Alegerile din Ungaria şi Turcia au validat triumfal poziţia partidelor conduse de, Viktor Orban şi Recep Erdogan. Ambii sunt lideri autoritarişti, afişând un dispreţ vădit faţă de democraţie. Pe deasupra, Erdogan s-a ilustrat şi prin scandaluri de corupţie. Cu toate acestea, partidele lor au câştigat detaşat alegerile.

Explicaţia e simplu de găsit. Aceşti lideri, pe lângă derapajele lor anti-democratice, mai  fac şi altceva decât să apară întruna la talk-showuri. Recep Erdogan se poate mândri cu un bilanţ glorios. În zece ani de conducere executivă, Produsul Intern Brut al Turciei a crescut cu nu mai puțin de 64%, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor cu 43%. A redus inflaţia, dar de departe cea mai spectaculoasă perfomanţă rămâne construirea a nu mai puţin de 13.500 kilometri de autostradă, dublu față de câți au fost construiți vreme de 80 de ani. Dincolo de avantajul de a avea artere mai largi şi mai rapide pentru sângele economiei, există şi beneficii umanitare, numărul morților în accidentele rutiere scăzând  la jumătate. La noi în schimb, numărul morţilor, pe şoselele strâmte şi proaste ale patriei, e într-o creştere exponenţială. Cât priveşte Ungaria lui Viktor Orban, chiar dacă nu se poate lăuda cu performanţele Turciei, din punct de vedere administrativ-economic, maghiarii au apreciat măsurile premierului. Viktor Orban nu e un fanafaron glumeţ, nici pe departe. Privind la cele două exemple, suntem obligaţi să ne uităm cu amar şi în ograda noastră. Regăsim aceleaşi tendinţe totalitare de partid - stat, aceleaşi atacuri sub centură la adresa democraţiei, cu nuanţa că ele sunt mai timide pentru că România nu e pe o poziţie care să-i permită băţoşenie geopolitică. Unde ne despărţim total de exemplele de mai sus, e la capitolul eficienţă economică. Suntem incapabili de măsuri de revitalizare a economiei. În afară de împrumuturi şi taxe puse cu nemiluita, nu există nicio viziune. Şi cu toate acestea nici vorbă de apatie. Toată energia este canalizată la nivelul propagandei şi a circului politic. Nu în ultimul rând, apăratul penalilor reprezintă un sport practicat cu osârdie. Din nefericire pentru cei care îşi imaginează că roţile justiţiei pot fi blocate, odată cu schimbarea politică, noua conjuctură internaţională ce a trezit America, care părea adormită în coliba unchiului Obama, face ca interesele SUA şi UE să se focalizeze pe zona estică. Declaraţiile Victoriei Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice, sunt grăitoare în acest sens. Oficialul american observă: "tendinţa îngrijorătoare ca aspiraţiile cetăţenilor să fie călcate în picioare în interesul oligarhilor corupţi", care "îşi folosesc banii şi influenţa pentru a înăbuşi opoziţia politică, pentru a cumpăra politicieni şi mass-media, pentru a slăbi independenţa justiţiei şi drepturile ONG-urilor". Mai departe lucrurile devin şi mai clare: "un astfel de sistem corupt nu numai că slăbeste democraţia din interior, însa face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, politicilor de stat şi luarea deciziilor. Cu alte cuvinte, în multe părţi ale Europei, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie o prioritate naţională mare, cu scopul de a apăra democraţia şi suveranitatea unor state". Din nou se dovedeşte că toată propaganda anti-băsistă privind justiţia este falsă. Impulsul hotărâtor pentru pornirea mecanismelor de justiţie a venit de la Bruxelles şi vine cu şi mai multă forţă de la aliaţii americani. Iar ameninţarea Rusiei lui Putin, obligă SUA să treacă la o curăţenie de primăvară, în ceea ce priveşte aliaţii săi, pentru a evita posibile dezertări. Intensificare acţiunilor DNA, din ultima perioadă, poate fi citită şi în acest context. Ceea ce reprezintă totuşi o şansă. Dar din păcate ea nu e conştientizată foarte acut la nivelul cetăţeanului, unde rămânem, cum spunea poeta Ana Blandiana, "un popor vegetal." Ne trăim istoria la voia întâmplării fără a ne propune o direcţie. Aici vorbim deja şi de responsabilitatea  politicienilor carnivori, pentru care politica înseamnă din 1990 încoace, a fura fără să fii prins. Acest mod de-a face politică primeşte lovituri, rămâne de văzut dacă ele vor fi eficiente pe termen lung.