Pământul s-a cutremurat doar 75 de secunde pentru a ne umple gurile cu țărână, striviți de betoanele lăcomiei. O fetiță de 7 ani și frățiorul ei mai mic au fost aruncați de haosul prăbușirii într-un mic triunghi protector al vieții, unde l-au văzut pe Allah, Dumnezeu, Yahweh, dar și pe Îngerul Morții. Secundele terorii s-au contorsionat agonizant în ore cu minutare de fiare rupte, în jurul lor molozul aspru le-a zdrelit mâinile și piciorușele odihnite de cu seară în pătuțul de lângă capul mamei, pulverizată în neant. Copila, ce cânta în fiecare dimineață fericită la soare anatolian, este orfana lumii țintuită în stâncă, dar care trebuie să-și protejeze frățiorul mai mic, aflat în delirul groazei primordiale. Când lumina le-a lovit din nou, într-un extaz dureros, retina neprihănită, speranța a dat năvală în micul triunghi al vieții care le-a salvat zilele pe Pământ. O umbră, un felinar purtat ca o stea în frunte, măslinii care se leagănă în briza sărată și flori de lâmâi...

Mai știi cântecul pe care-l cântai diminețile? Salvatorul trebuie să aibă sânge de reptilă, inimă de leu și răbdarea unui pustnic secat de lacrimi. Fetița cântă, cu mânuța dreaptă așezată protector deasupra frățiorului. Cealaltă aripă a ei nu și-o poate mișca, blocată în strânsoarea de fier și moloz. Fetița Mariam cântă și îngerii din cer au amuțit, și nici Dumnezeu, Allah sau Yahweh nu s-au supărat. Au zâmbit în tot atâtea feluri pe care nu ni le putem închipui.

Scoate-mă de aici și te voi sluji toată viața... s-a sfârșit cântecul și fetița sădește lacrimi în moloz, vrea să trăiască și își oferă întreaga existență salvatorului care trebuie să fie reptilă, leu și om ajutat de îngeri.

Scoate-mă de aici și te voi sluji toată viața! Un strigăt de la începutul lumii... Un strigăt care ne definește de când omul și-a dat seama cu nemăsurată căință că este pierdut fără iertarea, compasiunea și iubirea semenilor săi. Strigătul celui pierdut în pustie, geamătul celui maltratat în închisoare, jalea părinților ce își îngroapă copiii, a bolnavului ce se stinge pe patul de suferință, a ostașului aruncat în asaltul final, toate la un loc se înalță și răsună la fel în fața lui Dumnezeu, Allah, sau Yahweh: Scoate-mă de aici și te voi sluji toată viața.

...Și vei fi scos la liman, vei fi salvat, dar vei mai sluji întreaga ta viață? Pe cel pierdut în pustie, pe cel chinuit, pe cel bolnav sau risipit de boli, pe cei răniți și pe cei sărmani, sau inima ta se va împietri și gura ta nu va mai putea rosti niciodată rugăciunea la care și Dumnezeu și Allah și Yahweh au zâmbit: Scoate-mă de aici și te voi sluji toată viața.

...Și câți dintre cei supuși timpurilor comode și îmbuibate, triste și scelerate pe care le trăim, ai timpului în care grija pentru cei dragi se măsoară în like-uri sterile, câți au rostit oare „Scoate-mă de aici...” doar pentru a se prăbuși sinucigaș într-o altă fundătură în care, la final, pândește rânjind doar Îngerul Morții.