Nici n-a început bine anul 2009, pentru cetăţeanul nostru deja turmentat de nebunia electorală al lui 2008, că a şi urmat după gerul Bobotezei, gerul crizei. Dar cetăţeanul nostru nu s-a speriat în prima fază, doar primise asigurări de la obeza alianţă politică PDL-PSD că o asemenea majoritate biruie orice criză. Măsurile guvernului Boc au lipsit cu desăvârşire, singura iniţiativă fiind de reducere a cheltuielilor. Cam la atât s-a redus competenţa cabinetului Boc, aidoma unui administrator care stinge becurile în întreprindere pentru a face economie.


Dar românul obişnuit cu strânsul curelei de pe vremea lui nea Nicu era pregătit şi pentru această provocare. Însă lumea se mai satură şi de criză aşa că s-a mai făcut câte-o pauză, electorală desigur, când cetăţeanul nostru trebuia să fie turmentat din nou pentru a mai uita de toate. Alegerile europarlamentare, în afară de faptul că au adus la bătaie primul mandat întreg, pe cinci ani, au mai produs şi surprize pitoreşti. Fiica marinarului a plecat în călătorie la Bruxelles rezolvându-şi astfel existenţa incertă care oscila între podiumuri de modă şi iubiri transpolitice. O altă mişcare de Caragiale a fost încarcerarea latifundiarului din Pipera, care a produs lacrimi telenovelistice pe posturile de ştiri ce se antrenau deja pentru campania electorală din toamnă, şi care ieşit din zeghe s-a dus să-şi îmbrace costumul de europarlamentar alături de Vadim Tudor cel care iniţiase marea găselniţă electorală. Turmentat bine de show-ul electoral cetăţeanul nostru a intrat în partea caniculară a anului care avea să coacă fructele mâniei politice ce urmau a fi culese în toamnă. Totul s-a rupt în urma unui incident aparent minor. Decizia de revocare a ministrului de interne Nica i-a scandalizat pe psd-işti care au strigat în gura mare că PD-L vrea postul de la interne pentru a frauda alegerile, iar ei îşi iau jucăriile şi pleacă. Acesta era doar pretextul unei decizii bine instrumentate, PDL prin îndepărtarea lui Nica nu punea mâna pe portofoliul de la interne, PSD-ul putând desemna pe altcineva cum o mai şi făcuse în iarnă. Dar trebuia să fie luptă pe viaţă şi pe moarte, alianţa anti Băsescu îşi strângea rândurile pentru atacul final. Oastea devenise acum numeroasă: dacă Geoană şi ai săi băteau mijloacele, Crin bătea marginile. Ajuns în iarnă preşedintele PNL în urma unui congres atipic pentru un partid aflat în opoziţie, şăgalnicul Crin era pregătit pentru marea cursă după ce-i fusese umplut rezervorul cu combustibil de către Dinu Patriciu. PSD-ul s-a unit în interior ca niciodată, mogulii şi-au scos infanteriştii de talk show pentru lupta la baionetă, totul era pregătit pentru a-l da jos pe marele căpcăun. Şi astfel s-a intrat în cea mai murdară campanie de după 1990 încoace. Campanie în care nimeni n-a mai luptat din picioare, toată lumea s-a aruncat cu cămaşa albă pe el în tăvăleala noroioasă. Polarizarea fiind atât de radicală nu te mai puteai sustrage decât dacă spuneai că nu te interesează politica, dar şi atunci puteai fi acuzat ca fiind unul de-al lui Băsescu. Agresivitatea alianţei anti Băsescu n-a mai îngăduit nicio nuanţă, în faţă era doar duşmanul de clasă care trebuia exterminat. Ca o consecinţă firească a stării de isterie n-au întârziat să apară şi gafele umplute de penibil. O casetă care mai avea puţin şi antrena în disputa politică şi educatoarele de grădiniţă, precum şi inducerea de ipohondrie politică în rândul cetăţenilor turmentaţi prin repetarea obsesivă a pericolului dictaturii au dat tonul acestei campanii.


Până la urmă balanţele s-au echilibrat în ultima săptămână când păcatul trufiei care i-a pierdut pe mulţi în istorie avea să îngroape din nou armata anti Băsescu. Călătoria la Timişoara precum şi cea sprâncenată la Vântu au diminuat uşor avantajul lui Geoană care a pierdut la mustaţă. Cetăţeanul turmentat pregătit să-şi revină după alegeri din ameţeală a mai avut parte şi de un postludiu agitat pentru că şocul traumatic al înfrângerii i-a mai făcut pe perdanţi să se mai zbată câteva săptămâni.