Scurt pe doi din colţul hărţii
Luni: Tot nu s-au înţeles. Întâlnirea dintre liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-a terminat fără nicio soluţie aptă să ducă mai departe guvernarea. E clar ca bună ziua că preşedinteşe PNL o ţine pe-a lui iar liderul PSD o ţine una şi bună. Nu e loc de compromis, chiar dacă, în cestiune, şi unul şi celălalt, o cam fac pe proştii. Şi, iacă, hop şi Băsescu în troaca porcilor! Nu putea el să stea de-o parte... Cică se pregăteşte să-i facă plângeri penale lui Ponta. Falsuri, abuz în serviciu... Astea acuzaţii, nu acolo un mizilic de plagiat. Acu' se va vedea cine stăpâneşte Justiţia. Asta dacă nu cumva le face Antonescu figura la amândoi şi dă cu guvernul în ţărână. Să-i fie amintirea... uşoară, că nouă greu ne-a mai fost!
Marţi: În atmosfera asta tulbure, onorabilul nostru Parlament mai face scăpat un deputat. În jurul lui Vlad Cozma, beizadeaua trimisă în Cameră de tatăl său, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, cel care intermedia şpăgi de sute de mii de euro, au făcut scut 222 de aleşi ai neamului. Cam tot atâţia câţi se fac vinovaţi de ultima tentativă de suspendare a preşedintelui. De unde se vede treaba că, deşi şefii lor de partide se ceartă, borfaşii ăi mărunţi cu imunitate sunt cei mai buni tovarăşi. Apropo de imunitate, cum era să rămână Cozma jr. fără ea? Uite ce-a păţit tac'su! Nici nu l-au săltat bine ăia de la DNA că a fost musai să se interneze. În ţara asta numa' proştii şi bietu' Gigi stau la puşcărie, anumite poziţii sociale sunt absolut incompatibile cu detenţia!
Miercuri: Preşedintele PNL, Crin Antonescu a pus la încercare unitatea partidului. Cum se auziseră, nu voci, doar şoapte care spuneau că orice compromis e valabil pentru ca liberalii să rămână la guvernare, inclusiv sacrificarea şefului, Antonescu a format pe dată un pluton de execuţie. Sorin Ilieşiu, autorul scenariului, a fost exclus din partid. Mari bărbaţi politici, alături de el n-au fost nici şefii de administraţii locale, care nu doresc ieşirea de la putere fiindcă asta înseamnă că s-au şters pe bot şi de caşcaval, şi nici măcar Tăriceanu, cel chemat să revină la şefia partidului. Asta-i hiba intelectualilor. Nu le e destul că gândesc, mai şi vorbesc şi, după aia, se miră că pătimesc! Una peste alta, se vede că partidul e strâns unit în jurul Conducătorului.
Joi: Circul de pe lume. Pentru o pensie de vreo 600 de lei, acordată de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, soţului ei, a ieşit un scandal de mai mare dragul. Antonescu, şeful ei de partid, a zis că ministresa ar cam trebui să se gândească la demisie. A sărit Ponta, şeful ei din guvern, şi a zis că nu e cazul. O fi, n-o fi? Dar parcă totuşi e greu de crezut că un bolnav care, după diagnostic şi încadrare, ar trebui să zacă - Doamne fereşte! - într-un cărucior, şofează, se plimbă, face piaţa... Un lucru pare destul de limpede, ca să fie pe mai departe ministru, madam Câmpeanu pare dispusă să rămână singurul ministru liberal din viitorul guvern USD.
Vineri: Se fac două săptămâni de când ţărişoara noastră e în criză politică. Noroc cu Ucraina, că altfel iar eram noi ursul la care se zgâieşte mapamondu'. Ponta a plecat la Chişinău, dar a lăsat vorbă că el nu vrea să fie cel care să facă anunţul ruperii USL şi nici nu are de gând să dea afară miniştri liberali din cabinet. În replică, Antonescu şi el cam ocupat zilele astea cu o vizită în Austria, a constatat că liberalii au cam "fost daţi afară de la guvernare". Şeful guvernului a parat zicând că şeful PNL e cel care ţine morţiş să candideze la prezidenţiale din opoziţie. În aceste condiţii devine tot mai actuală întrebarea: "mai guvernăm şi noi ceva"?
Sâmbătă: Din păcate nu putem spune că veştile proaste se termină aici. Perfida asta de Europă ne-a luat până şi micu' de la gură. După ce Victoraş s-a lăudat că a salvat această nestemată a patrimoniului culinar naţional, Comisia pentru Siguranţă Alimentară a UE a respins lista pe care bicarbonatul figura printre aditivii alimentari acceptabili. Las' că nu e dracu' chiar aşa de negru! Ne-om descurca noi, ca de fiecare dată. Că doar n-or să pornească un război pentru atâta lucru?! Ce n-au zis ei că porcu' trebuie asomat? Ei şi?! Câte n-au mai zis sultani, împăraţi, generalisimi, genii din Carpaţi... Micu' şi alte câteva chestii sunt parte a genei naţionale, deci nu se pot lua.
Duminică: Un popă din Iaşi, stareţ cunoscut şi apreciat de enoriaşi, a jucat averea Mănăstirii Golia la pariuri sportive. Ba a şi luat niscaiva împrumuturi, tot pe baza avutului obştii călugăreşti. S-a ajuns de-l căutau cămătarii pe la „locul de muncă". E drept că nu scrie nicăieri în Cărţile Sfinte că pariurile sportive ar fi interzise dar nici că suma viciilor e, întotdeauna, constantă. După cum arată lucrurile, e clar că sfârşitul lumii nu e departe. Dacă nu al întregii lumi, măcar al USL, sigur.
Cetăţeanul surmenat
nu puteti fi toleranti,si asta dovedeste ca nu sunteti dezinteresati.
nu puteti fi toleranti,si asta dovedeste ca nu sunteti dezinteresati.