Luni: Dacă e să te iei după ce spun politicienii USL-ul nu mai există. Dar cine se mai ia după ei în România? Chiar sunt prin ţară locuri unde USL-ul e bine mersi, i-a mai şi crescut un cap monstruos, ăla de-i zice USD. Şi, ca să fie dihania şi mai hidoasă, uite că-i mai răsare un bostan. Cum i-o fi zicând, USDMR? E greu de explicat ce e cloaca asta în care parcă au ajuns să se scalde, laolaltă, toţi politicienii, de la stânga şi de la dreapta. În timp ce, la centru, Antonescu îl porcăie pe Ponta iar premierul plânge cu lacrimi de crocodil, prin teritoriu, liberalii şi social-democraţii au rămas în cele mai bune relaţii, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Politica românească nu e altceva decât un balamuc suprapopulat.

Marţi: Gata, s-a rupt! Telenovela ieşirii PNL de la guvernare intră în seria a doua: "Divorţul". Ponta jeleşte ca o virgină părăsită, Antonescu trânteşte în stânga şi-n dreapta, ca un dandy ce a aflat că este tată deşi nu şi-a dorit niciodată plodul. Greu de crezut, dar aşa ca la orice divorţ, în scenă apare şi un al treilea personaj. Desigur, Băsescu. Ponta, cel devenit indezirabil pentru Antonescu, îşi cheamă fierbinte fostul aliat să continue jihadul împotriva preşedintelui. O fi, cum o fi, dar e clar că avem un preşedinte bun la orice. E bun şi de ţintă, dar e şi mai bun ca motiv să rămâi la ciolan. Cel puţin pentru unii...

Miercuri: Povestea asta cu divorţul e din ce în ce mai complicată. Uite că i-a apărut şi Victoriţei un peţitor. E drept cam trecut, cam fustangiu, da' ambiţios nevoie mare. Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din PNL şi a anunţat că îşi face un alt partid politic, Partidul Reformator Liberal. Şi văzută din avion, chestia asta arată a făcătură pesedistă. PeReLe s-ar putea dovedi acre până la sfârşit. Dacă se decide să candideze la preşedinţie, Ponta îl va îneca pe fantele de Bucureşti în acelaşi joben din care l-a făcut să apară. Până atunci doar două chestii sunt de reţinut. În zilele astea, politicienii se manipulează la greu şi pe cale de reciprocitate. Sondajele care îl dau pe Tăriceanu drept posibil învingător într-un duel cu Antonescu pleacă de la premisa, total aiuritoare, că fostul premier ar ajunge în turul al doilea. Ori, deocamdată, tot ce se vede e că Tăriceanu joacă rolul călăreţului singuratic, pe un partid motocicletă care nici de ataş nu are nevoie. Asta dacă n-au să dea buzna peste el directorii deconcentratelor, care vor prefera să lase PNL-ul decât bucata lor de ciolan.

Joi: În plin scandal politic, aşa cam pe sub masă, s-a votat creşterea salariilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Poate, poate, în semn de adâncă recunoştinţă, şi din acest motiv or mai trăda vreo câţiva... Una peste alta, e vorba de vreo şapte mii de ştabi ale căror lefuri vor sălta frumuşel până pe la 60 de milioane. Pentru ei nu e mare lucru, dar pentru unii ca noi e chiar greu de imaginat cum o fi să trăieşti din atâţia bani. Asta să fie prima măsură a noii guvernări (mai) social-democrate?

Vineri: Chiar dacă la guvernare nu se întâmplă mai nimic, există şi pescuitori în ape tulburi. Unul din profesioniştii acestei îndeletniciri dunărene e Mircea Dinescu. Poetul, pamfletarul, bucătarul, felcarul... şi-a agăţat un salariu de 8.800 de euro de la TVR, pentru opt emisiuni pe lună. Adică, o mie şi o sută bucata! E de muncă, dar nici banii nu sunt de ici de colo. Interimarul de la TVR, Stelian Tănase, cel numit de PNL, s-a cam grăbit să iscălească înţelegerea cu vechiul său amic, până nu-l remaniază Ponta.

Sâmbătă: Bine că se mai pun lucrurile la punct. Mare noroc avem cu UDMR-ul! Ăştia se sacrifică mereu, intrând la guvernare să ne scoată ţara din... Uite ce broscoi râios trebuie să înghită bietul Hunor, tot ăla care a zis că PC-ul e "tumora canceroasă a politicii româneşti, ca să se găsească acum aliat cu domnu' Voiculescu! Sărmanu' de el. E de sperat că are destulă pălincă pe undeva să se dreagă. Şi, dacă nu i-o fi de ajuns, că funcţia de ministru, postul de vicepremier, alte două portofolii în guvern, nişte prefecturi, deconcentrate, încă ceva retrocedări, Statutul Minorităţilor şi o pădure de steaguri secuieşti au să-l facă să treacă cu bine peste acest greu moment al carierei sale.

Duminică: Stăpânii politicii de pe la noi o ţin într-o curvăsărie generală dar cât se poate de veselă şi, la doi paşi mai încolo, în Ucraina dădură buzna ruşii. Ponta e tare ocupat, ne-a promis, pe mâine, un guvern nou. Numa' Băsescu ce se mai agită, desigur ca să se bage-n seamă. Pe Putin îl doare în tocul cizmei ruse până şi de rugăminţile lui Obama.

Cetăţeanul surmenat