Pensionarii nu şi-au imaginat nici în cele mai sinistre vise ale lor, nici în perioada interbelică, când era sărăcie în ţară, că la vârsta senectuţii să fie supuşi unui nivel de viaţă la limita sărăciei. Tot ce au făcut echipele de o incompetenţă crasă la cârma ţării în ani postrevoluţionari s-a resfrânt negativ asupra persoanelor vârstnice. Inflaţia, evoluţia preţurilor de consum, a taxelor şi a impozitelor, scăderea PIB, defavorizarea monedei naţionale - leul etc., toate au întrunit condiţii ca pensionarii să sufere, viaţa lor, ce s-a degradat an de an, nefiind luată în calcul. Au crescut preţurile la medicamente, la energie electrică, la telecomunicaţii, la chirii, la transporturi feroviare. Prin toate aceste măsuri luate de guvernele aflate la putere, încercându-se cârpirea debilului buget de stat. În disperare de cauză, s-a recurs la taxarea aberantă a veniturilor individuale, la inventarea a tot felul de "fonduri speciale" care dijmuiesc firmele sănătoase, în timp ce marii datornici (regiile statului) trăiesc liniştiţi. Statul este cel mai mare jefuitor al românilor pentru că instituţiile care furnizează produsele şi serviciile ajunse la preţuri astronomice sunt exclusiv ale statului. Şi mai trebuie spus că aceste preţuri indecente au împins în sus toate celelalte preţuri. S-a ajuns astfel la situaţia ca scumpirile fără noimă ale utilităţilor absolut necesare bătrânilor şi întregii populaţii a ţării să înghită mai mult de trei sferturi din bugetele familiare. Suferinţele în rândul pensionarilor ce ating pragul sărăciei se resimt tot mai mult în viaţa lor. Bătrânii mor pe capete, ceea ce determină o scădere drastică, în ultima vreme recunoscută şi în statistici, a populaţiei în România. Bolile se înmulţesc de la o zi la alta, încât nici în spitale nu mai sunt locuri suficiente. Suprafaţa ocupată de morminte proaspete în cimitire creşte. La acest lucru se gândesc aleşii poporului, să vadă cât mai multe parcele ocupate în cimitirul municipal. Iar la îngrijirea bătrânilor, măcar prin acordarea medicamentelor gratuite pentru bolile grave şi cronice, guvernanţii nu se gândesc, lăsându-i să moară cu zile. La început de lună este păruială în faţa farmaciilor pentru medicamente compensate, ele se termină în două zile. Ne întrebăm, în mod justificat, ce norme de conduită morală guvernează în ţara asta. Pensia majorităţii vârtsnicilor este foarte mică, după 30-40 de ani de muncă din care cea mai mare parte merge la întreţinere, pe medicamente şi mâncare, oare vârstnicul mai are posibilitatea să meargă la un film, la teatru sau mare? Pe bună dreptate, pensionarii ies în stradă şi protestează împotriva guvernului, considerându-l vinovat de situaţia lor, dar nu numai guvernul actual, ci toate guvernele care s-au succedat până acum la putere, precum şi clasa politică, care nu a promulgat legi favorabile pensionarilor, dimpotrivă, s-au împotrivit şi la majorarea punctului de pensie, ca să reprezinte 45 la sută din salariul mediu brut pe economie, pe motiv că ar însemna un dezechilibru grav în bugetul de asigurări sociale. Dar când se cheltuiesc sume colosale pe probleme minore în favoarea clientelei politice nu este un dezechilibru? Simpaticii guvernanţi şi miniştri cu protecţia socială uită de promisiunile electorale pompoase prin care s-au angajat la reducerea mortalităţii, sprijinirea cu medicamente, avantajarea populaţiei aflată în suferinţă şi defavorizaţi social ai persoanelor vârtsnice, promisiunile au rămas totdeauna vorbe în vânt.