Luni: Pasionaţii romanelor se spionaj trăiesc o adevărată desfătare. Politicienii, unii dintre ei, trebuie că sunt la limita nevrozei. După ceea ce pare să fi fost o astfel de criză sau un scenariu bine pus la punct, jurnalistul Robert Turcescu s-a autodemascat, declarându-se agent acoperit al unui serviciu de informaţii militare. Aşa se face că, în aceste zile, s-a vorbit mai mult despre el decât despre toţi candidaţii la preşedinţie. Toată lumea aşteaptă următoarea mişcare a jurnalistului-spion. Care din prezidenţiabili să fie ţinta? „Fiecare are un lucru de spus", a aruncat, provocator, Turcescu. Deocamdată nimeni nu spune nimic. Semn clar că s-ar putea să aibă dreptate. Ne-am putea trezi, ca în bancul ăla cu securişti, că tot al doilea, al treilea om de lângă noi e „încadrat" pe undeva. După ce a fost la modă să îţi pui gheaţă în cap, să urmeze frecţiile cu cenuşă, obligatorii?

Marţi: Teodor Meleşcanu şi-a început campania prezidenţială cu un divorţ discret. Nu e vorba de serviciul secret pe care l-a condus, ci de Partidul Dreptăţii Sociale, care i-a susţinut candidatura. Până la urmă, Meleşcanu, cel greu de pensionat, s-a înscris în cursa pentru Cotroceni ca independent. Preşedintele PDS, Traian Rece, a declarat că investise 200.000 de euro în candidatura fostului şef al SIE şi că îi retrage acestuia sprijinul politic acordat. Oare i-o retrage şi banii? Interesant e faptul că nu se aude nimic despre mult mai celebrul colonel Dogaru. El pe ce parte a baricadei o fi rămas. Unii au avansat ipoteza că Meleşcanu ar fi „candidatul acoperit" al liberalilor. Alţii zică că, dimpotrivă, e acoperitul lui Ponta, având misiunea de a lua voturi de la Johannis.

Miercuri: Adrian Sobaru, eroul recent al USL, s-a înfipt cu Dacia în gardul Guvernului. Poliţia a constatat că autoturismul cameramanului, devenit celebru după ce s-a aruncat de la balconul Parlamentului, transporta două butelii de aragaz şi o importantă cantitate de combustibil. De altfel, Sobaru ar fi recunoscut că intenţiona să se autoincendieze la uşa lui Ponta. Cei mai nostimi au fost jurnaliştii de la o anumită televiziune, care au spus răspicat că gestul de protest era îndreptat împotriva lui Băsescu. Doar că protestatarul a greşit adresa, nu-i aşa? Ulterior s-a auzit că Sobaru are şi probleme financiare. Povestea asta ar trebui să fie un avertisment pentru toţi cei care dau din codiţă de câte ori statul le mai face câte un plocon electoral.

Joi: Ilie Năstase, general şi senator, împreună cu Mădălin Voicu au depus o plângere penală împotriva lui Robert Turcescu. S-ar zice că oamenii au făcut o faptă bună. Vreme de trei zile, instituţiile statului s-au cam făcut că plouă şi, la cum merg treburile pe la noi, exista un risc semnificativ ca toată povestea asta să se termine, vorba lui Caragiale, „nici aşa, nici altminteri". Rămâne de văzut pentru cine joacă, conştient sau nu, cei doi parlamentari, pentru cei care vor să rostogolească mai departe, până la proporţiile unei avalanşe, bulgărele ofiţerului acoperit sau pentru cei care vor să-l vadă pe Turcescu scriind din închisoare? Interesant e faptul că, în aceeaşi zi, Sebastian Lăzăroiu, tăticu' lu' Albă ca Zăpada, a lansat teoria ofiţerului cu dublă comandă, Victor Ponta. Scenariul e următorul: viitorul premier, nominalizat de viitorul preşedinte, Ponta, va fi un reprezentat al serviciilor. Tot joi, ce mai întâmplare!, a scăpat în spaţiul public şi ştirea că George Maior ar putea fi următorul şef al guvernului. Deci una din pârghiile de comandă ale preşedintelui PSD s-ar afla la SRI? Acelaşi lucru îl zice şi Ludovic Orban, da' nu are dovezi! Totuşi, ce stranie potrivire!

Vineri: Ştiţi vorba aia cu grecii şi cu darurile? Ei, s-ar spune că noul leagăn al democraţiei sau cum le place unor teoreticieni să spună al „aliberalismului" e aici, aproape, lângă noi. „Să te temi de unguri, chiar şi atunci când îţi fac daruri", a devenit un nou principiu de politică regională. După ce a promis ucrainenilor că-i va ajuta să treacă prin criza gazelor, cauzată de faptul că Moscova a închis robinetul către Kiev, Victor Orban face un pas înapoi şi anunţă că Ungaria s-ar putea confrunta, la rândul ei, cu o astfel de criză. Desigur, prietenia premierului maghiar cu preşedintele Putin, la fel ca şi întâlnirea unui oficial de la Budapesta cu şeful Gazprom, nu au nicio legătură cu această decizie... Ar fi chiar interesant de ştiut, până la urmă, de partea cui e Ungaria? E cu NATO şi cu UE sau... nu e! Ori nu contează? Că, oricum, azi toată lumea joacă la două capete, nu-i aşa?

Sâmbătă: Din seria: Dileme care nu există. S-a descoperit că la lansarea candidaturii lui Klaus Johannis ar fi participat şi manifestanţi plătiţi să scandeze, să aplaude, să agite steaguri. La fel ca şi cu prilejul lansării lui Victor Ponta. Nu mai e o noutate pentru nimeni nici că cel puţin o parte din  semnăturile de susţinere ale unor prezidenţiabili sunt cumpărate. Doar presa mai face caz de chestia asta. În România, niciun om sănătos la cap, desigur dacă nu e activist pe la vreun partid, nu mai poate fi mobilizat la o astfel de lansare, decât cu bani, udătură şi mâncare. Dacă ar fi lăsaţi ei de ei, politicienii noştri şi-ar putea regiza fastuoasele manifestări şi într-o cabină de duş. Asta-i recunoştinţa noastră, atâta câtă merită!

Duminică: Uite, c-a ajuns şi Băsescu la vorba lui Constantinescu! Cum mai bate preşedintele şaua să priceapă... serviciile, că „banii Securităţii mişcă Antenele". Constantinescu a spus-o pe şleau. Da, „l-au învins". Ăsta e mai orgolios, nu vrea să recunoască, dar tot aia e. În secolul informaţiei, unde  se ştiu multe, acolo e şi adevărata putere. Trăim, oare, într-un stat securistic? Când vom începe să ne punem serios această întrebare, s-ar putea să fie prea târziu.

Cetăţeanul surmenat