Fiecare caz de corupție, odată devoalat, scoate la lumină alte potlogării, în special rețeaua subterană în care își dau mâna presa și politicul.

Dacă acum aflăm, ceea ce se bănuia, că mulți bani mergeau dinspre Elena Udrea spre presa așa-zis băsistă, putem fi convinși că și-n partea cealaltă se proceda la fel. Și anti-băsiștii, usl-iștii aveau site-urile si blogurile lor bine remunerate. Așa că poziția cea mai bună e a privi cu detașare acest fenomen general și a-l condamna în întregul lui, nu doar parțial și cu parti-pris. Totuși, o nuanță se impune, dacă anti băsiștii doreau să dărâme statul de drept și justiția, neavând scrupule democratice, cei de dreapta au ținut mereu să facă o figură onorabilă. Dar dacă era nevoie să fii plătit cu sacoșa ca să susții democrația, atunci aici apare o contradicție imposibil de anulat.

Protestatarii au biciuit în piață întregul sistem, unde includem, puterea ocultă, mafia politică și economică, dar presa nu a devenit tot parte din sistem? Protestatarii nu mai vor această clasă politică, dar această clasă de jurnaliști compromiși o mai vor? Dacă știm că presa e dependentă de șpăgile mafiei politice, că e invadată de acoperiți, atunci e și ea parte a acestui sistem putred. Șansa presei de sistem e că poate trece la nevoie și de partea străzii, astfel că marii deontologi scapă din nou, albindu-se. Poate că unii sunt sătui și de CTP, Cristoiu, ba chiar și de Tapalagă, Turcescu. Prin urmare, să apară și jurnaliști noi, neacoperiți, nu doar tehnocrați în politică.

Din păcate, rezultatul acestei stări de fapt se reflectă și în neputința de-a mai crea o anchetă de investigații. Cauzele tragediei de la clubul Colectiv, învăluite în mister de tăcerea autorităților, sunt tratate cu indolență de marile trusturi de presă. Aflăm totuși, din mărturii, că nu incendiul a fost în primul rând  fatal, ci un anumit gaz, dar orice suspiciune e imediat combătută cu teoria  conspirației, eternul clișeu. Să sperăm că această tragedie, cea mai mare după 1990, nu va rămâne fără o investigație derulată în cele mei mici amănunte.

Revenind la suferințele cronice ale presei, putem spune că nici investigațiile bazate strict pe documente luate pe sub mână de la "băieți" nu reprezintă o soluție. O anchetă serioasă în New York Times durează câteva luni, iar rezultatul sunt câteva pagini de ziar, însă și costurile pot ajunge spre 100.000 de dolari. Toate acestea sunt mult  peste putința  presei românești. Dar chiar și așa săracă, presa ar fi mai sănătoasă și mai utilă decât  dacă se lasă coruptă. Dacă unora poate nu li se pare atât de importantă această stare deplorabilă a presei românești, ar fi bine de știut pentru orice cetățean, că fără o presă liberă de sistem și de șpăgile politicienilor nu vom avea democrație în vecii vecilor.