Adrian Năstase, zis pe vremuri Împăratul, nu este o victimă. Corul de bocitoare de la televiziunile de partid îl vaietă aşa, dar el nu este o victimă. Nici a sistemului şi nici al vreunui regim dictatorial. Adrian Năstase este victima propriilor fapte, a nemăsuratului orgoliu plămădit pe culmile puterii şi a lăcomiei de familie.

Condamnat pentru a doua oară la închisoare cu executare, în unanimitate de un complet de cinci judecători, fostul prim ministru s-a dat victimă. Întreg partidul i-a fost alături, în frunte cu cel pe care, pe vremuri, îl numea ironic "micul Titulescu". Întreg partidul, care azi este la butoane în această ţară în frunte cu „micul Titulescu", acuză acum Justiţia de injustiţie. "Este o victimă a regimului Băsescu" - afirmaţia mai poate fi acceptată din partea unui fan înfocat, ori coleg de partid, dar niciodată din partea unui şef de Guvern în exerciţiu. Însăşi ideea de independenţă a Justiţiei este călcată în picioare. Şeful puterii executive se uşurează scârbit pe Justiţie, de nedreptatea comisă în "regimul Băsescu", când USL are de fapt toată puterea în ţara asta. Cât de limpede la cap trebuie să fii pentru a emite un comunicat de presă precum PSD, în care se discută despre faptul că trăim într-o dictatură, iar Băsescu este un dictator paranoic?! De fapt, preşedintele era bine mersi îngropat sub 7,4 milioane de voturi, mort politic, şi doar prostia uriaşă a celor care l-au săpat până l-au dezgropat a făcut ca mumia să revină în ringul politic. În loc să tacă şi să facă astfel un biet serviciu acestei ţări arătată prea des cu degetul de partenerii ei europeni, premierul a discreditat statul de drept. Este mai uşor însă să te lupţi electoral în fiecare zi cu balaurul de la Cotroceni decât să faci o autostradă, ori să alimentezi economia cu locuri de muncă pentru atât de mulţi şomeri disperaţi câţi are această ţară.

În mod ironic, cei care îl arată cu degetul pe Băsescu, au dreptate. În veacul vecilor nu ajungea Năstase după gratii dacă el, Împăratul, ajungea preşedinte. Sistemul impus de el se baza pe legea lui Ohm - dacă eşti om cu mine, sunt şi eu om cu tine. Banii curgeau gârlă, o mână spăla pe alta, iar de cămara Împăratului avea grijă Miky Şpagă. Justiţia mergea ca unsă cu toate alifiile pe vremea când colaboratoarea Rodica Stănoiu aştepta "verde" de la şedinţele de partid, dosarele zăceau pitite în sertare pentru a fi scoase doar la troc politic, iar singurul rechin condamnat era un Fănel Păvălache, zis Crapul. Condamnat pentru a doua oară la închisoare, Împăratului i s-au cerut acum şi banii puşi deoparte. Seamănă asta a răzbunare mizerabilă, sau înseamnă că s-a făcut justiţie şi dreptate?! În funcţie de cum răspundeţi la întrebare, vă puteţi defini poziţia de spectatori implicaţi: a celor care se bucură de condamnare, a celor care se vaietă de nedreptate, sau pur şi simplu a celor înzestraţi cu discernământ civic.

Viitorul trebuie să ne îngrijoreze. Loviturile încasate de Justiţie în aceste zile pentru condamnarea unui greu lider politic vin exact din partea politicului altoit pe celelalte două puteri ale statului: cea Executivă şi cea Legislativă. Trepiedul pe care se sprijină statul de drept se clatină periculos. Tendinţa naturală a hoţilor este de a fenta legea şi a scăpa de răspundere, după cum cea a politicienilor puşcăriabili este de a-şi face legi pentru a se proteja. Dovada - marţea neagră în care s-au pritocit legile graţierii şi superimunităţii parlamentare. A devenit evident că ceva s-a schimbat în Justiţie, iar această evidenţă le dă frisoane găştilor uriaşe de politruci, baroni locali şi parlamentari cu dosare în instanţe. Şi, din punctul lor de vedere, schimbarea în Justiţie trebuie să fie reversibilă, pentru a nu ajunge după gratii. În acest moment, problema devine şi a noastră, a celor mulţi care votează şi duc în spate prin impozite şi taxe plătite acest edificiu numit Statul Român. Avem nevoie de o Justiţie care să funcţioneze, sau de una care să acopere infractorii? Dacă Justiţia a greşit în cazul lui Năstase, sau a acţionat la comandă politică, sunt destule instrumente legale prin care avocaţii săi să demonstreze acest lucru. Au la dispoziţie inclusiv instanţele europene, slavă Domnului. Este preferabilă însă o Justiţie care greşeşte­ uneia subordonate politic, într-o societate supusă forţei dreptului şi nu dreptului forţei.