Şi acum să vedem cum este întâmpinat un şef de stat sau un rege la cel mai înalt şi sofisticat protocol. Trag tunurile câteva salve, dar copiii îl întâmpină cu pâine şi sare. Ce diferenţă simbolică de protocol s-a produs de acum câteva mii de ani când umblam pe aici în piei de animale, ca amazonienii, până astăzi? Dacă vom lua la o analiză serioasă majoritatea comportamentelor umane vom fi şocaţi cât de aproape suntem de înaintaşii noştri cei mai îndepărtaţi în privinţa tuturor obiceiurilor. Am sărbătorit Crăciunul şi am colindat sau ascultat cu toţii colinzi. Oricine poate sesiza conţinutul mitologic al multor colinzi, conţinut care nu are nimic de a face cu Naşterea Domnului. Sau contextualizarea sezonieră a colindatului. Este destul să amintim doar refrenul tipic "Flori de măr" care nu au nimic de-a face cu sfârşitul lunii decembrie. Sau "şi ne lasă gazdă în casă/că afară plouă de varsă", niciodată nu ninge, nu e zăpadă, nu e gheaţă. Ele sunt obiceiuri precreştineşti, închinate primăverii, întineririi naturii etc. Cei care au creştinat această populaţie nu s-au putut lupta cu obiceiurile. Atunci cu inteligenţă le-au montat în decembrie, închinându-le Naşterii Domnului. Încet, încet, multe, dar nu toate colinzile, au căpătat şi un conţinut creştin.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu sacrificiile închinate diverşilor zei precreştini. Toate popoarele lumii în negura istoriei lor sacrificau animale în cinstea zeilor în care credeau. Sacrificiile umane nu erau nici ele rarisime. Nu doar dacii trimiteau "la Zamolxe" drept solie pe cel mai bun şi mai pur dintre tinerii lor. Şi grecii la începuturile lor aveau aceleaşi practici. Originea este şi mai îndepărtat indoeuropeană ceea ce înseamnă că obiceiul există la toate populaţiile care au devenit apoi popoare europene. Nici aceste obiceiuri nu au putut fi înfrânte de creştinism. Dar la fel au fost adaptate creştinismului, închinate Naşterii şi Învierii Domnului. Tăierea mielului de Paşti este un simbol pe care îl sesizează oricine, mielul fiind unul din simbolurile notorii şi eterne ale creştinismului. Tăierea porcului nu se referă la o simbolică de tip creştin, ci la sacrificiu în cinstea zeului, iar porcul era animalul cel mai numeros, cel mai la îndemână ţăranului. Nu ştim cărui zeu i se închina iniţial, dar a fost adaptat Naşterii Domnului şi adus în zilele de dinaintea Crăciunului. Tocmai de aceea sacrificarea porcului se face, ca obicei, tocmai în această perioadă pentru ca în cinstea unicului fiu al noului zeu, masa să fie îmbelşugată şi strălucitoare, pentru a-l cinsti. Aşadar sacrificarea porcilor de Crăciun şi a mieilor de Paşti este rituală. Ele au fost iniţial obiceiuri sacre şi au rămas şi astăzi sărbători pentru creştini. Ele sunt cu totul altceva decât tăierile doar pentru plăcerea burţii din alte perioade ale anului. Există o diferenţă de tradiţie religioasă şi de simbolică între sacrificiile ritualice de Crăciun şi Paşti care sunt sacrificii de când lumea şi restul tăierilor de peste an, care sunt simple tăieri în care expert este măcelarul. Care este totuşi problema? Am asistat pe posturile tv, dar şi la radio şi în unele publicaţii, la intervenţia penibilă a unor reporteri puţin duşi la şcoală, care perorau despre legea europeană a "grijii pentru durerea animalului", a anestezierii înainte de tăiere etc. La întrebările hăbăuce ale acestora răspundeau buimaci tot felul de responsabili de la Agenţia Naţională Veterinară, care dădeau asigurări că... se vor... sigur... respecta... etc. Nici aceştia nu erau mai breji. Legea europeană face distincţie între sacrificiile ritualice şi tăierile ordinare. Nu se atinge de primele. Vă rog să vă aduceţi aminte de penibilitatea aceleiaşi ANV, care perora, vroia să dea amenzi, să taie şi să spânzure ciobanii, care musai trebuiau să-şi urce oile pe motocicletă, să-şi vândă brânza doar la vecini... Când, de fapt, legea europeană face tot ce poate pentru a încuraja oieritul şi se referea doar la migraţiile transfrontaliere ale turmelor. Şi acuma sunt la fel de penibili şi de în afara înţelegerii exacte a legii.

Necazul este mai mare din alt punct de vedere. Avem parlamentari europeni, care ar trebuie să cunoască legile europene şi să intervină în presă pentru mentalul colectiv şi mai ales pentru deşteptarea conducătorilor buimaci, explicând exact ce vrea Europa. De fapt, Europa doreşte păstrarea tradiţiilor. Iar dacă popoarele Europei vor să rămână bogate spiritual, să nu se anonimeze, devenind turme de rumegători de hot-dog-uri şi răsuflători de pepsicola, atunci trebuie să venereze şi să îşi apere bruma de tradiţie care le-a mai rămas. Europa va fi însăşi doar în diversitatea ei.