Noua Republică Kosovo este singura ţară din lume care alături de Cipru îşi are pe steag o reprezentare a hărţii teritoriului, devenind al 28-lea stat al Europei, având ca imn naţional Simfonia a IX-a a lui Beethoven şi moneda euro. Noul stat a fost locul unde au funcţionat cei mai mulţi funcţionari europeni în procesul de supraveghere a independenţei, jumătate din populaţia Kosovo fiind alcătuită din tineri sub 25 de ani.

În prezent, un număr de 9l de state dintre cele l93 de state membre ale ONU au recunoscut independenţa Kosovo, care este membru al FMI si al Băncii Mondiale. Dacă a încetat războiul între autorităţile din Belgrad şi cele de la Pristina (capitala Kosovo), nu a ostoit războiul diplomatic pe care a continuat şi continuă Serbia să-l ducă în faţa organismelor internaţionale. Chiar după declararea unilaterală a independenţei Kosovo, Serbia a cerut plenului Adunării generale a ONU să se răspundă la întrebarea: "Declararea unilaterală a independenţei instituţiilor provizorii ale admnistraţiei autonome a Kosovo este conformă cu dreptul internaţional?" Adunarea generală, cu toată opoziţia unor state precum SUA, Albania, Insulele Marshall, Nauru, Palau, Statele federate ale Microneziei,  a aprobat cererea Serbiei de a se sesiza Curtea Internaţională de Justiţie cu privire la legalitatea sau nelegalitatea independenţei Kosovo.  Procedura de judecată a început pe 8 octombrie 2008, iar la 20 octombrie 2008, Curtea a invitat statele să transmită în scris punctele lor de vedere cu privire la întrebarea formulată, termenul de depunere al opiniilor a fost 17 aprilie 2008. Faza orală a pledoariilor s-a desfăşurat pe perioada l-ll decembrie 2009, la acestea  participând activ 28 de state. Şeful declaraţiei sârbe, Dusan Batakovic, ambasadorul Serbiei în Franţa a arătat, la l decembrie 2008, că declaraţia unilaterală de independenţă a Kosovo încalcă fundamentele dreptului internaţional, este o provocare la autoritatea ONU, o încălcare vădită a principiilor de integritate teritorială, o încercare de a elimina chiar administraţia ONU din Kosovo, de a înlătura suveranitatea legitimă a Serbiei asupra provinciei sale sudice, care este leagănul istoric al poporului sârb, unul din pilonii esenţiali de identitate ai acestuia. El a mai arătat că toate propunerile sârbeşti de acordare a celei mai largi autonomii au fost respinse de către albanezii kosovari şi că sârbii şi celelalte minorităţi din Kosovo sunt ameninţate şi presate să se mute din Kosovo, bisericile şi mânăstirile ortodoxe au fost distruse, iar cele care au mai rămas sunt păzite  de forţele armate internaţionale. În replică, în pledoaria pentru Kosovo, ministrul de externe al acestuia, Skender Hyseni, a arătat, tot la l decembrie 2008, că independenţa Kosovo este ireversibilă şi că Serbia prin încălcarea gravă a drepturilor omului, prin masacrele comise contra albanezilor, a pierdut dreptul de a mai conduce această regiune. Serbia nu a fost sinceră în ofertele sale de acordare a celei mai largi autonomii în Kosovo şi chiar în cursul negocierilor asupra noului statut al Kosovo, Belgradul a adoptat o nouă Constituţie în care s-a statuat că provincia Kosovo este parte integrantă a Serbiei. (va urma)