Luni: Lovitură de teatru în cazul Bot contra liberalii bihoreni. În ciuda propunerii venite de la eşalonul inferior, conducerea centrală a PNL n-a validat excluderea parlamentarului bucureştean domiciliat la Oradea. Iritat la culme, şeful PNL Bihor, Cornel Popa, a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al partidului. Semn rău! Ceva se schimbă. În PNL bat vânturi urât mirositoare. Dacă protejatul preşedintelui Antonescu nu plăteşte fiindcă i-a făcut în fel şi chip pe colegii din Bihor, chiar de la ministru în jos, s-ar spune că la liberali decide un singur om, Antonescu. De ce nu i s-ar zice "Mareşalul"?

 

Marţi: Fiindcă nu se pot remarca în partid, liberalii simt nevoia de a se face mai bine auziţi la guvernare. Acu', când e masa pusă şi ciolanul tranşat, s-au găsit printre penelişti unii să se plângă că nu au destulă putere în Guvern. Simţindu-se mai în vână, primul-ministru Victor Ponta le-a arătat uşa celor ce crâcnesc. Uzând de o evidentă schimbare de ton, faţă de dulcea-i vorbă de astă vară, premierul a spus că guvernarea nu e obligatorie şi că cei nemulţumiţi sunt liberi să plece. Nici la Bihor relaţia PNL - PSD nu merge mai bine. Tânărul senator Cristian Bodea nu s-a sfiit să dezgroape cadavrul defunctei alianţe D.A., pentru a-i face pe pesedişti să priceapă că i-ar putea paşte aceeaşi soartă.

 

Miercuri: Discret şi fără puţină băgare de seamă, Guvernul Ponta a dat liber la exploatarea gazelor de şist. Şi asta taman la noi, în Bihor. "Moratoriul" promis în campania electorală a fost dat uitării. E nevoie de bani, de bani mulţi, la buget. Promisiunile de reîntregire a salariilor şi de indexare a pensiilor trebuie respectate. Dar cu ce preţ? Asta vom vedea mai încolo! Ecologiştii zic că, în prima fază, aceste exploatări poluează iremediabil sursele de apă. Apoi, în timp, pot provoca alunecări de teren şi chiar cutremure. Nu-i bai, bani să fie că, oricum, vine sfârşitul lumii! Ăsta e, până la urmă, cel mai bun motiv să dăm drumul şi exploatării de la Roşia Montană. Dacă ne e scris să murim, cel puţin să o facem rapid, cu cianură!

 

Joi: S-a bătut în cuie noul statut al aleşilor. Mai corect, al Suuuper-Aleşilor. De unde era vorba să se ia nişte măsuri ca să mai coboare şi domniile lor, senatorii şi deputaţii, printre muritori, s-a ajuns acolo că ăştia nu se mai tem nici de Poliţie nici de Justiţie. Nu-i poţi "lega", nu-i poţi ancheta, nu-i poţi judeca, nu-i poţi nici percheziţiona. Mai mult, cu largul concurs al liderilor de grup, abilitaţi să le facă "pontajul", aleşii poporului vor putea chiuli pe rupte. Mai c-ai crede că măsura asta a fost luată pentru Antonescu, să se poată odihni liniştit. Ei, şi când te gândeşti ce smeriţi erau acum vreo lună! Parafrază: "Dă-i nas la golan, până intră în Divan".

 

Vineri: Altă nebunie! USL i-a propus preşedintelui Băsescu să fie de acord cu comasarea prezidenţialelor la data alegerilor pentru Parlamentul European, adică în primăvara lui 2014. Dacă tot avem cei mai mulţi parlamentari din Europa, de ce n-am avea şi doi preşedinţi de-odată?! Da' nici Traian nu-i prost. Cică, demisionează el, însă numai o dată cu cei 588 de parlamentari. Asta, evident, nu poate să se întâmple. Principiul e cât se poate de clar, nu fug dulăii din măcelărie. Mai cu seamă când nu ştiu, după, ce-o să fie.

 

Sâmbătă: Aşa ceva numai la noi se poate întâmpla. Un agent de poliţie din Cluj pătimeşte fiindcă ce a comis eroarea de a îl opri în trafic pe adjunctul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Baştanu' tocmai trecuse, pe zebră, fără să dea prioritate unui pieton. Nu-i destul că l-au trimis pe nefericit la munca de birou, nu ajunge că i-au luat pistolul, n-a fost îndeajuns o "mustrare scrisă" şi nici scuzele de rigoare, adresate şefului pe care, chipurile, nu l-a recunoscut n-au contat! Bietul agent a fost trimis şi la psiholog. Normal, numai un nebun s-ar lua de un şef al Poliţiei în România, fie şi din greşală!

 

Duminică: Nu ştiu ce fel de republică ni se pregăteşte însă e tot mai clar că Gigi Becali va fi unul din stâlpii noii puteri. După ce îi ia partidul lui Antonescu, deputatul de Pipera ar putea să conducă un minister al can-can-urilor şi meteorologiei. "Finanţatorul" a făcut-o pe Daniela Crudu să se retragă din televiziune. Apoi, le-a pus la punct pe Moculeasca şi pe "sugativa" aia de Mădălina Pamfile. Însă apariţia oierului miliardar într-o emisiune ce dezbătea codul roşu de viscol a aruncat în aer toate standardele de rating. Bate el şi gerul dacă e nevoie! Şi, dacă s-ar da o dezlegare la păcatul trupului, numai o zi să fie!, sigur le-ar rezolva şi pe demoazelele show-biz-ului autohton. Spre mântuirea neamului şi a sufletului său, greu încercat de prea multe porniri reprimate... Amin!

 

Cetăţeanul surmenat