Schimbarea la faţă a Oradiei
În "anii de glorie" ai revendicărilor imobiliare întemeiate pe consacrarea celebrului principiu "restitutio in integrum", adaptat la realităţile României de azi, au revenit în oraşul nostru persoane care nu mai fuseseră în Oradea de zeci de ani.
Ajuns iar în oraşul nostru (despre care regretatul istoric Liviu Borcea spunea că a fost construit prin truda românilor, pe banii evreilor şi folosind tehnica şi particularităţile arhitectonice specifice italienilor), un cetăţean născut aici, care plecase de câteva zeci de ani în lumea mare, povestea că mai fusese în Oradea prin 1986, iar atunci fusese foarte impresionat de noile ansambluri de blocuri din Nufărul, Centrul Civic şi zona învecinată fostei străzi Karl Marx (actuală Menumorut) şi Podului Decebal. Acum, însă, în afara Pasajului Vulturul Negru, a bisericilor şi clădirilor administrative din zona centrală, puţine lucruri îl făceau să-şi mai aducă aminte de oraşul în care copilărise. Distinsul domn, un om de spirit şi astăzi, şi, din câte am înţeles, şi în tinereţe, îşi amintea că pe vremea tinereţii sale unul dintre tovarăşii de petreceri l-au întrebat ce vor face dacă ungurii le vor lua Transilvania? El a fost cel care a dat un răspuns imediat: "Mergem la Astoria!".
Atunci se putea şi glumi cu astfel de lucruri. Astăzi, însă, când un parlamentar ales să reprezinte România în legislativul european şi plătit din contribuţiile financiare ale cetăţenilor români umblă cu insignă cu Ungaria Mare în piept îşi deschide birou parlamentar la Budapesta (de ce nu la Ulan Bator sau la New Delhi?) şi are ca principal obiectiv politic obţinerea autonomiei unui teritoriu aflat în inima teritorială a ţării care l-a făcut să fie ceea ce este azi, aproape că ne îngheaţă zâmbetul pe buze. Revenind la comparaţia dintre Oradea de astăzi şi cea din anii `60, oricui îi sar în ochi în primul rând profundele schimbări intervenite în plan demografic şi a implicaţiilor acestora. Dacă încă de la întemeiere oraşul a fost un puternic centru militar, astăzi fostele falnice cazărmi populate cu multe mii de ostaşi sunt cu totul altceva, sau... nu mai sunt. Marile platforme industriale (Înfrăţirea, Sinteza, Alumina), care reuneau odinioară fiecare câte aproape cinci mii de lucrători, au ajuns astăzi veritabile şerpării, reunind ruinele construcţiilor industriale de odinioară, amplasate pe nişte "terenuri de valoare economică ridicată", vânate zi şi noapte de grupuri de interese imorale şi nelegitime care vor să împânzească oraşul cu supermagazine şi benzinării. Serele Oradiei, care, gospodărite judicios, au asigurat (ar fi putut să mai asigure multă vreme de-acum înainte) hrană sănătoasă şi ieftină (nu doar pentru Oradea) s-au dus... în cea mai mare parte la fier vechi. Marile librării din zona centrală a oraşului au fost transformate în farmacii. Copacii sunt din ce în ce mai rari. Spaţiile verzi sunt din ce în ce mai puţine în perimetrul urban, chiar dacă, în cea mai mare parte, aristocraţia oraşului evadează în zonele de extensie a intravilanului oraşului. Astăzi nimeni nu cunoaşte cu precizie coordonatele reale ale periferiilor oraşului, în Zona Metropolitană Oradea ajungând să se alipească de Oşorhei, de Sânmartin, de Cihei, de Sântandrei şi, în curând, şi de Nojorid. Ne încearcă pe fiecare dintre noi o nostalgie, când ne gândim la cele de mai sus sau la multe altele (cele şapte cinematografe, spectacolele de varietăţi derulate "cu casa închisă", numerele matricole inscripţionate pe uniformele şcolare, înviorarea zilnică de pe platoul din curtea liceului ş.a.).
Sigur, viaţa merge înainte, acum internetul şi telefonia mobilă ne creează posibilităţi la care nu îndrăzneam să sperăm nici în cele mai fanteziste visuri ale copilăriei. Progresul are însă, precum vedem aproape la tot pasul, şi efecte secundare nedorite. Orice s-ar spune, fiecare dintre noi suntem condamnaţi să trăim în prezent. Chiar dacă privim adesea înapoi. S-o facem fără mânie, chiar dacă regretăm că despre unele lucruri plăcute şi frumoase putem spune doar: "A fost odată...". Ş-apoi mai sunt şi anii, care - vorba poetului - erau odată tineri!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.