Pentru a-şi justifica lipsa de curaj, membrii Senatului Universităţii Oradea, care s-au solidarizat, umili, săptămâna trecută, cu rectorul Teodor Traian Maghiar, urmărit penal de procurorii anticorupţie, s-au ascuns în spatele aşa numitei „prezumţii de nevinovăţie”, uitând că aceasta înseamă de fapt asigurarea dreptului de apărare şi nu ignorarea în totalitate a tuturor dovezilor existente împotriva inculpatului. Prezumţia de nevinovăţie înseamnă, în accepţiunea CEDO, asigurarea dreptului la apărare, garanţii asiguratorii în orice fază a procesului penal, şi reprezintă dreptul oricărei persoane, acuzată de fapte penale, de a fi considerată nevinovată, în situaţia în care există obligaţia de respectare a unor drepturi. Prezumţia de nevinovăţie nu ar fi fost defel încălcată în cazul punerii în discuţie, în Senatul Universităţii, a suspendării din funcţie a rectorului Teodor Traian Maghiar. Dacă s-ar accepta prezumţia de nevinovăţie ca argument absolut, nici o persoană nu ar mai fi acuzată de infracţiuni sau nu ar avea dreptul de a pretinde o reparaţie civilă de la un "prezumat vinovat", fapt care ar constitui o limitare arbitrară şi disproporţionată a drepturilor părţii vătămate în faţa legii, iar responsabilitatea pe temeiul unor criterii de probe nu ar mai fi atrasă. În lipsa unui gest de onoare asumat unilateral, la care, de altfel, nimeni nu se aştepta, votul senatului pentru suspendarea din funcţie era singurul mod de a recomanda rectorului să se abţină de la fapte asemănătoare celor pentru care a fost incriminat până la judecarea definitivă. Acceptarea şi susţinerea suspendării în senatul UO, nu ar fi avut ca efect incitarea publicului la a crede că fostul şi actualul rector sunt vinovaţi, cum, manipulaţi, laşi şi în necunoştinţă de cauză au „presupus” membrii forului academic. Aşa cum au luat în braţe „prezumţia de nevinovăţie”, "senatorii" orădeni puteau să cântărească şi „prezumţia de vinovăţie”, apreciind dacă o persoană incriminată de o autoritate publică pentru producerea unor prejudicii fabuloase, pe baza unor rapoarte care arată clar intenţia de fraudă fiscală, poate cumula măcar de criteriile morale necesare pentru conducerea unei instituţii de învăţământ superior.