În numele proprietarilor de terenuri agricole din Salonta, zona Gestului, adresăm această sesizare privind nerespectarea Hot. C.L. al municipiului Salonta din data de 12.11.2006 privind interdicţia păşunatului pe terenurile păşunii comunale, în perioada 12.112006-01.03.2007, de către turmele de oi ale ciobanilor din zonă. Arătăm că în tot acest timp, turmele de oi ale ciobanului Vonica Costel au păscut în voie pe păşunile comunale ale Salontei, dar şi pe terenurile oamenilor, distrugând culturile însămânţate în toamnă. În urma mai multor reclamaţii formulate de oamenii păgubiţi de păscutul oilor ciobanului Vonica Costel, dar care nu s-au soldat cu nicio acţiune a organelor competente, solicităm organelor competente ale municipiului Salonta să pună capăt fărădelegilor pe care le practică zilnic acest cioban. În perioada de interdicţie a păşunatului, am atenţionat de mai multe ori funcţionarul primăriei, care are ca sarcină ducerea la îndeplinire a H. C. L. Salonta în ce priveşte păşunatul, despre nerespectarea acestor hotărâri, dar nu s-a luat nicio măsură în acest sens. În toată această perioadă, turmele de oi ale ciobanului Vonica Costel au fost lăsate intenţionat şi uneori nesupravegheate să pască şi să distrugă culturile agricole ale oamenilor din zonă. Menţionăm că, după numeroasele sesizări adresate conducerii primăriei Salonta, trebuia să se ia măsuri pentru stoparea acestor ilegalităţi comise de Vonica Costel, prin aplicarea de sancţiuni legale, dar şi de obligarea la plata păşunatului din perioada de la 15.11.2006 şi până în prezent, adică pe o perioadă de 5 luni, când a păşunat gratis şi a distrus culturile oamenilor. Noi, producătorii agricoli, plătim impozite pe terenuri la un nivel aproape insuportabil pe un hectar de teren pe care turmele ciobanului Vonica Costel le paşte în acest timp şi nu se ia nicio măsură. De ce? Vrem să ştim cine sunt acele persoane din forurile de decizie ale municipiului Salonta care împiedică prin diverse acţiuni clarificarea acestei situaţii penibile, care a ajuns la apogeu? Deşi suntem mai toţi oameni în vârstă, am venit pentru a mia dată în faţa acestui for suprem al municipiului Salonta, adica a Consiliului local, în şedinţa din 23.03.2007, nu pentru a ne ignora prezenţa şi a râde de noi (cu scuzele de rigoare, mă refer numai la anumiţi consilieri) şi avem tot respectul pentru ceilalţi. Atunci când am încercat să ne spunem păsurile, aşa cum am ştiut noi să le spunem, faţă de ciobanul Vonica, acesta a zâmbit până la final, sperând la o altă soluţie, dinainte stabilită. Astfel, ne-am bucurat că, în final, a fost acceptată cererea noastră, aşa cum a fost ea formulată, în sensul anulării pe termen de trei ani a contractului de păşunat al ciobanului Vonica Costel pentru abaterile grave săvârşite şi nerespectarea clauzelor contractuale. Dar mulţumirea noastră a fost de scurtă durată deoarece am primit Hot. nr. 73/23.03.2007, în data de 11.04.2007, unde semnatarii acesteia, depăşindu-şi atribuţiile de funcţionari publici, au modificat Hotărârea C. L. S., menţinând numai suspendarea păşunatului în perioada 01.03.2007-15.11.2007, şi nu pe trei ani, cum s-a votat şi s-a consemnat în procesul verbal. Vreau să remarc că această manevră este o infracţiune, un abuz în serviciu contra intereselor personale, pedepsită de Codul Penal. Începând cu data de 25.03.2007, am fost pe teren cu diferite persoane implicate şi reclamante în acest conflict, unde am constatat că cele cinci turme