Luni: Nici jumătate din constănţenii chemaţi la referendum, ca să spună dacă vor sau nu să se contopească cu judeţele învecinate, după mintea pedeliştilor care vor să reorganizeze ţara, nu s-au prezentat la urne. Da' opoziţia zice că ăsta-i un semn bun... Buni au fost şi banii pe care i-a cheltuit Consiliul Judeţean Constanţa pentru organizarea consultării populare, două milioane de lei noi! Atâţia bani pentru a pompa vânt proaspăt în pânzele PDL, nu ştiu dacă merita, zău! Acu' pot reîncepe discuţiile despre reorganizarea administrativ - teritorială. Opoziţia va fi minimală. La cât de activi sunt cetăţenii României, probabil nu s-ar supăra nici de ne-ar vinde Bush înc-odată, tot la ruşi!

Marţi: Grea zi! S.O.V. şi compania au fost puşi la popreală o vreme. Magistraţii zic că măsura era necesară pentru ca „gulerele albe" să nu-şi golească iar conturile doldora de bani negri, în cine ştie ce bănci de pe insule care nici măcar nu se văd pe hartă. Citeşti şi te cruceşti! Numai la Petrom Service, Vântu şi Luca au înşelat câteva zeci de mii de membri ai asociaţiei salariaţilor. Şi atunci ne mai mirăm că, mergând cu un pas mai sus, acelaşi Sorin Ovidiu Vântu a încercat să păcălească milioane de români, făcându-şi imperiu media şi prezentându-le o atfel de Realitate? Aşa spera să scape.

Miercuri: Ce-a ajuns domn'le şi pesedeu'. Din partidul stat, în gaşca unde Ăla Mic şi Prostovanu se tot ceartă, se tot bat. Că PSD s-a săturat să deţină funcţia de preşedinte al Senatului, e treaba lui. Dar că şi-au pus în cap să-l mazilească pe bietul Mircea Geoană fiindcă a îndrăznit el să plece în America înaintea lui Ponta, şeful lui de partid, asta e copilărie curată. În termeni ceva mai savanţi ce se întâmplă în PSD poate fi calificat drept infantilism politic. E de necrezut câtă prostie se poate aduna acolo unde te-ai aştepta să fie minte cu caru'! Nu încape vorbă, nici Crin Antonescu nu e mai copt. În loc să îşi cuminţească aliatul, că face de râs opoziţia, el - mereu fidel - o zice ca şi Ponta. Şi pedeliştii atât aşteaptă, să aibă ei toate butoanele, până la alegeri... şi după!

Joi: S-a spart buba de Cluj. Primarul Apostu a picat ca prostu'. Mamă, şi ce supărat trebuie să fie Boc! Ăsta, care avea câte un telefon pentru fiecare furnizor de şpagă, cică era creaţia lui politică. Ce să zici? Aşa „tată" aşa fiu... Da' la Cluj e groasă fraţilor! Unul din capetele de acuzare formulate împotriva primarului arestat, suspendat şi exclus din partid e că a dat turcilor monopol pe toate lucrările făcute străzilor din oraş. Desigur orice asemănare cu fapte sau personaje reale, din imediata noastră vecinătate, e pur întâmplătoare. Măcar la Cluj e vorba de bani grei. Fostul nostru prefect, Gheorghe Sârb, a fost dibuit, pe undeva prin Regat, păşind vârtos pe urmele celebrului Remeş Caltaboş. Ghiţa'nost a luat o şpăguţă de 600 de euro şi nişte „produse alimentare". Vai săracu'!

Vineri: Hotărât lucru, suntem un popor fără noroc şi, mai rău, predestinat republicii. Acu' s-a aflat, adică după vreo 20 de ani, că Principesa Margareta, actuala doamnă Duda, era în capul listei potenţialelor neveste ale Prinţului Moştenitor Charles. Şi Regina Mamă o plăcea! Domnule, ce şansă istorică am ratat! Nu putea să fie şi ea oleacă mai... „convingătoare"? De dragul poporului. Până să ne primească Uniunea Europeană eram integraţi, cu drepturi depline, în Commonwealth. Adio viză de America! Liber la circulaţie prin Canada, Australia... Unde mai pui că nici bietul Charles n-ar mai fi fost obligat acuma să îşi inventeze linii de sânge cu însuşi Dracula, pentru eventuale pretenţii dinastice la tronul României Republicane.

Sâmbătă: Aşa stând lucrurile nu-i nicio mirare că poporul ăsta nu are încredere în viitor. Te şi miri că se mai nasc prunci! Un recent sondaj de opinie ne scoate, iar, drept pesimiştii de serviciu ai Europei. Cică un sfert dintre noi trăim pe datorie. Mai rău, zice că şi aşa (adică pe banii altora) trei sferturi trăiesc mai greu decât acum un an. Semn rău, s-au epuizat sursele... Da' ne-am scos! Oricât ar fi de sumbră perspectiva, ne salvează umorul. Zice că românii au mai multă încredere în poştaşul care le aduce pensia, decât în parlamentarii pe care i-au ales. Păi, să facă schimb! La cât au furat ăştia, dacă vor fi puşi să împartă totul ca poştaşii, sigur vom putea nota şi mult aşteptata creştere a pensiilor.

Duminică: Chestiunea şefiei Spitalului Judeţean a devenit subiect naţional. Deşi cam tardivă, demisia lui Ritli Csongor din subordinea tatălui său, ministrul Ritli Laszlo, merită remarcată fie şi pentru raritatea unor astfel de gesturi. Ceea ce nu se remarcă, decât la o privire foarte atentă, sunt energiile uriaşe care s-au pus în joc pentru această funcţie cu miză, până la urmă, destul de modestă. Politicieni, primari, servicii... au făcut din chestiunea Spitalului Judeţean o problemă naţională. Cum susţinătorii familiei Ritli au alte priorităţi, fie şi pentru că aparţin altei naţionalităţi, rămâne de văzut care vor fi consecinţele politice ale demisiei micuţului Ritli. Se ştie că UDMR nu iartă infidelităţile. Desigur, altele decât ale sale...

de Cetăţeanul surmenat