Luni: Cu riscul de a-i dezamăgi pe chibiţii politicii, ştirea săptămânii trecute nu vine din sfera puterii administrative, ci din domeniul finaciar. O bancă americană, una dintr'alea care au pus vârtos umărul la declanşarea crizei pe care o suduim azi cu toţii şi a fost salvată pe spezele contribuabililor americani dar şi ale clienţilor din întreaga lume, a găsit soluţia miraculoasă pentru marasmul economic. Cică criza mondială s-ar putea rezolva dacă vârsta de pensionare ar fi împinsă până undeva între 70 - 80 de ani. Oare de ce n-au fost sinceri până la capăt să spună că am face bine să muncim până ne-o cânta popa?! Uite aşa domniile lor nu vor mai avea cui să achite poliţele de pesionare şi s-au mai învârtit de nişte profituri barosane! Vă daţi seama cât de jos au ajuns şi cât de mare e buba dacă marii bancheri ai lumii vin să propună soluţii atât de nătânge? Urnează ziua de muncă de 16 ore!

Marţi: În România zilelor noastre până şi Dumnezeu e agent electoral. Mătăniile făcute stângaci pe la toate soboarele din campanie nu mai ajung ori nu mai conving pe nimeni. Marii prelaţi „muncesc" şi ei ca să le iasă candidatul. Vorba aia, cineva mai trebuie să şi muncească în ţara asta. Dacă Bunul s-ar coborî pe pământ oare popimea electorală cu cine ar vota? Nu vă grăbiţi să daţi un răspuns, s-ar prea putea să gândiţi cu păcat. Pe undeva prin ţara noastră, majoritar dar deloc profund ortodoxă, candidaţii unui partid şi-au lipit afişele electorale direct pe o troiţă. Dacă nu se vor înălţa în dregătorii, poate îi ajută cerul... Merită!

Miercuri: Cică donaţiile făcute partidelor ori candidaţilor în această campanie electorală ar trece uşor peste 250 de miliarde de lei vechi. Şi mai zic că e criză! Nu trebuie să ai multă carte ca să-ţi treacă prin cap care sunt profiturile aşteptate de cei ce au făcut asemenea „investiţii". Cineva care nu-i străin de politică vorbea de asta ca despre un fel de Caritas; scoţi de cel puţin patru ori suma! Scoţi, scoţi, dar până când? Se pare că până şi statul e la fundul sacului. Se vorbeşte tot mai des şi tot mai insistent despre faptul că anul acesta s-ar putea începe lucrul la Roşia Montană. Parcă fosta opoziţie avea altă socoteală? Da, însă socoteala din tribune nu se potriveşte niciodată cu aia din teren. De ce? De patru ori suma!

Joi: Aşa ceva nu s-a mai întâmplat! Gigi nu mai are palat. Miliardarul din Pipera a rămas fără somptuoasa sa reşedinţă din bulevardul Aviatorilor. Nu-i plângeţi de milă, nu i-a luat-o anafu', nici tribunalul, a donat-o celor trei fiice ale sale. Şi asta nu e tot. Marele creştin şi om politic, ajuns acum un fel de pusnic fără casă, ce trăieşte din mila fetiţelor, a anunţat că vrea să se facă haiduc. „Nu vreau să ştie nimeni nimic, vreau să fac infracţiuni". După cele câteva achitări recente i s-a cam urcat libertatea la tărtăcuţă. Întrebarea e dacă o astfel de declaraţie nu face cât un autodenunţ prealabil. N-ar trebui să-l aresteze cineva, preventiv? Dacă tot nu mai are nici casă, n-ar fi un gest creştinesc să-i dea cineva o „chilie"?

Vineri: Pe final de campanie imaginaţia candidaţilor a dat în clocot. Un candidat şi-a pus mutra în cărţi de colorat pe care le-a împărţit copiilor. Dacă îl „pictează" urât? Riscantă opţiune! Un altul s-a învârtit de o patalama cu rezonanţe lirice şi nobiliare; „Cavaler al poeziei". Astea sunt vremurile! S-a umplut lumea politică de doctori fără ştiinţă, premianţi fără merite şi aspiranţi fără trecut. Totuşi, dacă trădarea are şi ea poezia ei, omul şi-a meritat din plin blazonul, chiar dacă la pătat înainte de-al căpăta. S-a întâmplat la noi, în Bihor. O femeie a reclamat la Biroul  Electoral că a fost trecută, fără ştirea ei, pe lista potenţialilor consilieri ai unui partid. Reclamaţia a fost respinsă. Comisia a considerat că reclamantul nu e în toate minţile. Până acum nimeni n-a refuzat o sinecură politică picată ca din cer.

Sâmbătă: Concluzii. Cel mai răspândit obiect din seria „darurilor" de campanie e tigaia. Pixuri, plase, găleţi... nu mai sunt la modă. Tigaia, asta da! Un obiect cât se poate de folositor. La nevoie îţi hrăneşte familia, dar poate lesne să devină şi ghioagă în bătălia electorală. La mare trecere anul acesta au fost şi papucii. Deşi, cu modestie, rugăm să ne fie permis a le semnala aici marilor noştri oameni politici o criminală contradicţie în termeni. Cum să-i dai papucii alegătorului, căruia nu mai ştii cum să-i faci pe plac, ca să-i intri sub piele şi să-i ieşi la vot? La Câmpia Turzii unul din canidaţii pentru funcţia de primar şi-a dat duhul chiar în timpul campaniei. Mare lucru că nu l-au ales! Criteriul e simplu, de bun simţ şi se poate aplica oricărui politician român: „Alesul bun, e alesul mort", cel puţin nu ne face pagubă.

Duminică: Acum ştim cu toţii cum am votat. Ştim şi cum s-au ales. Ca să îl parafrazăm de maestrul Dan Puric, întrebarea e cum ieşim din chestia asta? O scoatem noi la capăt, că şohan no fost şi fie nicicum!

Cetăţeanul surmentat