Raport privind controlul efectuat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi la Universitatea din Oradea
În baza prevederilor O.U.G. nr.49/2005 şi a Ordinului nr. 120/ 07.12.2006, emis de ministrul delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar (anexa nr.1), o echipă de control din cadrul Autorităţii de Control a Guvernului, formată din consilierii Elena Dumitaşcu şi Marius Udrescu, a efectuat, în perioada 11.12.2006 - 29.12.2006, un control la Universitatea din Oradea şi la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Controlul s-a efectuat ca urmare a sesizării Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor şi a solicitării ministrului Sănătăţii Publice, înregistrate la A.C.G., cu numărul E.N./734/15.12.2006.
Obiectivele controlului au vizat respectarea prevederilor legale privind acordarea diplomelor de studii aprofundate în domeniul medical (chiropraxie, naturopatie, osteopatie, posturologie) şi domeniul de arhitectură de către Universitatea din Oradea şi realitatea numărului de studenţi înmatriculaţi la Universitatea din Oradea în concordanţă cu datele raportate la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Perioada supusă controlului: 1993-2006
În perioada desfăşurării controlului, conducerea Universităţii din Oradea a fost asigurată de domnul rector Traian Teodor Maghiar, iar conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a fost asigurată de domnul ministru Mihail Hărdău.
Obiectivul nr.1
Verificarea legalităţii organizării de cursuri şi eliberării de diplome de studii aprofundate în domeniul medical (chiropraxie, naturopatie, osteopatie, posturologie) şi domeniul de arhitectură de către Universitatea din Oradea.
În perioada anilor 2000-2003 Universitatea din Oradea a eliberat unor cetăţeni străini un număr de 26 de diplome pentru studii aprofundate (chiropractică, naturopatie, osteopatie, dietologie, fiziokinetoterapie, aplicaţii în kinetologie, arhitectură şi sisteme informatice avansate). În acest timp, decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a fost domnul prof. dr. Mircea Ifrim.
Copiile cotoarelor diplomelor pentru studii aprofundate au fost semnate de domnul rector Teodor Maghiar şi nu conţin semnătura titularului. Copiile cotoarelor diplomelor de studii aprofundate în specialităţile medicale nu sunt semnate de către decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie. O parte din copiile cotoarelor diplomelor de studii aprofundate poartă semnătura domnului prodecan Traian Teodor Maghiar, care a semnat pentru decan, iar o altă parte nu prezintă nicio semnătură la titulatura decan. Din afirmaţiile conducerii Universităţii din Oradea, cotoarele în original au fost ridicate de D.N.A. Eliberarea de diplome pentru studii aprofundate a fost realizată de Universitatea din Oradea în baza acordului de cooperare şi colaborare încheiat între Universitatea din Oradea şi Institutul European de Tehnologie din San Marino, înregistrat la Universitatea din Oradea cu nr. 7154 din data de 30.06.2000. Acordul de cooperare şi colaborare a fost semnat din partea Universităţii din Oradea de către domnul Teodor Maghiar, în calitate de rector.
Constatări:
1. Universitatea din Oradea nu a solicitat la M.E.C. aprobare pentru Acordul de cooperare şi colaborare, astfel că acesta nu a fost înregistrat şi aprobat de MEC, aşa cum prevede art.77 din Legea nr. 84/1995. Acordul poartă semnătura domnului Constantin Brătianu, director general al Direcţiei de învăţământ superior din cadrul M.E.C., cu menţiunea "it is ok" şi poartă ştampila acestei direcţii. Din ROF-ul M.E.C. şi din discuţiile purtate cu actualul director al Direcţiei de învăţământ superior reiese că nu există delegare de competenţă din partea ministrului M.E.C., pentru ca directorul acestei direcţii să semneze în numele ministrului.
2. Pin acord se stabileşte la art. 2 faptul că ambele părţi consimt să recunoască reciproc studiile şi examenele pentru acordarea titlurilor academice, însă din adresa M.E.C. nr. 11968/01.11.2006 rezultă că acest institut este o unitate de învăţământ superior privată neacreditată şi nerecunoscută la nivel european.
3. Absolvenţii de studii aprofundate în domeniul medical au fost înmatriculaţi, şcolarizaţi şi au susţinut examenul de disertaţie la Institutul European de Tehnologie din San Marino, iar eliberarea diplomelor pentru aceste studii aprofundate a fost realizată de Universitatea din Oradea. Din comisia de examinare au făcut parte şi domnul rector Teodor Maghiar, precum şi domnul profesor dr. Traian Teodor Maghiar.
