Cui îi pasă de România? Scriu aceste rânduri nu ca un răspuns, ci ca o completare la articolul apărut în ziarul dvs în data de 3 octombrie, în legătură cu dăscălimea română. Sunt de acord cu tot, însă doresc să completez şi, dacă consideraţi de cuviinţă, puteţi să publicaţi pentru toată opinia publică (să nu uităm că TOŢI trecem prin şcoli, mai mult sau mai puţin, deci interesul este fundamentat naţional). E un punct de vedere al unui dascăl, pentru dascăli şi pentru toţi ceilalţi. Nu sunt om al catedrei preuniversitare, nu sunt director sau inspector şi nici nu aspir la asta, nu sunt politician şi fac doar politica bunului simţ (care nu prea există), dar în calitate de matematician şi cetăţean (care a trecut, s-a format şi respectă enorm şcoala şi educaţia primită în România), aş dori să fac o exemplificare sumară a unei modalităţi extrem de simple de a scoate acest învăţământ din groapa de subzistenţă în care se află de 13 ani. Vă rog să-mi permiteţi să dau exemplul unui judeţ cu un inspectorat ce are în subordine circa 100 de scoli. La randul lor, şcolile au, în medie, 20 de clase. Acestea sunt formate din aproximativ 30 de elevi. Pornind de la simplul şi banalul ?fond al clasei?, care se aplică în orice şcoală, se poate lua în calcul o cifră medie de 400.000 de lei pentru un an şcolar (bani care se pot achita în patru rate). În concluzie, de la o clasă de elevi se percep, anual, în mod obişnuit, circa 12 milioane de lei. Întrucât există nemulţumiri referitoare la lipsa sau insufienta energie termică din sălile de clasă, pentru eliminarea acestui neajuns, banii acumulaţi din fondul clasei pe parcursul unui an pot fi folosiţi, de pildă, pentru cumpărarea unei instalaţii de aer condiţionat sau de încălzire. Acesta poate fi achiziţionat la un preţ cuprins între 7 şi 10 milioane de lei, restul de bani revenind şcolii. Revenind la calculele de mai sus, şcoala acumulează, aşa cum am arătat, în decursul unui an, în medie 40 de milioane de lei. Din această sumă, 30 de milioane ar putea fi folosiţi pentru achiziţionarea şi montarea de instalaţii de aer condiţionat, respectiv de încălzire, în trei birouri ale directorilor (evident, pentru a nu le cădea penele). Iar cele 10 milioane rămase pot fi date inspectoratului. Dintr-un fond de un miliard de lei, strâns, anual, în acest fel, de la toate şcolile din judeţ, inspectoratul ar putea demara activităţi de susţinere a şcolilor. Printre altele, îşi pot trage şi inspectorii câteva aere (condiţionate, evident!), pot dispune renovarea clădirii inspectoratului şi pot aloca premii speciale dascălilor excepţionali (care sunt cu duiumul, credeţi-mă! Şcoala românească este una dintre cele mai bune din lume!) şi pot ajuta diferite şcoli mai sărace din judeţ (care, de exemplu, nu pot aduna nici 2 milioane de la o clasă, dar, poate nu doresc aer condiţionat, ci, mai degrabă, o sobă nouă sau bani pentru repararea unui geam!). Dacă la final (dacă şi numai dacă!) rămâne de o cafea sau o zacuscă, se pot ospăta cei grozavi şi, eventual, ministrul (actualul este absolut beton-armat în tehnologie, după cum s-a văzut vara aceasta) - participă şi pleacă cu o plasă de castraveţi (glumesc, evident), dar, mai ales, cu un zâmbet de speranţă. Anul următor, de data aceasta cu confort interior sporit, se poate continua cu lucrări de reparaţii şi de dotare a şcolilor cu mobilier, aparatură etc. Sunt convins că, astfel, străinul care vine în România şi vrea să ajute va da necondiţionat o mână de ajutor, aducând şi el (fiindcă va observa că are cui să-i pese!) un PC, un TV etc. Consider că, prin folosirea banilor în acest mod, în decursul a patru ani, se poate reclădi infrastructura şcolară, se pot aduce importante modificări de aplicare a încurajărilor dascălilor, iar peste şase ani, sistemul de învăţământ românesc va arăta (şi la propriu) ca oricare