PSD-ul a căzut ca musca în pânza păianjenului de la Cotroceni. După ce l-a desemnat prim-ministru, pe patru ani, pe Stolojan, Băsescu vine acum şi pune condiţii pentru viitorii miniştri ai cabinetului, toate cu atingere la personalităţi marcante ale PSD. Băsescu cere fără politicieni penali, baroni sau aleşi locali. Lovitura îi atinge dintr-un foc pe Miron Mitrea, Adrian Năstase, Liviu Dragnea.

Câte mai poate înghiţi PSD? Punctul de negociere cu UDMR se joacă, dar chiar de s-ar face voia PSD, inferioritatea în faţa lui Traian Băsescu şi a PDL a fost demonstrată cu vârf şi îndesat. De ce face PSD atâtea temenele pentru a rămâne în cărţile guvernării? Una dintre explicaţii pare a fi Mircea Geoană. Se pare că acesta vrea să şteargă cu orice preţ din memoria colectivă porecla de prostănac. Şi anume să-şi poarte pesedeii glorios spre guvernare, demonstrând tuturor că este un lider de partid care a adus victoria după patru ani de opoziţie. Dacă PSD nu intră la guvernare, decontul se va face în capul lui Geoană. Baronii locali vor scoate cuţitele cu care se pregăteau să taie din pâinea puterii şi le vor îndrepta spre capul lui Geoană. Atunci nu va mai spune nimeni că PSD este câştigătorul moral, dimpotrivă, se vor face reproşuri cu privire la scorul obţinut în alegeri. Vor veni cei care vor spune, pe bună dreptate, că partidul trebuia să obţină un scor fluviu după patru ani de opoziţie. Din câştigătorul moral, PSD poate să devină perdantul imoral, pentru că i se va reproşa lui Geoană mânjirea imaginii partidului prin negocierile umilitoare duse cu PDL. De la sublim la ridicol nu este decât un pas, aşa că pentru Geoană cale de întoarcere nu mai este. Această realitate a ultimelor săptămâni de după alegeri ne confirmă următorul fapt: câştigătorii adevăraţi ai alegerilor nu sunt cei care realizează neapărat un scor bun, ci cei care ştiu să gestioneze cel mai bine scorul obţinut. La acest capitol, câştigători de departe sunt liberalii. Multă lume a vorbit, ani la rând, despre încăpăţânarea lui Tăriceanu de a rămâne premier. Părea că ar fi în stare de orice pentru a-şi păstra scaunul. Iată că până la urmă liberalii au fost fermi pe poziţie, neacceptând oferta oneroasă a PDL. Unii i-au taxat drept inflexibili. E posibil să fi fost. Numai că se pare că la noi nu e bine nicicum. Dacă faci compromisuri, nu eşti bărbat politic, n-ai demnitate, iar dacă nu faci, nu eşti flexibil, nu eşti un bun politician. De aici putem observa că politica e ceva alunecos, relativ, lipsit de contur, conjunctural. Ca să i te potriveşti trebuie să ai şi tu aceste atribute. Traian Băsescu se poate mândri cu asta. Oricâte bube ar avea şi liberalii, din această tărăşenie post-electorală au ieşit cel mai bine ca imagine. PSD, chiar dacă va da înapoi şi se va întoarce în opoziţie, o va face cu coada între picioare şi, pe deasupra, va avea parte şi de convulsii şi de capete descoronate în interior. Când doi se bat, al treilea câştigă, chiar dacă nu pe termen scurt. Aici sunt două variante, care convin de minune liberalilor în perspectivă. Ori rămâne PSD cu PDL, dar e clar că nici bine n-au început şi mărul discordiei a fost muşcat, ori face PDL un guvern minoritar. În condiţiile acestea, PNL ori se va fortifica în opoziţie, ori va specula instabilitatea guvernării ce se prevede în ambele variante, guvern majoritar sau minoritar, în ideea de a reveni la putere. Patru ani sunt prea lungi pentru labilitatea politică de la noi, ca să nu avem parte şi de surprize, surprize. Un lucru însă este clar: după liberali, PSD e noul sac de box al lui Băsescu. Pentru că, în raport cu Traian Băsescu, politicienii şi partidele lor aplică politica sacului de box, adică stau şi-o încasează.