4. În România chiropractica, naturopatia, osteopatia, dietologia nu sunt cuprinse în Nomenclatorul de specialităţi medicale şi farmaceutice, supraspecializări şi competenţe pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii. Cursurile de studii aprofundate în domeniile medicale mai sus-menţionat nu sunt cuprinse în programul naţional coordonat de Ministerul Sănătăţii, conform art. 15 din H.G. nr. 740/1997 şi nu au avizul Colegiului Medicilor din România, aşa cum prevede art. 25 alin. 2 din H.G. nr. 988/2002.
5. Univesitatea din Oradea nu a verificat pentru persoanele cărora le-a eliberat diplome de studii aprofundate dacă, anterior înscrierii la cursuri, aceste persoane au absolvit studii universitare de lungă durată în domeniul medical, aşa cum prevede art. 72 alin. 1 din Legea Învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
6. Planul de învăţământ pentru studii aprofundate la zi - naturopatie, chiropractică, osteopatie şi aplicaţii în kinetologie a fost elaborat de Univesitatea din Oradea - Facultatea de Medicină şi Farmacie şi aprobat de biroul Senatului în data de 12.06.2001. Acesta nu are avizul M.E.C., aşa cum prevede art. 129 alin.1 din Legea nr. 84/1995.
7. Prin Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200/2004 s-au înfiinţat programele de masterat în lima engleză: posturology, osteopathy, naturopathy, phiziokinetoterapy, ergotherapy şi chiropractics. Dn afirmaţiile rectorului Universităţii dn Oradea reiese că la niciuna din aceste programe de studii nu au fost şcolarizaţi masteranzi români sau străini, din cauza lipsei de adresabilitate a cursanţilor. Hotărârea nr. 899/2002 privind organizarea învăţământului postuniversitar medical şi farmaceutic uman prevede la art. 25 alin. 2 că pregătirea, durata şi conţinutul programelor cursurilor postuniversitare se stabilesc de către instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman acreditate, în cadrul unui program naţional coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Farmaciei, cu avizul Colegiului Medicilor din România.
Concluzii:
Eliberarea diplomelor de studii aprofundate de către Universitatea din Oradea nu respectă condiţiile legale de acordare a acestora. Autonomia universitară care reprezintă dreptul comunităţii universitare de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu opţiunile strategice naţionale ale învăţământului superior stabilite prin lege (art. 89 din Legea 84/1995), nu poate fi invocată ca motiv pentru eliberarea acestor diplome.
Prevederi legale încălcate:
- art. 72 alin. 1, art. 77 şi art. 129 alin. 1 din Legea nr.84/1995
- art. 15 din H.G. nr. 740/1997 şi art. 25 alin. 2 din H.G. nr. 899/2002
Persoane responsabile:
- Rectorul Universităţii din Oradea, domnul Teodor Maghiar, pentru faptul că a semnat acordul şi diplomele de studii aprofundate fără a respecta prevederile legale menţionate;
- Prodecanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, domnul Traian Teodor Maghiar, pentru faptul că a semnat (pentru decan) o parte din diplomele de studii aprofundate în domeniul medical, fără a respecta prevederile legale;
- Directorul general al Direcţiei de învăţământ superior din cadrul M.E.C. pentru că a semnat şi ştampilat acordul fără a avea atribuţii sau delegare de competenţă în acest sens.
Propuneri:
M.E.C. va începe procedura de suspendare a actualului rector al Universităţii din Oradea, domnul Traian Teodor Maghiar, care, în calitate de prodecan al Facultăţii de Medicină şi Framacie, a semnat pentru decan o parte din diplomele de studii aprofundate eliberate în baza acordului de cooperare şi colaborare încheiat între Universitatea din Oradea şi Institutul European de Tehnologie din San Marino, fără respectarea prevederilor legale.
MEC va analiza activitatea fostului rector al Universităţii din Oradea, dl Teodor Maghiar, şi a d-lui Constantin Brătianu, director general al Direcţiei de învăţământ superior din cadrul M.E.C. şi va dispune măsurile ce se impun faţă de încălcarea de către aceştia a prevederilor legale. M.E.C. va demara procedura de anulare a diplomelor de studii aprofundate eliberate în baza acordului încheiat de Universitatea din Oradea cu Institutul European de Tehnologie din San Marino. Transmiterea prezentului Raport de control la Ministerul Sănătăţii Publice şi la Colegiul Medicilor din România pentru analiza şi exprimarea unui punct de vedere asupra oportunităţii şi legalităţii programelor de masterat în limba engleză aprobate prin Ordinul M.E.C. nr. 4200/2004.
