Ne amintim cu toţii de puternicul ecou al "evenimentelor din martie 1990", când, la Târgu Mureş, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, steagul Ungariei a fost arborat pe clădirea Primărie. Era vremea „de toi” a frămânărilor din fosta Yugoslavie (mişcările din Kosovo începuseră - şi puteau fi urmărite şi de cetăţenii români care urmăreau posturile de televiziune sârbeşti - încă din 1988). Provocarea a stârnit un puternic ecou, şi a fost agitaţie mare în satele româneşti de pe Valea Gurghiului. Succesiunea evenimentelor s-a derulat parcă după un scenariu de film, iar pe 20 martie 1990, 15.000 de maghiari s-au adunat în centrul oraşului, pentru a manifesta „paşnic”. Au avut loc atunci violenţe stradale deosebit de grave. Tot atunci, prin intermediul unor imagini produse de o televiziune irlandeză, presa naţională şi internaţională a prezentat cazul Mihăilă Cofariu pentru exemplificarea agresiunii „românilor care loveau cu bestialitate cu picioarele un cetăţean de naţionalitate maghiară” rămas inconşient, în urma loviturilor primite de la manifestanţii „paşnici”. Săracul ţăran român din Ibăneşti, care nici astăzi nu şi-a vindecat rănile ce i-au fost pricinuite atunci, iar cei patru copii ai săi, chiar dacă i-au iertat de mult, oare cum îi vor putea uita pe cei care l-au nenorocit pe tatăl lor? Trecuseră doar câteva luni de zile din decembrie 1989, când, la Odorheiu Secuiesc, copii maiorului Agachi au trăit un coşmar desprins parcă din filmele de groază, atunci când, în faţa lor, nişte descreieraţi l-au nenorocit pe tatăl lor, scoţându-i ochii de viu şi ucigându-l în chinuri groaznice (în felul în care, aflăm din scrieri, proceda doar Attila - cel rămas în istorie cu supranumele „Biciul lui Dumnezeu”) pe un reprezentant în uniformă al Statului Român în chiar inima (geografic vorbind) României. Un martor ocular al evenimentelor de la Odorhei (care trăieşte astăzi în Oradea), ne-a relatat cu o vie emoţie în glas, azi, la aproepe 20 de ani de la eveniment, despre barbariile petrecute atunci. Oare cum îi poate privi în ochi pe copiii fostului ofiţer, demnitarul român Frunda Gyorgy (despre care vechile cunoştinţe din Târgu Mureş spun că înainte de 1989 era în stare „să ia la bătaie” pe oricine ar fi spus despre el că este ungur), ştiut fiind că el este cel care, prin artificii procedurale avocaţiale „i-a făcut scăpaţi’ pe autorii barbarului masacru, cei care şi astăzi trăiesc, bine, mersi, în Ungaria, şi, probabil sunt cu conştiinţa împăcată, câtă vreme nimeni nu i-a tras la răspundere pentru barbaria comisă. O altă multmediatizată (în special de către TVR - Emisiunile în limba maghiară) victimă a evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureş a fost Sutö Andras, cel despre care s-a spus că ar fi cumnatul fostului Preşedinte Ion Iliescu, Preşedinte care - ce-i drept nu-i păcat - spunea, printre altele, că „a avut mai multe femei maghiare”, referindu-se la menajere. Noi însă, care ştim că şi astăzi - la „doar 75 de cotolani” - Nea Nelu se dă mare crai, ne-am putea gândi şi la altceva. Să ne fie ruşine! Domnul Sutö Andras a fost atunci fugărit de „reacţiune” (precum conu’ Leonida al lui Nenea Iancu) prin podul casei, şi şi-a strivit ochiul stâng, lovindu-se de un cui de lemn (desigur cuiul fusese pus acolo de Măgureanu şi Gelu Voican, după ce determinaseră cu precizie în laborator traiectoria în mişcare a lui Sutö Andras, respectiv a ochiului său stâng). Oare tristele evenimente din martie 1990 şi altele de acelaşi fel (despre care vom mai face vorbire cu alte prilejuri) îi îndreptăţesc pe Episcopul Tökes (şi alţi câţiva „de teapa sa”) să se tot plângă pe la forurile internaţionale că sunt împiedicaţi să păstreze tradiţiile milenare ale celor veniţi pe aceste meleaguri (cu alimentele bine conservate, sub şeile cailor) cu o mie de ani în urmă (să preluăm celebrul interval de referinţă tot de la ei), deci cu mult timp înainte de a se inventa - frigiderul. Ne aducem aminte de o afirmaţie al re-realesului Marko Bela, care, răspunzând unei întrebări capcană a unui reporter de la „Antena 1”, spunea că, citez: „... la noi în Ardeal se obişnuieşte ca, de Marile sărbători să-ţi faci de petrecanie în familie”. Poate la naţia domniei tale Monşer! Cei pe care strămoşii tăi i-au luat drept „toleraţi” nu şi-au însuşit barbarismele veneticilor.