Ritualul împerecherii politice se apropie de sfârşit. Ceea ce părea greu de anticipat, înainte de alegeri, şi anume o alianţă PDL-PSD, iată că a devenit realitate. Artizanul indirect al acestei alianţe este în bună măsură, Călin Popescu Tăriceanu, care nici în ruptul capului n-a acceptat renunţarea la postul de premier. Foarte multă lume a sancţionat acest gest interpretându-l doar ca o formă a luptei oarbe pentru ciolan. Dacă e să analizăm mai la rece, am putea spune, că în negocierea cu PDL, Tăriceanu avea toate motivele să nu cedeze în faţa celor cu care s-a şicanat vreme de patru ani. Intrarea la guvernare prin renunţarea la postul de premier ar fi fost pentru Tăriceanu o cedare şi o umilinţă în faţa lui Traian Băsescu, cel cu care s-a luptat atâţia ani.

În ceea ce priveşte posibila alianţă cu PSD, liberalii au avut şi aici o mândrie mai mare decât scorul obţinut la alegeri, însă şi Traian Băsescu a ţinut morţiş să atragă PSD-ul de partea sa, pentru a da indirect lovitura liberalilor, în speţă lui Tăriceanu. Vasile Blaga a sintetizat clar cheia acestor negocieri: „Dacă scăpăm de Călin, dau de băut". Şi uite aşa s-au apropiat cei care păreau că nu se vor apropia niciodată, PSD şi PDL. Multă lume a părut oripilată criticând lipsa de demnitate a PSD-ului, care chipurile, după ce a fost făcut albie de porci de Băsescu se gudură acum pe lângă acesta. În relaţia PSD - Traian Băsescu există nişte nuanţe, care pot schimba percepţia de mai sus. În primul rând, în toţi aceşti ani, Traian Băsescu a lovit mai degrabă aripa conservatoare din PSD, Iliescu, Năstase, încurajând tacit, dar uneori şi vocal tabăra lui Mircea Geoană. Faptul că PSD-ul condus de Mircea Geoană ajunge să facă o alianţă cu PDL-ul lui Băsescu n-ar trebui să ne mire atât de tare. Pentru chemările lui Năstase la DNA şi pentru atacurile la adresa lui Ion Iliescu, Geoană i-a fost şi-i este recunoscător lui Băsescu, care în felul acesta i-a întărit poziţia de lider în partid.
Un alt aspect important este dat de UDMR, care pare să joace până în ultimul moment cartea guvernării. Dacă PSD-ul va renunţa la această condiţie de negociere şi va accepta şi desemnarea lui Stolojan ca premier, va suferi o înfrângere de imagine. UDMR-ul chiar dacă nu merge acum la guvernare, va merge cu siguranţă, cu al doilea tren. Pentru că toată lumea vorbeşte de cei patru ani de mandat al guvernării, ca şi cum noi am fi naivi şi-am crede că această formulă îşi va da obştescul sfârşit doar după alegerile din 2012. Sunt mari şanse ca-n aceşti patru ani tulburi, ce se arată, toate partidele parlamentare să ajungă la guvernare. Vremurile de criză s-ar putea să genereze şi o resurecţie a partidelor naţionaliste: PRM, PNG. Totul este posibil, pentru că trăim nu în cea mai bună dintre lumile posibile, după cum spunea filozoful german Leibniz, ci în cea mai rea.

De reţinut, pentru memoria peliculei, secvenţa de la Cotroceni, în care Băsescu l-a introdus în scenă pe proaspătul premier desemnat, Stolojan. După scena plânsului, aceasta a fost scena râsului. Şi într-adevăr, cei doi pot, acum, să le râdă-n nas, tuturor.