Obiectivul nr. 2
Verificarea realităţii numărului de studenţi înmatriculaţi la Universitatea din Oradea în concordanţă cu datele raportate la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Finanţarea instituţiilor de învăţământ superior se realizează din fondurile alocate de la bugetul M.E.C. conform prevederilor unui contract instituţional pentru finanţarea de bază şi finanţarea complementară, precum şi din alte surse prevăzute de lege. Finanţarea de bază se face de către M.E.C. în funcţie de numărul de studenţi şi doctoranzi admişi la studii pe locuri fără taxe, de numărul de cursanţi, de nivelul şi specificul pregătirii teoretice şi practice etc.
În fiecare an Universitatea din Oradea a transmis la M.E.C. numărul total de studenţi şi doctoranzi pe locuri fără taxă pentru a primi finanţarea de bază din partea M.E.C.
Constatări:
În urma analizării situaţiilor prezentate de către Universitatea din Oradea la data controlului rezultă o diferenţă de 57.213 cursanţi fără taxă, raportaţi în plus la M.E.C., în perioada 2000-2004, faţă de numărul real de studenţi existenţi în universitate, după cum urmează:
- Anul 2000, octombrie - 8957 cursanţi;
- Anul 2001, octombrie - 11707 cursanţi;
- Anul 2002, octombrie - 12196 cursanţi;
- Anul 2003, octombrie - 12359 cursanţi;
- Anul 2004, ianuarie - 12284 cursanţi;
Concluzii: Universitatea din Oradea, în perioada anilor 2000-2004, a transmis la M.E.C. un număr mai mare de cursanţi decât cel real având ca efect primirea unor fonduri bugetare suplimentare care se ridică la suma de 754.075.169 mii ROL, aşa cum reiese din adresa nr. 44078bis/22.11.2006 a Diecţiei generale de învăţământ superior din cadrul M.E.C., transmisă către Direcţia Naţională Anticorupţie şi prezentată la obiectivul nr. 3.
Prevederi legale încălcate:
- art. 171 alin. 7 lit. a şi alin. 9 din Legea învăţământului nr. 84/1995;
- art. 32 alin. 2 din Carta Universităţii Oradea.
Persoane responsabile:
- Rectorul Universităţii Oradea, domnul Teodor Maghiar;
- Directorul general administrativ, domnul Viorel Ghergheleş;
- Secretar şef, doamna Maria Durgău.
Propuneri:
Având în vedere faptul că DNA a fost sesizată anterior acestui control cu privire la numărul de cursanţi raportaţi de Universitatea din Oradea către M.E.C., raportul va fi transmis la DNA.
M.E.C. va lua măsuri în vederea prevenirii unor astfel de nereguli referitoare la raportarea numărului de studenţi înmatriculaţi prin efectuarea unor controale periodice pentru a se stabili veridicitatea raportărilor instituţiilor de învăţământ superior.
Obiectivul nr. 3
Verificarea legalităţii sumelor alocate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru finanţarea activităţii Universităţii din Oradea.
În conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, finanţarea de bază se asigură de la bugetul de stat în funcţie de numărul de studenţi şi doctoranzi admişi la studii fără taxă, de numărul de cursanţi, de nivelul şi specificul instruirii teoretice şi practice şi de ceilalţi indicatori specifici activităţii de învăţământ. Finanţarea de bază se realizează de către M.E.C. pe baza raportării numărului de studenţi de către fiecare instituţie de învâţământ superior. Pe baza criteriilor propuse de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice Universitare şi aprobate de M.E.C., studenţii fizici ai instituţiilor de învăţământ superior sunt transformaţi în studenţi echivalenţi care constituie baza de calcul pentru acordarea subvenţiei. M.E.C. a încheiat în fiecare an cu Universitatea din Oradea un contract instituţional care cuprinde valoarea fondurilor bugetare acordate şi numărul de studenţi echivalenţi care beneficiază de aceste fonduri. Contractul instituţional prevede obligaţia M.E.C. de a verifica evidenţa numărului de studenţi.