ale ciobanului Vonica Costel, numărând aproximativ 1800 oi, au fost găsite pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte pe păşunile comunale şi pe culturile oamenilor, de multe ori fără să fie supravegheate de nimeni. Mai mult, de circa doi ani, ciobanul are construit un ţarc îngrădit, unde mulge oile pe păşunea comunală, fapt interzis prin unele clauze din contract. Menţionăm faptul că s-a publicat eronat în presa locală că Vonica ar deţine în proprietate 50 de ha păşune. Este un neadevăr, realitatea fiind că are câteva ha de teren închiriate de la veterani (6-7 ha) şi nu are niciun act legal care să ateste dreptul de proprietate asupra construcţiilor unde şi-a stabilit reşedinţa. Practic, este un locuitor flotant al Salontei. Precizăm că în perioada menţionată s-a format o comisie, numită de viceprimarul dl. ing. Ilyes Lajos, dar şi mai multe comisii, formate din proprietarii de terenuri agricole din zonă şi persoane cărora li s-au distrus culturile însămânţate, toate constatând, aproape zilnic, aceeaşi situaţie. Menţionăm faptul că, de câteva ori, aceste cazuri de încălcare a legii au fost filmate cu camera video, imaginile putând fi vizionate oricând şi vă pot fi puse la dispoziţie. Pentru că, zi de zi, aceste nereguli persistă, fără ca acestui cioban al fărădelegii să i se mişte un "fir de lână", vă rugăm, stimaţi consilieri şi funcţionari ai Primăriei Salonta, să corectaţi Hot. nr. 73/23.03.2007 aşa cum a fost ea votată şi să ne comunicaţi care sunt măsurile legale pe care le va lua conducerea Primăriei pentru punerea în practică a Hot. nr. 73/23.03.2007 şi când se va întâmpla aceasta. Referitor la contestaţia depusă de Vonica Costel împotriva Hot. C.L. Salonta, menţionăm faptul că aceasta este în contradicţie cu toate legile pe care acesta le încalcă de ani de zile, şi manifestă lispsă de respect faţă de persoanele în vârstă, cărora oile acestui cioban le pasc culturile. Precizăm faptul că persoanele semnatare ale reclamaţiilor depuse împotriva numitului Vonica Costel au intentat şi proces penal pentru infracţiunea de tulburare în posesie şi distrugere. Deoarece niciodată nu ni s-a răspuns la vreo cerere sau sesizare, indiferent de câte ori au fost depuse şi adresate pe această temă Primăriei, respectiv C. L. Salonta, vă rugăm să răspundeţi oficial la reclamaţia înregistrată cu nr. 1300 p/21.02.2007, susţinută şi semnată de 17 persoane, proprietari de terenuri agricole din zona Gestului, şi dezbătută în şedinţa din 23.03.2007, unde C. L. Salonta a votat rezilierea contractului de păşunat a numitului Vonica Costel, pe o perioadă de trei ani, conform Hot. nr. 73/23.03.2007, în baza numeroaselor reclamaţii, precum şi a nerespectării şi încălcării sistematice a patru articole din capitolul X al contractului de închiriere pe care acesta l-a încheiat cu C.L. Salonta. Rugăm C. L. Salonta să dispună aplicarea hotărârilor emise în acest sens privind aplicarea contravenţiilor legale privitoare la încălcarea în continuare a păşunatului chiar şi după adoptarea Hot. C.L. Salonta nr. 73/ 23.03.2007 şi punerea în aplicare a acestei hotărâri, pentru a pune o dată capăt acestei situaţii de neînţeles pentru noi şi care persistă şi azi, când turmele de oi ale lui Vonica Costel tocmai au terminat de păscut culturile de grâu şi rapiţă din proprietatea privată a d-lor Darvasi Sandor, Toth Zoltan Csaba şi Balogh Ladislau. În numele şi cu asentimentul proprietarilor de terenuri agricole din Salonta, zona Gestului,