Cârtiţa "Varvara", care lucrează la săpatul unui nou tronson al metroului bucureştean, a avariat, printre altele, canalizarea Cotrocenilor. Noroc că politicienii sunt în vacanţă. Ce de zoaie ar fi inundat Capitala, taman acum de Sărbători!

* De altfel, şi anul acesta preşedintele nostru şi-a petrecut Crăciunul în Florida, unde s-ar putea spune că s-a refugiat din faţa acestui adevărat cataclism politico-administrativ. Celor care s-ar grăbi să-l judece prea aspru pe Klaus Iohannis trebuie să le spunem că şi Barack Obama s-a dus, de Crăciun, în Hawai. Deci, e numai şi numai vina noastră că, în două mii de ani de istorie, n-am reuşit să facem rost de o colonie exotică, pentru uzul preşedinţilor.

* La Balc a avut loc încă unul din masacrele pseudo-cinegetice organizate de Ion Ţiriac. De data asta, cică, ar putea să fie ultimul. Asta deoarece un grup de activişti pentru drepturile animalelor l-a chemat în judecată pe cel mai bogat dintre români. Invitaţii, oameni de bani gata, s-au şi găsit să plângă de mila poporului muncitor, avertizând că, dacă justiţia le-ar opri această "nevinovată" distracţie, vreo 200 de oameni şi-ar pierde locurile de muncă. Ce-ar fi dacă i-ar angaja ei în slujbe adevărate?

* Adânc pătrunşi de spiritul lui Moş Crăciun, parlamentarii şi-au votat până la urmă pensiile speciale. Mai mult, în acelaşi spirit al Sărbătorilor, aleşii neamului le-au dat pensii speciale şi colegilor din administraţia locală, primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Cică, aleşii suportă, datorită funcţiilor lor, o mulţime de "constrângeri" şi de aia o pensie, două, trei, în plus, ar fi justificate şi binevenite. Mai mult, aceiaşi gogomani care ne iau de proşti, argumentau că, cu gândul la banii pe care îi vor primi la pensie, aleşii locali vor fura mai puţin! Îi şi vezi lăsând "vrabia din mână"...

* Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Derutaţilor, deci cel mai însemnat dintre aceştia, spunea, în contextul dezbaterilor despre pensiile speciale pentru aleşii locali, că "un primar merită, din partea statului, un anumit respect". Păi, atunci să-i plătească statul pensia, nu noi!

* Ce se întâmplă, de exemplu, cu un primar care, după două mandate la conducerea administraţiei locale, mai apucă şi două trei mandate în Parlament? Va primi două pensii speciale?! Dacă ar fi după mintea legiuitorilor, aşa ar trebui să fie. Dar asta ar fi o discriminare. Şi încă una! Consilierii, locali sau judeţeni, de ce n-ar cere şi ei pensii speciale? Ce ei sunt mai puţin "aleşi" sau mai puţin "constrânşi"?!

* Ca o foarte amară ironie, toate astea se petreceau în zilele în care, pe afară, ultimii naivi comemorau victimele revoluţiei. Oare pentru asta să fi murit românii în 1989, ca noua nomenclatură să trăiască mai bine ca a'veche? Ştiaţi că, în Italia, se pregăteşte o reformă parlamentară care va reduce numărul aleşilor, de la 325, la numai 100? La noi tot ce se reduce e numărul grijilor lor.

* Senatorul Dian Popescu a trecut, de la PNL, al ALDE' Tăriceanu. Evident că emigrantul de partid a acuzat că partidul pe care l-a părăsit nu mai este cel în care s-a înscris, fiind confiscat de grupul foştilor pedelişti. Adevărul este că, având în palmares o condamnare, cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu, senatorul n-ar mai fi încăput printre furcile caudine ale noilor criterii de integritate de la liberali. Ironia sorţii face ca, taman pe când Popescu îşi perfecta transferul, să se audă că Tăriceanu ar negocia o reîntoarcere în sânul PNL, de dragul puterii. Dinspre partid, corul penalilor cânta: "Cui ne laşi pe noi stăpâne?"...

* Prins de nostalgia democraţiei fragile şi originale, Moş Ion Iliescu vrea să facă ordine în politică. Bine că încă n-a chemat minerii. Frustrat că partidul său de suflet a pierdut guvernarea, bătrânul activist întreabă retoric pe cine reprezintă guvernarea tehnocrată şi concluzionează că această formulă de putere este nedemocratică. Desigur, în teoria marxistă guvernul nu poate fi decât o expresie a politicului, pentru că politicul determină totul.

* Umblă vorba că Victor Ponta şi-ar fi invitat guvernul la o cină în lumina lumânărilor. E clar, se pune la cale un guvern în umbră. Întrebarea e al cui o să fie? Probabil tot al lui Ponta, fiindcă, recent, fostul premier şi-a anunţat intenţia de a mai candida pentru un mandat de deputat la Gorj. Parcă mai ieri zicea că renunţă la politică?!

* Dar, politica sau, mai precis puterea, e drogul cel mai tare. Nici ajutat de toate cohortele îngereşti, Gigi Becali nu poate să se lepede de ea. Şi, când te gândeşti, de câte ori s-a jurat s-o facă! Mai nou, oierul din Pipera expunea public condiţiile în care ar fi dispus să-l sprijine politic pe Traian Băsescu. Desigur, prima cerinţă ar fi ca Matrozu' să se pocăiască şi să înveţe pe dinafară nişte psalmi. Culmea, e că pe fostul preşedinte nu l-a întrebat nimeni dacă are nevoie de ajutorul lui Gigi! Dar, aşa ofertă nu poţi refuza.

* Dosarul Revoluţiei a fost clasat, dar, preşedintele Partidului Socialist Român, Constantin Rotaru, cere justiţiei să-i ancheteze penal pe "asasinii" lui Ceauşescu. Deşi un marxist autentic nu crede în destin, Ion Iliescu ar trebui să ia la cunoştinţă de vorba aia: "Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus". Ca şi steaua roşie, care încă n-a apus.

* Nimeni nu poate spune că premierul Cioloş n-ar fi un tip eficient. Directorul ANSVA, Valer Enache a fost numit şi revocat din funcţie în aceeaşi zi, în numai câteva ore. Ce-ar fi totuşi dacă premierul ar reuşi performanţa de a face, din prima, numiri potrivite?

* Grupul politic parlamentar al Partidului Naţional Democrat (nu-i aşa că nici n-aţi auzit de ăştia?) a fost desfiinţat. Liderul formaţiunii politice, Daniel Fenechiu a declarat că măsura a fost pusă la cale de "mercenarii UNPR". Evident, mare strateg, cum îl ştim, generalul Oprea contează pe trădarea naţional-democraţilor, sperând să-i atragă alături în oastea-i de strânsură. Doar sunt toţi la fel!

* În ciuda generoaselor sale declaraţii, preşedintele Klaus Iohannis a semnat legea pensiilor speciale pentru parlamentari. Putea, cel puţin, să o atace la Curtea Constituţională. Dar, domnia sa era grăbit să nu piardă avionul către Florida. Dacă explodează mămăliga, e numa' bine. Poate să rămână acolo. *

Ani buni, bogaţi şi fericiţi,

Să vă dea Domnul, precum voi înşivă puteţi să dăruiţi!

 

Cetăţeanul surmenat