Constatări:
Finanţarea activităţii Universităţii din Oradea în perioada anilor 2000-2004 s-a realizat de către MEC în baza unor raportări fictive a numărului de cursanţi. Din situaţia prezentată de Universitatea din Oradea referitoare la numărul de cursanţi raportaţi la M.E.C. rezultă că din octombrie 2004 nu au mai fost diferenţe semnificative (rectorul a fost schimbat în luna aprilie, iar raportările s-au transmis anual în lunile ianuarie şi octombrie).
În adresa nr. 44078bis/22.11.2006 a Direcţiei generale de învăţământ superior din cadrul M.E.C., transmisă către Direcţia Naţională Anticorupţie, este menţionată suma de 754.075.169 mii ROL ce reprezintă diferenţa dintre calculul iniţial şi calculul actualizat după refacerea raportărilor în perioada anilor 2000-2005. Se constată totuşi că şi în anul 2005 există o diferenţă de 117.701.289 mii ROL între sumele recalculate după noile raportări şi sumele iniţiale calculate pentru numărul de studenţi raportaţi în baza căruia s-a realizat finanţarea universităţii.
Concluzii:
Finanţarea acordată Universităţii din Oradea de către M.E.C. în perioada anilor 2000-2005 pe baza numărului de cursanţi raportaţi în plus faţă de numărul real s-a efectuat fără respectarea prevederilor legale. Pentru raportările aferente anului 2005 există neconcordanţe între situaţiile prezentate echipei de control de către Universitatea din Oradea şi evidenţa existentă la M.E.C. a numărului de cursanţi.
Prevederi legale încălcate:
- art. 171 alin. 7 lit. a şi alin. 9 din Legea Învăţământului ntr. 84/1995;
- art. 32 alin. 2 din Carta Universităţii Oradea.
Persoane responsabile:
- Rectorii Universităţii din Oradea în perioada 2000-2005: domnul Teodor Maghiar şi domnul Traian Teodor Maghiar;
- Directorii Direcţiei Generale de Învăţământ Superior din cadrul M.E.C. în perioada supusă verificării.
Propuneri:
M.E.C. va lua măsuri legale pentru recuperarea sumelor care au fost acordate fără temei legal şi sancţionarea persoanelor responsabile.
Obiectivul nr. 4
Verificarea modului în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a coordonat şi monitorizat activitatea Universităţii din Oradea şi a modului în care au fost îndeplinite măsurile dispuse prin actele de control încheiate cu ocazia verificărilor efectuate la Universitatea din Oradea.
În conformitate cu prevederile art.15 alin. 7 din Legea Învăţământului nr. 84/1995, Ministerul Educaţiei şi Cerectării coordonează învăţământul superior cu respectarea autonomiei universitare. De asemenea, prin H.G. nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ministerul exercită funcţia de administrare, monitorizare şi evaluare a resurselor pentru implementarea politicilor în domeniul învăţământului.
Constatări:
Obligaţia de a verifica evidenţa numărului de studenţi raportaţi de către universitate a fost prevăzută în fiecare an în contractul instituţional încheiat între M.E.C. şi Universitatea din Oradea. Pe perioada 2000-2005 M.E.C. nu a verificat activitatea Universităţii din Oradea cu privire la realitatea numărului de studenţi care au fost raportaţi în vederea încheierii contractelor instituţionale. În anul 2006, M.E.C. a efectuat două controale la Universitatea din Oradea în urma cărora s-au dispus măsuri cu termene pentru remedierea deficienţelor constatate. Universitatea din Oradea a comunicat către M.E.C. planul de măsuri privind remedierea deficienţelor constatate de către comisiile de control ale M.E.C. în octombrie 2006. Verificarea prin sondaj în luna decembrie 2006 a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse pentru remedierea deficienţelor constatate de M.E.C. a confirmat faptul că unele dintre aceste măsuri nu au fost realizate de către universitate, deşi expirase termenul de remediere (ex: completarea dosarelor de personal şi anularea paginilor libere din registrele matricole pentru anii de studii anteriori anului universitar 2006-2007).
Concluzii:
M.E.C. nu a efectuat acţiuni de verificare cu privire la activitatea Universităţii din Oradea în perioada 2000-2005. Până la data controlului ACG, măsurile dispuse prin actele de control efectuate de M.E.C. în luna octombrie 2006 au fost monitorizate doar prin adrese de corespondenţă.