din Occident. După părerea mea, nu tot răul vine de sus, de la oamenii politici. Depinde şi de felul în care ne gospodărim noi, cei simpli, ograda. Nu pot să concep ca unii din diferite conduceri să profite din plin şi sistemul să bată pasul pe loc. E un moment delicat pentru România. Să nu lăsăm doar soarta să hotărască!!! Fiindcă şi noi facem parte din ea. Nu numai cu gura şi buzunarele, ci, mai ales, cu mintea şi propriul efort. Prin exemplul de mai sus, nu intenţionez să jignesc pe nimeni, ci doresc să arăt că se poate face ceva, pornind de la lucruri simple. Haideţi, stimaţi dascăli şi oameni din educaţie, să punem noi umărul şi să nu fim nevoiţi ca, peste un timp, să acuzăm şi să ne întristăm ca acum la fotbal. Who cares about Romania? Mie îmi pasă. Şi cred că multora. Cu deosebit respect, pentru dvs şi cititorii ?Crişanei?, Călin AGUT, doctor al şcolii româneşti de matematică. Cui trebuie să dăm şpagă...? De ani de zile aud despre ceasuri termice pentru măsurarea gigacaloriei la nivel de bloc sau scară, scandaluri despre montare, ba că nu sunt bani, ba să plătim noi ceasul, iar CET va face deduceri la plăţi pe perioada iernii. Logica bate matematica, uneori! În imobilul nostru, din 26 de apartamente, jumătate sunt locuite de pensionari, iar montarea unui ceas costă 60.000.000 lei. Pot, oare, pensionarii suporta asemenea sumă, mai ales că iarna cresc preţurile la apă caldă şi rece, la care se adaugă costurile cu energia termică, iar pensiile rămân aceleaşi? S-ar putea, totuşi, găsi o soluţie şi anume: CET-ul să monteze pe bani proprii ceasurile pentru măsurarea gigacaloriei, astfel cheltuielile cu căldura scad la jumătate, iar dacă există repartitor pe calorifer, care se montează şi în rate, cheltuielile scad şi mai mult şi astfel pot plăti şi pensionarii şi nu mai sunt nevoiţi să recurgă la debranşări sau să acumuleze datorii imense la asociaţie. Oricum, ceasul montat rămâne în proprietatea CET-ului, deci, de ce să suporte oamenii cheltuiala cu montarea. Unde e logica? Domnule primar, dacă acum nu rezolvaţi un lucru atât de mic, cum să cred eu că după viitoarele alegeri o să faceţi mai multă treabă? Deci logica spune că minţiţi, minţiţi în campanie şi nu vă pasă de restul populaţiei! Poate că dumneavoastră, domnule Petru Filip, la casa frumoasă de pe lângă Pompieri, aveţi centrală termică proprie şi nu depindeţi de căldura de la CET, dar pe mine, pe noi, restul, de la blocuri şi case, care primim căldură de la CET, ne doare, şi ne doare foarte rău, an de an, la buzunare. Nu toţi avem salarii mari, de primari, şi venituri suplimentare, mai sunt şi pensionari, şomeri şi doctori (care au salarii mici şi nu primesc şpagă) şi restul oamenilor simpli, cu salarii derizorii. Cu ei ce faceţi? Vă e frică ca nu cumva, dacă montaţi aceste ceasuri pe banii CET, la iarnă se vor vedea pierderile şi nu vor mai fi profituri la Primărie? Ceauşescu ne închidea căldura pentru că aşa voiau muşchii lui, acum ne închidem şi ne debranşăm noi de la căldură pentru că nu avem posibilitate să plătim şi îngheţăm de frig. Cum e mai bine atunci? Şi am doar 30 de ani, am prins şi vremurile acelea, cu minciunile lor (comuniste) şi trăiesc şi în minciunile de astăzi (capitaliste) ale lui Petru Filip, Ciursaş şi lista poate continua. Mai are rost să votez în România? Mai are rost să întreb ce pot face eu pentru România, când România (preşedintele, Parlamentul, Poliţia, Sănătatea) nu face nimic pentru mine, doar sapă în buzunarul meu prin impozite. Buzunar şi aşa gol, prin care bate vântul. Ce spui, Oradea? Nu trebuie primarul tras de urechi pentru afacerile din Primărie? ing.Goicu, Oradea Electrocentrale, un nou stăpân al reţelei de termoficare a oraşului Prima "grijă" şi acţiune a noului "stăpân" asupra reţelei de termoficare este încheierea "contractului de furnizare a energiei termice şi