Luni:

Cine zice că tot ceea ce începe rău trebuie să se termine şi mai rău? Uite că săptămâna trecută n-a început tocmai bine dar s-a sfârşit mulţumitor. Dar, nu uitaţi! România e ţara în care orice minune durează trei zile. Azi e luni şi parlamentarii se întorc la serviciu. Una peste alta, am avut o săptămână plină, plină de evenimente vesele. De cu dragă dimineaţă domnu' Dan s-a trezit vorbind neîntrebat. Cică PPDD intră la guvernare, dar cu unele condiţii! Reducerea CAS şi TVA, eliminarea taxei TV şi a UDMR din jocul politic, creşterea alocaţiei copiilor cu 150%, interzicerea migraţiei parlamentare, obligativitatea votului, confiscarea averilor ilicite... Ponta nici n-a auzit "generoasa" ofertă, că negocia cu Hunor, steaguri secuieşti şi universitate maghiară. Aşa că PPDD-ul a rămas, iar, de căruţă. Culmea, mai mulţi parlamentari OTV au votat noul guvern! Dacă se dau pe mai nimic, de ce să le dai puterea degeaba?

Marţi:

Crin Antonescu s-a jucat de-a ruleta rusească şi a ieşit în pagubă. Nu vă panicaţi, preşedintele PNL nu şi-a pierdut capul, fiindcă politicienii nu pot pierde ceea ce nu au. A pierdut doar şefia Senatului. Cu ocazia învestirii noului guvern, Antonescu l-a provocat pe Ponta să demisioneze, argumentând că amândoi îşi datorează puterea Uniunii Social-Liberale. Abil, preşedintele PSD a întors lovitura, invocând lunga serie a demisiilor promise şi neîmplinite a politicienilor zilelor noastre. Luat de val, şeful liberalilor a şi trântit demisia pe masă, renunţând de bună voie la una din cele mai importante poziţii pe care liberalii le deţineau încă. Treaba lui, dar acum îi va fi şi mai greu să convingă ţara că, devenit preşedinte, un "luzăr" poate duce ţara la câştig.

Miercuri:

Tudor Barbu, fostul mare luptător împotriva ciocoimii, de la OTV, devenit senator, a schimbat, iar!, partidul. Ales pe listele PPDD, Barbu a efecutat un scurt stagiu pe la conservatori şi, zilele trecute, a realizat subit că, de fapt, el e liberal. Aşa că s-a înscris la PNL. Normal că, prin însăşi definiţia noului său partid, înţelegem că n-o fi foc când se va hotărî să schimbe iar macazul, eventual la PSD, UNPR sau... UDMR. Prinzând curaj, liberalii s-au lansat într-o adevătată campanie de racolări. Einstein ar fi încântat să ne poată vedea parlamentul. Asta e instituţia în care "nimic nu se pierde, totul (toţi) se transformă".

Joi:

Bancul săptămânii are toate şansele să devină cea mai sinistră glumă a anului. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, apare pe lista personalităţilor nominalizate la Premiul Nobel pentru Pace. Gurile rele spun că, pe acceaşi listă, s-ar afla şi Hitler. Desigur, în calitate de candidat post-mortem. Dacă milionul de dolari, care vine odată cu premiul, e suficient să îl convingă pe fostul KGB-ist să iasă din Ucraina, merită! Merită chiar şi să facem pe proştii, înghiţând povestea că trupele din Crimeea sunt "miliţii locale"... ce-i drept, care deţin avioane, tancuri, nave de asalt.

Vineri:

Trezindu-se el al treilea om în stat, după vacantarea preşedinţiei Senatului, Valeriu Zgonea e într-o formă de zile mari. Preşedintele Camerei a dezvăluit presei că, dacă Băsescu n-ar fi validat Guvernul Ponta III, USD-ul o punea de o nouă suspendare. Interesant! Cu cine, oare? Cu PNL?! Preşedintele nu scapă de ameninţarea suspendării cum nu scapă capra de râie. Până în ultima zi de mandat o să-i tot arate Voiculescu pisica. Dar, fiindcă tot veni vorba de domnul Zgonea, trebuie să amintim şi faptul că ditamai politicianul, om serios nu încape vorbă, s-a filmat făcând unele aprecieri critice la adreasa lui Antonescu. Zicea că şeful PNL ar fi instabil psihic, chiulău şi nepriceput în facerea legilor. "Fereşte-mă Doamne de (aşa) prieteni! Bine că e el frumos, deştept şi devreme acasă!

Sâmbătă:

Ştirea săptămânii! Regiunea Autonomă Suceava se pregăteşte de război. Cu cine n-a aflat încă nici preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nichifor, deşi n-ar fi rău să ştim noi, ca să fim pregătiţi, ca şi el. Pesedistul a solicitat foduri suplimentare invocând necesitatea realizării proiectului unui "buget de război" la nivel local. O fi şi asta o modalitate de a scoate un ban de la Guvern. Eu zic că Bihorul ar putea invoca o iminentă invazie extraterestră. Dacă s-ar ridica unele semne de întrebare, putem arăta drumul către Binş, ca o probă a uverturii de artilerie premergătoare atacului.

Duminică:

N-am uitat de fotbal, l-am lăsat doar la urmă. Uite că, după Gigi, au intrat la mititica mai toţi nababii mafiei din fotbal. Copos, Stoica, fraţii Becali, Borcea, Popescu... or să fie, teoretic, nişte ani, departe de transferuri şi fraude fiscale. Teoretic, fiindcă, mâine-poimâine, se lasă cu vreo amnistie, o executare la domiciliu, se mai găsesc vreo doi bolnavi ori care nu suportă regimul de detenţie. Dar nu vrea nimeni moartea păcătoşilor, ci doar îndreptarea lor. Cum ziceam, semnele sunt bune. Vine, vine, primăvara! Apoi, numa' să răsară leurda şi ştevia, c-om mai duce un an ţara!

Cetăţeanul surmenat