Prevederi legale încălcate:
Clauzele din contractele instituţionale anuale încheiate de M.E.C. cu Universitatea din Oradea, care prevăd faptul că M.E.C. are obligaţia de a verifica evidenţa numărului de studenţi.
Persoane responsabile:
Directorii Direcţiei Generale de Învăţământ Superior din cadrul M.E.C. pentru faptul că ministerul nu a efectuat nicio verificare în perioada anilor 2000-2005 la Universiteatea din Oradea.
Propuneri:
M.E.C. va respecta obligaţiile prevăzute în contractele instituţionale încheiate cu Universitatea din Oradea.
Concluzii generale:
Obiectivul 1
Eliberarea diplomelor de studii aprofundate de către Universitatea din Oradea nu respectă condiţiile legale de acordare a acestora.
Autonomia universitară care reprezintă dreptul comunităţii universitare de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu opţiunile strategice naţionale ale învăţământului superior stabilite prin lege (art. 89 din Legea 84/1995) nu poate fi invocată ca motiv pentru eliberarea acestor diplome.
Obiectivul 2
Universitatea din Oradea, în perioada anilor 2000-2004, a transmis la MEC un număr mai mare de cursanţi decât cel real, având ca efect primirea unor fonduri bugetare suplimentare, care se ridică la suma de 754.075.169 mii ROL, aşa cum reiese din adresa nr. 44078bis/22.11.2006 a Direcţiei generale de învăţământ superior din cadrul M.E.C. transmisă către Direcţia Naţională Anticorupţie şi pezentată la obiectivul nr. 3.
Obiectivul 3
Finanţarea acordată Universităţii din Oradea de către M.E.C. în perioada anilor 2000-2005 pe baza numărului de cursanţi raportaţi în plus faţă de numărul real s-a efectuat fără respectarea prevederilor legale. Pentru raportările aferente anului 2005 există neconcordanţe între situaţiile prezentate echipei de control de către Universitatea din Oradea şi evidenţa existentă la M.E.C. a numărului de cursanţi.
Obiectivul 4
MEC nu a efectuat acţiuni de verificare cu privire la activitatea Universităţii din Oradea în perioada 2000-2005. Până la data controlului ACG, măsurile dispuse prin actele de control efectuate de M.E.C. în luna octombrie 2006 au fost monitorizate doar prin adrese de corespondenţă.
Propuneri generale:
Obiectivul 1
M.E.C. va începe procedura de suspendare a actualului rector al Universităţii din Oradea, domnul Traian Teodor Maghiar, care, în calitate de prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, a semnat pentru decan o parte din diplomele de studii aprofundate eliberate în baza Acordului de cooperare şi colaborare încheiat între Universitatea din Oradea şi Institutul European de Tehnologie din San Marino, fără respectarea prevederilor legale.
M.E.C. va analiza activitatea fostului rector al Universităţii din Oradea, domnul Teodor Maghiar, şi a domnului Constantin Brătianu, director general al Direcţiei de învăţământ superior din cadrul MEC, şi va dispune măsurile ce se impun faţă de încălcarea de către aceştia a prevederilor legale.
M.E.C. va demara procedura de anulare a diplomelor de studii aprofundate eliberate în baza acordului încheiat de Universitatea din Oradea cu Institutul European de Tehnologie din San Marino.
Transmiterea prezentului Raport de control la Ministerul Sănătăţii Publice şi la Colegiul Medicilor din România pentru analiza şi exprimarea unui punct de vedere asupra oportunităţilor şi legalităţii programelor de masterat în limba engleză aprobate prin Ordinul M.E.C. nr. 4200/2004.
Obiectivul 2
Având în vedere faptul că DNA a fost sesizată anterior acestui control cu privire la numărul de cursanţi raportaţi de Universitatea din Oradea către M.E.C., raportul va fi transmis la DNA.
M.E.C. va lua măsuri în vederea prevenirii unor astfel de nereguli referitoare la raportarea numărului de studenţi înmatriculaţi prin efectuarea unor controale periodice pentru a se stabili veridicitatea raportărilor instituţiilor de învăţământ superior.
Obiectivul 3
M.E.C. va lua măsurile legale pentru recuperarea sumelor care au fost acordate fără temei legal şi sancţionarea persoanelor responsabile.
Obiectivul 4
M.E.C. va respecta obligaţiile prevăzute în contractele instituţionale încheiate cu Universitatea din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.