Nu bine s-au mai decantat ecourile isprăvii erotice a FMI-stului şef, că au apărut precum ciupercile după ploaie, tot felul de victime mai mult sau mai puţin imaginare. E adevărat că bravul socialist "de şampanie şi caviar", cum e alintat de mediile franceze a mai atacat şi alte redute inexpugnabile de pe malul Senei, dar totul s-a trecut sub preş. Cu toate că mulţi se pot strâmba acum la nişte ziariste agresate în urmă cu câţiva ani, pe ideea, de ce aflăm acum şi nu atunci când s-a întâmplat? Totuşi, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Nu e suficient pe lumea asta, să fii victimă, să ai dreptate, ca să poţi acţiona în consecinţă.  În faţa unor personaje cu mare putere, e foarte uşor să mori cu dreptatea în mână. Un om ca Dominique Strauss-Kahn e o instituţie ambulantă. Agenda lui telefonică presupune un întreg aparat de stat, plus influenţă media. În aceste condiţii, poţi fi strivit ca un gândăcel nevinovat ce eşti. De fapt, această beţie a puterii e cea care naşte şi beţia hormonilor. Dominique Strauss Kahn, dacă ar fi un contabil prin Paris, între el şi femei ar sta pişcoturile şi zâmbetele timide. N-ar îndrăzni să sară pe femei, ca un şef de trib care ia ceea ce i se cuvine drept captură de luptă. Dar dincolo de toate faţetele şi teoriile mai mult sau mai puţin conspiraţioniste pe care le poate procova un scandal de talia acesta, sunt foarte interesante şi ecourile româneşti. Adicătelea, avem şi noi suratele noastre care erau gata să fie sacrificate şi ele pe altarul FMI. Nu era de ajuns o ţară întreagă datoare la FMI, mai trebuia să plătim şi-n natură. De fapt, nimic nou sub soare, suntem obişnuiţi noi cu birul la turci, când mergeau miss-urile vremii să defileze prin faţa sultanului. Irineii rămâneau să plimbe ursul prin ţară, iar Monicile jucau ţurca cu padişahul. Se ocupau turcii de divorţuri atunci. Sigur că la noi nu s-a pus problema de vreun atac. O ziaristă TV ne spune că bossul FMI, de atunci, a fost doar curtenitor, deci onoarea a rămas neşifonată. Mai interesant este cazul Alinei Mungiu Pippidi, care neputând spune că l-a refuzat în calitate de seducător pe DSK, (omul are nişte limite), a văzut ea totuşi nişte tendinţe la el, însă ea l-a refuzat cu-n proiect. Normal, fiind intelectuală, cu ea, albitul erotoman a lucrat la alt nivel, cum ar veni. Am răsuflat uşuraţi, pe toate le-am putea pierde, mai puţin onoarea Alinei Mungiu Pippidi. Aceeaşi Alina Mungiu Pippidi critică presa franceză, care e destul de generalistă, nu face anchete la sânge, scandaluri, nu e agresivă, mai zice ilustra contemporană, în comparaţie cu a noastră. O fi aşa, dar asta poate fi şi semnul unei prese civilizate, care, chiar dacă nu l-a dat în gât pe Dominique Strauss Kahn, impune printr-o civilizaţie a comunicării şi prin bunul simţ cu privire la limitele sale. Presa nu face procuratură, circ, în mod normal, aşa că nu văd de ce ne-am sui noi pe muşuroi şi ne-am uita de sus. Pe de altă parte, măcar de-ar fi aşa, dar chiriecii şi roşca-stăneştii, şi mulţi alţii, o contrazic pe doamna Pippidi, la noi e mai mult fum decât foc. Până una alta, bine că am scăpat şi n-a sărit şi pe noi şeful FMI. Oricum jucăm, ca ţară, rolul de victimă tăcută cu FMI-ul, dar noi suntem demni, noi plătim cash datoria, că ne permitem, nu plătim în natură.