În lumea ţiganilor, gaborul este o persoană onorabilă. În lumea „conservatorilor” orădeni, lucrurile stau invers. Gabor, ilustru anonim, preşedinte al PC Oradea, cu care nu am schimbat în viaţa mea nici două cuvinte, s-a găsit să comenteze despre ceea ce nu ştie. Fără să-şi dea seama, a intrat în sfera umorului involuntar. Eu pot înţelege teama puricelui politic de un elefant. Nu accept însă obrăznicia puricelui. Crezându-se probabil spiritual, Gabor a pus la intrarea în sediul PC afişul „Accesul elefanţilor politici strict interzis”. Prin acest gest infantil, nu a făcut decât să sublinieze în mod inconştient diferenţa dintre dimensiunile politice, comparabile cu ale elefantului, ale Clubului Dreptei şi ale mele, şi dimensiunile puricilor conservatori. Există o vorbă: „prostul dacă nu e şi fudul, nu e prost destul”. Ceea ce nu ştie Gabor, cu puricii săi, este că Dan Voiculescu a vrut în 2004 să-mi ofere locul eligibil al conservatorilor pe listele de deputaţi în Bihor. În urmă cu o lună, la Bucureşti, Dan Voiculescu, nu numai că m-a aşteptat cu covorul roşu, dar m-a şi întrebat dacă nu vreau să fiu preşedinte la judeţ sau municipiu. Am declinat propunerea, şi am discutat doar despre principii şi despre modul cum aş înţelege eu să transform o filială de partid, care face orice în Oradea, numai politică nu, într-o instituţie politică adevărată. Cu alte cuvinte, să fac din rahat bici! Am întrerupt orice discuţie la nivel local când am văzut atâţia purici speriaţi. Ei credeau că eu mă voi angaja să fac dintr-un cântăreţ bisericesc şi de nunţi, un candidat de primar cu şanse în Oradea. Am avut delicateţea de a nu comenta. Mă aşteptam la un minim de onorabilitate din partea lor. Se pare că şi-au căutat-o cu lumânarea. Nu e nevoie de un elefant pentru a strivi un purice.