Toată lumea vorbea despre acest al doilea mandat al lui Băsescu ca fiind oportunitatea pentru el de a se ridica deasupra zgurii politice de zi cu zi şi de-a lua un zbor cu bătaie istorică. Dar nici nu s-a cocoţat bine pe ghiuleaua istoriei pentru un al doilea mandat epocal că Traian Băsescu ne face să credem că primul mandat de fapt nu s-a terminat.
Boc "reloaded" pare prima greşeală a mandatului cu aşteptări istorice al lui Traian Băsescu. Este foarte adevărat că lista de potenţiali aspiranţi la fotoliul de premier a PDL nu era una foarte generoasă. Tripleta de aur, Berceanu, Blaga, Videanu a rămas din nou pe dinafară. E adevărat că Berceanu şi Videanu dincolo de problemele de imagine nici nu s-au ilustrat prin mari competenţe ministeriale. În ceea ce-l priveşte pe Vasile Blaga, dincolo de subiectivismul unui patriotism local, în opinia multor specialişti acesta e unul dintre cei mai buni miniştri de după 1990. Cazul Ciorogârla fiind şi el o dovadă în acest sens. Poate că după atâta experienţă ministerială şi administrativă un prim ministru cu personalitate ar fi putut fi o soluţie mai inspirată. Acum e drept că dacă Vasile Blaga ar fi ajuns premier, se pare că preotesele PDL ar fi trebuit să-şi tragă vălul pe faţă. D-na Udrea n-ar mai fi fost lăsată să se dea cu bicicleta ceea ce micul cavaler Boc n-ar admite niciodată să se întâmple.
Cât priveşte disponibilizările şi decongestionarea sistemului bugetar, mult trâmbiţate, acestea trebuiau demult făcute. Problema este că niciun guvern nu şi-a asumat pe vreme bună riscul social de a diminua aparatul bugetar hipertrofiat. Angajaţii respectivi n-ar fi suferit la vremea aceea, cum suferă acum când rămân şomeri pe vreme de criză nemaiavând nici măcar alternativa ofertei mediului privat. Acum fiind criză există pretextul acesteia pentru a opera tăieri în carne vie, prin urmare măsurile lui Boc, chiar dacă necesare nu sunt deloc semnul curajului şi al iniţiativei.
Emil Boc a avut ocazia să-şi arate puterea în prima parte a anului când l-am putut vedea paralizat de gerul crizei şi când a ripostat cu măsuri tip Hagi Tudose. Tot felul de bazaconii dintre care unele înfăptuite, gen impozitul forfetar, altele stopate la timp, gen anularea contractului de drepturi de autor. Măsuri care nu făceau altceva decât ciupească de ici colo niscaiva galbeni la buget. Nici urmă de stimulare a mediului privat.

Prin urmare se pare că bătaia mai lungă ţintită de Traian Băsescu în al doilea mandat, deocamdată nu priveşte poporul român, ci soarta PDL. De aceea schemele politice care stau în spatele acestor numiri sunt mult mai bine gândite decât ne putem noi imagina. De acum înainte urmează o ameliorare a crizei, ajutaţi şi de împrumutul FMI, iar în anul ce vine şi în anii următori situaţia se va redresa încetul cu încetul. Un Emil Boc care nu va mai fi dat de pământ de uraganul crizei va avea la dispoziţie în anii ce vin tot timpul din lume pentru a lucra la imaginea de premier care s-a luptat cu criza şi a biruit. Astfel se va putea prezenta cu toată îndreptăţirea pe post de candidat la preşedinţie din partea PDL, în 2013. Acelaşi lucru îl face şi Crin care a hotărât să stea în apa opoziţiei pentru a nu se ofili pentru viitoarele alegeri prezidenţiale.
Dar dacă anul politic s-a încheiat en-fanfare pentru tandemul de înaintaşi Băsescu-Boc ce au ieşit golgheteri politici, România şi-a adus aminte că au trecut 20 de ani de la evenimentele din 1989 şi că e momentul unei priviri retrospective. Din păcate puzzle-ul care începe să recompună tabloul acelor zile ne oferă multe explicaţii pentru aceşti ultimi 20 de ani. Faptul că FSN activa cu şase luni înainte de revoluţie, că Moscova a împins de la spate echipa gorbaciovistă a lui Ion Iliescu şi că teroriştii nu prea mai par a fi fost ai lui Ceauşescu ci o diversiune a armatei condusă de sinistrul general Militaru girat de noul nucleu de putere, explică mai mult sau mai puţin întârzierile noastre din aceşti ani. Mandatul de douăzeci de ani prezis de Brucan a expirat. Nu e nimic, a fost prelungit de Ion Iliescu care ne spune că mai avem nevoie de încă un mandat de douăzeci de ani.
Dar nu pentru toţi trec la fel cei douăzeci de ani. Băieţii deştepţi n-au avut nevoie de două decenii, s-au descurcat chiar mai repede. Încă douăzeci de ani pentru ei sunt deja desertul şi siesta. Ceilalţi se pot pregăti pentru intrarea în al doilea mandat al sărăciei, care spre deosebire de al preşedintelui nu e şi ultimul.