Atunci când Grecia veni-va, în numele vechii Elade, al vechilor polisuri, să pretindă părţi din litoralul românesc şi Insula Şerpilor; când Italia, în numele vechii Rome, va pretinde toată România de azi; când Mongolia, în numele temutului Hanat al Hoardei de Aur, va pretinde Bugeacul şi Dobrogea; abia atunci am să accept pretenţiile revizioniste ale unor state vecine României la adresa ţării noastre şi ale unor grupări revizioniste din interior. Atunci şi nici atunci! Să nu mai amestece nimeni denumirea “România Mare de la 1918” cu sintagme de genul “Ungaria Mare”, “Moldova Mare”, “Bulgaria Mare”, “Macedonia Mare”, “Dacia Mare” ş.a.m.d., pentru că acestea din urmă sunt idei (idealuri) revizioniste, care atacă prevederile corecte ale dreptului internaţional. Dar şi prevederile dreptului constituţional român. Toţi cei care promovează atacuri mârşave la adresa României, indiferent dacă sunt români, “daci”, “moldoveni”, maghiari sau bulgari, atentează la integritatea statului naţional-unitar-român, mai ales dacă e vorba de persoane oficiale sau de nişte declaraţii făcute în context oficial. O atenţie mai deosebită cred că merită, să îl numesc aşa, revizionismul dacic. Autorităţile Ministerului de Interne se pare că nu vor să se sesizeze asupra acestui fenomen antiromânesc. Nu mai vorbesc de faptul că liderii grupului care militează pentru un “stat dac” pe actualul teritoriu al României nu au nimic de a face cu istoria, nu au nici cele mai elementare cunoştinţe de acest gen. Această mişcare “dacică” este nu doar o utopie şi o prostie fenomenală, dar e un lucru periculos la adresa ţării noastre, a statului naţional unitar român. Pur şi simplu anulează noţiunea de “român”. Practic, e o sectă ai cărei membri îşi reneagă identitatea naţională, după ce, culmea paradoxului, ei înşişi poartă nume latine! Este la modul propriu o uzurpare de titluri şi calităţi oficiale. Se atentează la denumirea de “România”, “român” şi tot ce derivă de aici. La entitatea naţională a fiecărui român în parte, la valorile noastre etnice, la istorie, la cauzele pentru care au luptat şi au murit zeci de milioane de români de-a lungul timpului. În viziunea acestui curent “dacic”, noi ar trebui să ne numim “daci”, iar ţara asta, “Dacia”. Dacă prin absurd acest lucru s-ar întâmpla, ar implica un pericol deosebit din punct de vedere etnic şi teritorial. Mai ştiu eu prin Balcani câteva grupări revizioniste care vorbesc în numele vechilor traci şi în acest context formulează o serie de pretenţii expansioniste la nord sau în alte puncte cardinale. Odată cu negarea etnogenezei din bazinul carpato-danubiano-pontic, atât ar aştepta unele grupări revizioniste din jurul României. Eu nu sunt dac. Sunt român, am descendenţă daco-romană, dar nu sunt nici roman, nici dac, sunt român. Pe acest teritoriu a existat o etnogeneză, un proces de formare a unui popor, de-a lungul unui timp însemnat. Aici a avut loc o creştinare. Cei care tot triumfă ideea “dacificării” neagă de obicei şi credinţa creştină, promovând revenirea la păgânismul dac. Ei nu vor să credem în Christos, ci în Zamolxe. Şi chestia prinde cam repede la oamenii fără personalitate sau la cetăţeni fără noţiuni de istorie şi credinţă creştină (foarte mulţi îl înlocuiesc pe Christos cu diferite culte “creştine”). Pentru concepţia asta a lor nu e de vină Zamolxe, după cum Christos nu e de vină că diferite biserici “creştine” s-au folosit de numele Său pentru expediţii de jaf, crime sau pentru a-i ţine pe oameni timp de secole “în întunericul superstiţiei şi vrăjitoriei”, cum spunea curajosul scriitor Cristian Negureanu. Zamolxe a fost un dac iniţiat. A ajuns în Grecia, unde a fost elevul marelui Pithagora, cunoscut filosof, matematician, astronom, astrolog, numerolog. Dacă Zamolxe ar fi rămas în Grecia, nu ştiu dacă istoria l-ar fi remarcat. Acolo erau foarte mulţi oameni de ştiinţă şi de cultură. Dar omul a venit în Dacia, unde, în contrast cu nivelul de cultură şi ştiinţă al majorităţii populaţiei, a părut un fel de zeu. Cunoştinţele sale evoluate i-au uimit, pur şi simplu, pe cetăţeni. Probabil era şi un profet, un avatar, un clarvăzător. Aţi văzut şi dumneavoastră, şi în ziua de azi oamenii îşi fac destul de repede dumnezei falşi la care să se închine, mai ales dacă aceştia au bani sau dau bani mulţi. Cum îi auzeai pe unii pe la începuturile anilor ’90 declarând dumnezeu pe un “patron” al unui joc de într-ajutorare care făcea “minunea” sporirii de opt ori a banilor depuşi, în numai trei luni. Sau ca în cazul unui dictator din America Latină, care a câştigat alegerile, organizând o apariţie publică a “Fecioarei Maria”. Uite că s-a întâmplat ca romanii să vină şi să cucerească, să colonizeze şi să civilizeze Dacia, oamenii de aici. Pentru că etnogeneza poporului român a însemnat o evoluţie spirituală, culturală, nu o involuţie. Sunt mândru de fiinţa naţională a poporului român, e rodul în timp al dragostei, muncii, luptei, jertfei şi spiritualităţii. Dar ce vor “filodacii” respectivi, să trecem peste lupta de emancipare a Şcolii Ardelene şi a atâtor eroi şi tribuni, care au ţinut trează conştiinţa românească atâtea secole? Şi pe cine să luăm ca exemple? Pe nişte primitivi agresivi, băutori şi vulgari, gata să provoace şi să sară la beregăţi? Dar cine sunt aceşti “filodaci” care şterg pe jos cu istoria noastră de veacuri şi cu etnogeneza poporului român? Agenţii cui sunt ei? Interesele cui le servesc? Bă, “dacilor” nesesizaţi de autorităţi! Băgaţi-vă, măi, minţile în cap, nu mai atentaţi la integritatea naţiunii române şi a graniţelor statului român, că eu sunt istoric şi ştiu că doctrina voastră se bazează pe legende şi minciună, dar, din câte observ, şi pe multă rea intenţie.