preparare a apei calde de consum", un fapt absolut necesar, trecând de la Apaterm la altă unitate. Contractul, la Cap. IV, art. 4, stipulează drepturile operatorului cuprinse în 11 puncte. La acelaşi capitol, art. 5, consumatorul "se obligă", deci are obligaţii, cuprinse în 18 puncte, iar la art. 6, consumatorul are şi drepturi, cuprinse în doar 6 puncte. La Cap. VII, art. 21, pct. 3, obligă consumatorul la plata anticipată, în momentul încheierii contractului, a unei garanţii şi ceea ce este foarte important este că această garanţie poate fi "reactualizată" anual, în funcţie de "preţurile şi tarifele" aprobate. Ce este mai nostim la acest articol e că suntem asiguraţi că această "garanţie" se restituie la "încetarea raporturilor contractuale". (?!) La data încheierii contractului, furnizorul stabileşte o sumă, fără consultarea beneficiarului, şi o trece în contract. Suma de douăzeci de milioane de lei! Am precizat cele de mai sus, pentru că şi noi, consumatorii, trebuie să ne expunem părerea şi nemulţumirea. Apaterm a încasat de la noi milioane de lei "garanţie". Pe atunci, în anii 1996-1998, se numea "fond de anticipaţie". Normal, sumele colectate de la consumatori trebuia fie să se restituie, fie să se transfere la Electrocentrale. De atunci, tarifele au crescut exorbitant. Aceste sume nu sunt purtătoare de dobânzi. Ne întrebăm în ce bază ne asigură noul "stăpân" că ni se restituie aceste sume la "încetarea raporturilor contractuale"? Precizarea este ridicolă! Apaterm şi-a ridicat dou sedii de toată frumuseţea, elegante, luxoase, au luat împrumuturi de miliarde, în loc să reabiliteze reţelele, şi şi-au dat salarii de zeci de milioane de lei! Acum plătim apa rece de parcă am căra-o din Antarctica. Să nu mai amintim de plata apei meteorice şi de canalizare. Or, simţim pe pielea noastră că nici canalele nu sunt întreţinute, iar în plin centrul oraşului calci prin gropi şi băltoace, în anotimpul ploios. Să revenim la noul "stăpân". Pentru neplata facturilor la timp, se aplică penalizări şi se încasează o dată cu plata facturii. De ce să mai plătim şi garanţie de zeci de milioane? Oare chiar nu se ştie în ce sărăcie trăieşte majoritatea populaţiei? Cât se mai poate stoarce din bieţii pensionari şi zecile de mii de familii fără locuri de muncă? Cresc copii şi nu au unde să muncească, din ce să mai plătească, pe lângă consumul necesar de energie termică, şi "fond de rulment", şi fond pentru reparaţii, şi fond pentru "garanţie" de zeci de milioane? Se tot bate şaua pe "familiile cu probleme". Dar, aberant, parcă mai în draci, obligaţiile de plată cresc. Nu am crezut că se poate să arunci în stradă familii cu copii, bătrâni, pentru că au ajuns insolvabili. Tineri debusolaţi se ţin de prostii pentru că nimeni nu are nevoie de ei. În acelaşi timp, cei sârguincioşi fac averi, case, vile, au funcţii bine plătite. Oare ei ştiu cum se poate trăi din pensii mici? În încheiere, atrag atenţia că şi punctele termice sunt sub orice critică, nu sunt întreţinute. La nivelul asociaţiei se pretinde inventarierea corpurilor de încălzit, foarte mulţi locatari s-au debranşat sau au schimbat caloriferele vechi, uzate. Pentru a se stabili tipul caloriferelor, mai nou se cere, pe lângă aprobări, şi plata unei sume - de 350.000 lei - pentru "cheltuielile de deplasare ale delegatului împuternicit al operatorului". Considerăm că este aberant să plăteşti la Electrocentrale pentru că operatorul respectiv "se deplasează" ca să constate modificările elemenţilor. Doresc să se comunice prin mass-media din ce rezultă suma pretinsă pentru deplasarea operatorului? La fiecare punct termic există repartizat un operator. Acesta este salarizat. Lucrează opt ore pe zi. În cele opt ore face şi "muncă de teren". De ce trebuie plătit în plus? Ecaterina Mareş Str. Independenţei, nr. 11, ap. 2 Oradea, 23.09.2003