Partidele mari propun a cincea generaţie de impostură. Urmează prosperitatea fără morală, a treia epoca de ratare, după eşecul decomunizării şi moartea anticorupţiei. Recursul la morală a mişcat conştiinţe şi a câştigat adepţi la alegerile din 2004. Decomunizarea a sucombat odată cu CNSAS, iar anticorupţia s-a sinucis ieri. Asistăm azi la generalizarea ofertei penale. Unul dintre criteriile-vedetă, moralitatea în politică, a fost exclus complet din judecata partidelor. Nu imoralitatea sau manelizarea politicii trebuie să ne sperie la cel de-al 5-lea ciclu electoral de după '89, ci amoralitatea lui. Parcă niciodată calitatea candidaţilor n-a fost mai proastă ca acum, demagogia - mai cruntă, dezamăgirea - mai mare.

PD-L a abandonat principiile care umflau piepturile candidaţilor săi acum patru ani. Găsiţi pe listele lor toate vieţuitoarele din specia răului politic: traseişti cu nămol în creier, penali optimişti, dinozauri foarte vii. Macularea listelor cu personaje detestabile îi obligă să renunţe la discursul purificator din 2004. De ce Falcă de la Arad sau Gutău de la Vâlcea, ambii cu fulare portocalii şi dosare penale atârnate de gât, ar fi mai buni decât Mazăre de la Constanţa? Cum mai face PD-L diferenţa faţă de PSD sau PNL?
De ce cercetatul penal Mantog, propus de PD-L la judeţ în Gorj, ar fi mai bun decât penalul liberalilor, Morega, contracandidatul său? Ca să nu strice armonia între olteni, PSD a trimis în luptă tot un candidat cu solide recomandări semnate de procurori. Exemplele de mai sus nu sunt simple accidente. Cercetaţi listele din fiecare judeţ şi veţi observa că sunt regula acestor alegeri, nu excepţia.
Ce ne propune fauna de mai sus? Epoca prosperităţii clădite pe amnezie şi amnistie. Epoca prosperităţii fără memorie, morală, reguli şi criterii. Orice candidat, cu unul sau patru dosare, obţine graţierea partidului dacă aduce voturi şi bani de campanie, dacă este suficient de tare-n gură cât să-şi convingă alegătorii că adversarul său este şi mai odios decât el însuşi. În fond, ce este furtul? Calea cea mai scurtă către prosperitate. Prin urmare, cel care ştie să ajungă cel mai repede acolo, de ce nu ne-ar târî şi pe noi după el? Dacă tot suntem priviţi ca o naţie de hoţi, de ce să nu recunoaştem asta şi la vot?

Cu epoca prosperităţii fără morală se deschide încă o etapă în istoria noastră recentă, după alte două magistrale ratări: epoca decomunizării, tema anilor '90, şi epoca anticorupţie, tema anilor 2000. După '89, gustul politicienilor a rămas constant greţos. Li s-a schimbat doar celofanul. Numele secundare de pe liste au întreţinut iluzia primenirii, au băgat ceva carne crudă pe afişe, dar prototipul candidatului a păstrat intacte trăsăturile iniţiale: cadrişti cu reflexe penale. Vom alege iarăşi între detestabili şi digerabili, între penali de bine şi penali de rău. Vom vota iarăşi cu maţele sau complet aiurea. Desigur, cele trei mari partide - PSD, PNL şi PD-L - nu sunt o pastă gri împuţită şi omogenă.

PSD a atins culmile sfidării şi îşi reciclează fără scrupule toată mizeria din istoria sa: baroni locali, lideri compromişi, expiraţi. Partidul lui Geoană, Iliescu şi Năstase prezintă azi cea mai mare concentrare de cercetaţi penali pe centimetru pătrat de liste electorale. Pare dispus să repete până şi gestul recuperării Partidului Conservator. Cucerite de ei, judeţele României s-ar transforma rapid în tot atâtea Sicilii independente. Penalii lor par, într-adevăr, mai răi decât penalii liberalilor sau decât penalii pedeliştilor.
Chiar dacă pare o glumă proastă, explicaţia prim-vicepreşedintelui PD-L, Theodor Stolojan, merită atenţie: penalii noştri, spune domnul Stolojan, abia aşteaptă să se judece, pe când penalii altora fug de tribunal. Merită atenţie dintr-un singur motiv: este dovada că discursul anticorupţie nu mai are, în România, nicio şansă. A murit în pragul acestor alegeri.
Şi PD-L şi PNL, chiar şi PSD, au ratat ocazia marilor schimbări. Şansa acestor alegeri ar fi fost prezenţa unei mase critice de profesionişti pe listele electorale, capabili să schimbe faţa administraţiei locale după 1 iunie 2008. Însă absenţa lor amplifică apatia, lehamitea şi dezgustul faţă de politică. De vină este - ce banal - mecanismul politic de selecţie, deşi vă împărtăşesc o banuială: nu cred că există niciun mecanism. Pur şi simplu, sistemul se autoreproduce fără modificări spectaculoase.
Prezenţele exotice de pe liste sunt sarea şi piperul alegerilor din orice democraţie, prin urmare, cred că se face prea mare caz de candidatura unor gurişti, fotbalişti sau alte vedete. Ele sunt cazuri izolate şi nu reprezintă tendinţe. Creează false percepţii despre deschiderea partidelor la oameni noi, când partidele sunt, în realitate, ermetice.

Şi, cu toate acestea, încă mai cred că trebuie să votăm, să alegem între o ratare rapidă sau o băltire fără perspective, să ne privim cu durere în ochi şi să ne spunem: de atâta suntem în stare.