţi social, iar cei bolnavi şi care au lucrat sunt marginalizaţi. Şi nimeni dintre politicieni nu are curajul să spună cinstit lucrurilor pe nume. Nu este political correctness şi apoi voturile... Dar uniformizarea absolută pe care demagogia o promovează în numele democraţiei, patologizând-o, este o periculoasă capcană. Nu toate cele sunt egale între ele şi nu pot fi. Atunci când binele va fi egal cu răul, virtutea cu păcatul, atunci fundamentele moralităţii şi culturii noastre se vor fi cancerizat, fără şansă de însănătoşire.

Mai poate fi acceptată demagogia care împinge lucrurile spre o asemenea egalizare? Egalitarismul absolut este o idee de origine comunistă. Democraţia nu înseamnă a amesteca egalitar cele murdare cu cele curate, ci a te putea bucura de ierarhia valorii lucrurilor, respectând regulile.