Legalizarea prostituţiei începe să câştige adepţi în politica românească. În prag de campanie electorală, politicienii marşează pe toate planurile şi încearcă să adune voturi de la toate categoriile sociale. Democraţii şi liberalii au abordat în aceste zile o temă nouă şi, până acum, tabu: prostituatele. Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a fost primul care a ridicat problema. El a anunţat în urmă cu două zile, la Şcoala de vară a femeilor democrate, că va pleda pentru drepturile prostituatelor şi legalizarea celei mai vechi meserii din lume. Blaga a declarat că nu e normal ca legislaţia românească să fie atât de dură cu femeile care se prostituează, dar să fie tolerantă cu proxeneţii şi cu clienţii acestor femei. Pe de altă parte, la două zile de la declaraţiile lui Blaga, şi liberalii şi-au exprimat disponibilitatea legalizării prostituţiei, prin vocea ministrului de Interne, Cristian David. Acesta a precizat că, în cazul unui proiect de lege, în acest sens este necesară şi o distincţie între practicarea prostituţiei, proxenetism şi traficul de fiinţe umane, cu menţiunea că în cazul ultimelor două flageluri este nevoie de sancţiuni. Politicienii nu au luat însă în calcul dacă societatea românească este pregatită pentru legalizarea celei mai vechi meserii din lume. În 2003, fostul senator PRM Corneliu Bichineţ a depus un proiect de lege care prevedea legalizarea prostituţiei, fapt care a stârnit controverse atât din partea parlamentarilor, cât şi din partea Bisericii Ortodoxe Române. Reprezentanţii acesteia au atras atenţia că "prostituţia este aşezată de învăţătura creştină în rândul celor şapte păcate capitale, fiind sinonimă cu desfrânarea sau curvia, când se săvârşeşte de persoane sau parteneri necăsătoriţi, sau cu preadesfrânarea sau preacurvia (adulterul), când actul împreunării trupeşti se săvârşeşte între parteneri care sunt căsătoriţi sau când cel puţin unul dintre ei are acest statut". Deasemenea, BOR aprecia că "adulterul este un act foarte grav, echivalând cu moartea morală, fiind şi motiv canonic de divorţ", statul român riscând să fie acuzat că este pe punctul de a recunoaşte o `profesiune` care conduce la destrămarea familiei şi la contaminarea populaţei cu o maladie mortală (SIDA). În cele din urmă, proiectul de lege s-a împotmolit la comisiile de specialitate şi nu a fost niciodată adoptat de către parlamentari, soartă pe care este de aşteptat să o aibă şi ultimele iniţiative legislative vehiculate în aceste zile.