Foştii angajaţi ai Primăriei Oradea care au fost puşi pe liber odată cu instalarea lui Ilie Bolojan la conducerea municipiului încep să-şi recâştige în instanţă drepturile pierdute. Zilele trecute, Tribunalul Bihor a admis acţiunea formulată de către Alin Scheianu, eliberat din funcţia de director executiv adjunct al Poliţiei Comunitare Oradea începând cu data de 15 septembrie 2008.

În urma promovării unui concurs organizat în luna aprilie 2008, Alin Scheianu a fost numit director executiv adjunct începând cu 1 mai 2008. La scurt timp după alegerile locale, administraţia liberală a decis desfiinţarea postului său de director executiv adjunct şi demiterea lui Scheianu din această funcţie. Asta, în condiţiile în care, la acea dată celălalt post de director executiv adjunct era liber, ulterior această funcţie revenind unui apropiat al UDMR. Totodată, în acţiunea în contencios administrativ, Scheianu reclamă o serie de abuzuri la care a fost supus, printre care şi neplata drepturilor salariale. Adresându-se instanţei de judecată, fostul director adjunct a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local Oradea, prin care se aprobă noua organigramă a Poliţiei Comunitare, prin care postul său este desfiinţat, precum şi a dispoziţiei de eliberare din funţie începând cu 15 septembrie 2008. De asemenea, Scheianu a solicitat şi obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 50.000 de euro. După mai multe termene de judecată, pe data de 28 octombrie a.c., Tribunalul Bihor s-a ponunţat pe fond. Instanţa a admis, în parte, solicitările reclamantului. Astfel, s-a dispus anularea HCL nr. 707/2008 privind modificarea organigramei, anularea dispoziţiei de eliminare din funcţia de director adjunct, respectiv instanţa a decis ca Primăria să-i achite cu titlu de daune morale suma de 5.000 de euro.

Hotărârea Tribunalului poate fi atacată în 10 zile de la comunicare cu recurs. Reprezentanţii Primăriei au precizat că îşi vor rezerva acest drept. Revenirea în funcţie a lui Alin Scheianu se va face abia după ce hotărârea instanţei va fi definitivă şi irevocabilă.