Luni: Politica românească n-a fost niciodată limpede ca apa de izvor, dar ceea ce se întâmplă zilele astea e de-a dreptul... tulburător. Victor Ponta a început săptămâna într-o dispoziţie sensibilă. Preşedintele PSD le-a cerut liderilor de filiale să nu-i dea afară din funcţii pe directorii PNL de la deconcentrate, fiindcă, după alegerile europene, USL va reînvia. Crin Antonescu a răspuns curtenitor acestei declaraţii de dragoste: „Nu în viaţa mea politică". Cine ştie ce ştie Ponta? Poate că, dacă liberalii nu scot un scor bun în alegerile din mai, alianţa poate reveni la viaţă, desigur cu un alt preşedinte la PNL. Şi, ca să arate că vorbeşte foarte serios, a doua zi, premierul Ponta, a destituit doi subprefecţi liberali. Măsură cu care, evident, preşedintele Ponta nu a fost de acord.

Marţi: Patru extremişti maghiari, învăţaţi să tulbure apele prin Transilvania, au primit interdicţie de a mai intra în România pentru perioade ce variază între trei şi zece ani. Miko Bela, liderul Gărzii Maghiare Ardelene, stabilit de vreo trei ani la Târgu Mureş, a fost declarat indezirabil şi ar urma să fie expulzat de pe teritoriul ţării noastre. Cei patru au şi anunţat că nu vor respecta decizia autorităţilor româneşti. Nu le poate fi greu, controalele la frontieră sunt pur formale. Asta e! În anii '90 importam deşeurile occidentului, acum vin ele, singure, şi nu mai vor să plece.

Miercuri: Mircea Diaconu a demisionat din PNL. Nu, nu a dat fuguţa să se înscrie în „partidul" lui Tăriceanu, ci va candida - independent - pentru un loc în Parlamentul European. Dacă va reuşi să strângă semnăturile a 100.000 de susţinători. Mai greu o să-i fie să facă Biroul Electoral să uite ditamai tinicheaua pe care i-a legat-o de coadă tribunalul. Că, încă ceva vreme, nu are voie să ocupe nicio funcţie publică. Ambiţia deşartă a marelui actor arată cât de grav te poate îmbolnăvi politica. Nu-i destul să o iei razna, să începi să te crezi unic şi de neînlocuit, nici nu-ţi mai trece cu una cu două... Poate că, din motive de igienă, morală şi mintală, toate partidele ar trebui obligate să afişeze, la intrarea în sediile lor, următorul avertisment: „Politica dăunează grav sănătăţii".

Joi: Într-o singură zi, Dan Diaconescu candidează de două ori! La 25 mai, preşedintele PP-DD sau a ceea ce a mai rămas din partidul televizor va fi prezent atât pe listele de candidaţi pentru Parlamentul European cât şi pe cele pentru un post de deputat, devenit vacant în judeţul Dolj. El e obişnuit să fie, simultan, în casele a milioane de români, deci nu poate fi o problemă să-l vedem, deodată, pe două liste electorale în aceeaşi zi. O să-i fie mai greu fără oteveu'. Dar socoteşte că, din două, una tot o să-i iasă.

Vineri: Reţinut puţin de DNA, preşedintele C.J. Constanţa, Nicuşor Constantinescu, va fi judecat, prin graţia instanţei şi voinţa divină, în stare de libertate. El e unul dintre aceia care nu tolerează nici detenţia şi nici atenţia. Ăia vre 50.000 de euro, despre care vorbeşte denunţătorul său că s-ar fi dat şpagă pentru fiecare bucată turbină eoliană plantată la malul mării erau, desigur, afacerile unor funcţionari mărunţi. La banii ăştia, baronu' nici nu s-ar uita.

Sâmbătă: Hopa! Nea Nelu, cel în mod legendar „sărac şi cinstit", a fost vârât în afaceri cu Gigi Becali! Cel puţin asta pare c-ar spune fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc. După ce a stat o vreme la puşcărie, din pricina schimbului de terenuri executat cu sihastrul din Pipera, Babiuc s-a mai gândit şi a început să ciripească. Cică fostul preşedinte Iliescu ar fi favorizat acest schimb. Mai precis, ar fi fost vorba de un consilier prezidenţial care a transmis ministrului „rugămintea" preşedintelui de a sprijini afacerea de pe urma căreia statul a ieşit în pagubă. „Nu puteam să refuz", se justifică, astăzi, fostul ministru. E taman ca-n vorba aia: „Cine nu refuză se-acuză"!

Duminică: Viitorul politic al patriei stă bine. Măcar el... O jună, devenită „celebră" după ce a pozat în colţul „fetei de la pagina 5", vrea să se înscrie în PMP. Zice că marele ei atu ar fi faptul că e „blondă ca Elena Udrea". Asta da! Tot la PMP e peţită şi EBA.. Europarlamentarul Cristian Preda o invită pe fiica liderului spiritual al Mişcării să candideze. Duminică, membrii PMP au fost invitaţi să stabilească, prin vot, ordinea candidaţilor partidului la alegerile europene. EBA nu era pe listă. Ea are rezervat un loc în faţă şi, procedând aşa, s-au scutit cu toţii de jenanta situaţie a unanimităţii. Însă cel mai teribil politician al acestei categorii este Elvis Arghir. Dornic să revină, după un mandat de consilier local la Câmpina, omul şi-a făcut nişte socoteli: M-a sunat PMP-ul, îmi place PSD-ul, sunt fan Tăriceanu, m-am înscris în PDL". Ce logică strălucitoare, „Viitor de aur ţara noastră are"!

Cetăţeanul surmenat