Cu prilejul Adunării Generale reconvocate, pentru darea de seamă şi alegeri, au fost "montaţi" doi locatari din bl. 15 A să ia cuvântul, cerând schimbarea preşedintelui, pe motiv că este în vârstă (75 de ani), deranjaţi, probabil, de "prostul" obicei al acestuia de a aplica legile în vigoare privind administrarea asociaţiei, precum şi de refuzul majorării salariilor şi a indemnizaţiilor pentru personalul de conducere al asociaţiei şi şefii de scară. Astfel, au fost "montaţi" doi locatari din bl. 15 A să ia cuvântul, cerând schimbarea preşedintelui, pe motiv că este în vârstă (75 de ani). Ceea ce i-a deranjat, însă, pe unii sunt "prostul" obicei al preşedintelui de a aplica legile în vigoare privind administrarea asociaţiei, precum şi refuzul majorării salariilor şi a indemnizaţiilor pentru personalul de conducere al asociaţiei şi a indemnizaţiilor pentru şefii de scară (bloc), decât în raport cu nivelul inflaţiei declarate. Astfel, Adunarea fiind boicotată, nu s-a putut desfăşura alegerea individuală a membrilor de comitet şi nici a preşedintelui din rândul comitetului. Dintre cei prezenţi, a fost ales un nou preşedinte, Dorel Tasan, deşi acesta nu făcea parte din comitetul asociaţiei. Neaplicarea cu stricteţe a HG 400/2003 privind conducerea asociaţiei de proprietari a atras o serie de nelegiuiri, impusă noului preşedinte de administrator şi "gaşca" lui, care au reuşit să-l ducă în eroare pe noul preşedinte. În primul rând, procesul verbal al adunării generale a fost redactat iniţial de vicepreşedinte, iar, în urma intervenţiei administratorului, a fost întocmit de revizor (prieten susţinător al administratorului), care, preluând această sarcină a menţionat hotărâri ce nu au fost luate în evidenţă. Astfel, la prima şedinţă a comitetului asociaţiei, s-a hotărât, fără aprobarea Adunării Generale, deci în mod ilegal, mărirea salariilor personalului şi a indemnizaţiilor pentru şefii de scară (bloc). Astfel, în luna aprilie, valoarea totală a salariilor şi indemnizaţiilor a crescut de la 25.130.000 lei la 37.022.500. Administratorul-casier, pentru trei zile de program, primeşte 8.650.000 lei, faţă de 5.620.000 lei în lunile anterioare. Această sumă nu se justifică, întrucât administratorul Sabin Jude, neavând pregătire economică, nu întocmeşte listele de plată şi această activitate o face contabilul angajat. La rândul lor, şefilor de scară, unii care fac parte din "gaşcă", li s-au mărit indemnizaţiile de la 1.150.000 la 1.530.000 ROL. Aşadar, abuzurile continuă, unii locatari, tot din "gaşcă", fiind desemnaţi să execute lucrări de reparaţii neautorizate, cu sume plătite la discreţie, stabilite de administrator fără avizul prealabil al comitetului. De fapt, chiar administatorul execută cositul în jurul blocului, contra cost, pentru a-şi mări veniturile personale. Mai mult, s-a angajat să efectueze, personal, fără nici o autorizaţie, deratizarea blocurilor, încasând 30.000 de lei de fiecare bloc şi folosind mijloace improvizate. Cu alte cuvinte, administratorul exercită profesiuni asupra preşedintelui nou ales pentru a-i pune în practică interesele sale personale şi ale celor din "gaşcă". Toate acestea au făcut ca răbdarea noastră, a locatarilor din Asociaţia de proprietari nr. 56 - 1 Decembrie, să ajungă la capăt, fapt pentru care ne vedem nevoiţi să adresăm această scrisoare deschisă Primăriei, cu speranţa că abuzurile săvârşite de administratorul-casier vor fi stopate. Un grup de locatari doritori de dreptate din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 56 - 1 Decembrie