Ieri, în Sala Mare a Primăriei Oradea, a avut loc deshiderea ofertelor celor patru firme care s-au înscris în competiţia pentru realizarea unui nou pod rutier peste Crişul Repede, în zona Sovata. Aceste firme sunt: Hidroconstrucţia SA Bucureşti, Construct Mod, Selina, respectiv SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara.

Construcţia acestui pod este controversată, mii de orădeni, în special riveranii din zona Sovata şi Splaiul Crişanei contestând utilitatea acestei investiţii. Dacă unii orădeni solicită municipalităţii o atenţie sporită investiţiilor de canalizare şi drumuri, un pod rutier fiind, în condiţii de criză, o "excentricitate", riveranii reclamă distrugerea spaţiului verde şi a habitatului natural al Crişului, dar şi creşterea nivelului de zgomot şi praf. La toate aceste argumente se mai adaugă unul, la doar câteva de metri în aval, este proiectată dublarea Podului Densusianu. În plus, costurile la care s-a ajuns cu această investiţie s-au dublat. Dacă iniţial, Ilie Bolojan vorbea de costuri mai mici de 2 milioane euro, în final, valoarea de proiectare s-a stabilit la 3.188.510 euro, fără TVA.

Potrivit temei de proiectare, traseul noului pod începe pe strada Oneştilor, traversează Splaiul Crişanei, se înscrie între Podul de pontoane existent şi terenurile de sport, traversează Crişul Repede, sub un unghi de circa 72 de grade, şi ajunge pe malul drept, fiind amplasat la circa 12,75 m distanţă din axul drumului la colţul blocului.