Simptome - Ce se întâmplă la revista Familia?
E mare zarvă în jurul reformei administrative de la revista Familia! (Nu discut acum restructurările din celelalte instituții culturale locale – poate altă dată.) Nu toți care au aflat de schimbare au înțeles ce s-a întâmplat. Redacția restrânsă și simpatizanții au lansat petiții disperate către Consiliul Județean Bihor (CJB), către Ministerul Culturii, către Președintele țării și au solicitat ajutorul opiniei publice, într-o scrisoare deschisă difuzată prin mediul on-line, pentru a sprijini ideea ca revista să-și păstreze vechiul statut, adică să rămână subordonată direct CJB și nu Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor (BJB). Rezultatul acestor apeluri este nefavorabil solicitării. Probabil și pentru că sunt mai mulți cei care au aflat că revista ar fi în pericol decât cei care știu că revista mai apare și cum arată ea. Cu alte cuvinte, sunt mai mulți cei care o compătimesc decât cei care o citesc. Câțiva dintre adresanții on-line s-au oferit să ajute cu bani apariția revistei și să formeze o redacție națională sau chiar internațională. Jelania redacțională a creat confuzii care aduc prejudicii de imagine tuturor celor implicați: CJB, BJB, revistei și chiar corespondenților care au oferit o idee sau o mână de ajutor. De aceea, cred că erau și sunt necesare câteva lămuriri. Dau câteva explicații din punctul meu de vedere, inevitabil subiectiv.
Hotărârea CJB din 15 decembrie 2020 precizează că revista Familia va fi de la 1 ianuarie 2021 un compartiment în cadrul BJB, în care vor fi încadrate 5 posturi de redactor, dintre care unul de redactor șef. Apariția revistei va fi gestionată în cadrul BJB. Deci revista va apărea în continuare și va beneficia de susținerea financiară necesară – CJB nu este călăul care suprimă o revistă de tradiție, cum clamau necunoscătorii păcăliți sau falsele victime etc. Față de situația anterioară apar următoarele modificări: se reduc posturile de secretară (o normă), contabilă (o jumătate de normă), îngrijitor/curier (o jumătate de normă) și postul cu o jumătate de normă (pe care îl ocupasem eu). Deci nu erau 10 posturi ocupate (cum s-a spus, pentru a mări proporțiile dezastrului reducerii), ci 7 și jumătate. Conducerea va fi limitată la o singură funcție, cea de redactor șef, dispărând funcția de director-manager. Recomandarea de la CJB era ca viitorul redactor șef să fie Ioan Moldovan. Traian Ștef și-a dat demisia din fosta lui funcție de redactor șef nu în semn de protest (cum se răspândise un zvon fals), ci în semn de ascultare față de noua organigramă.
Iluziile „marilor” militanți liberali, scriitori devotați, că vor deveni favoriții regimului liberal biruitor în CJB s-au spulberat. Asta e marea decepție a unor profitori pregătiți să gestioneze ei un mare centru cultural județean, pe care l-au sperat visătorii.
Conducerea revistei a reacționat târziu, după trei săptămâni de negocieri, numai cu două-trei zile înainte de ședința CJB. A fost naivitate? A fost resemnare? A fost înțelepciune? A fost prostie? Câte ceva din fiecare. Oricum, și dacă reacționa mai devreme, rezultatul ar fi fost același. Dar demnitatea ar fi fost alta. Exagerările disperate din toate adresările întârziate afectează buna conlucrare pe mai departe a viitoarei redacții cu forurile decidente pentru soarta ei.
Indiferent cum apreciem strategia, rezultatul nu poate fi catalogat decât ca eșecul total al fostei conduceri a revistei. Eșec de negociere și eșec de management. În prima accepție, din această schimbare preconizată de CJB revista Familia trebuia să iasă cu o anumită opinie despre propriul viitor. După ce trei săptămâni accepți toate modificările propuse (cel puțin așa se vede de la distanță), nu poți să vii, când negocierile sunt încheiate, cu altă părere, panicardă, ca și cum ai văzut prea târziu toate consecințele. Cum să ceri să fii din nou cum ai fost, după ce ai acceptat toate reducerile? Asta seamănă cu un fel de masochism, să te victimizezi cu satisfacție (un fel de a spune „vedeți cât rău ni se face, dar nouă ne place să vedeți cât rău ni se face”). Am mai vorbit de cazul patologic al unei instituții care se automutilează. (Articolul poate fi găsit în arhiva electronică a ziarului, sub titlul Revista Familia – un caz de automutilare.)
Adevărul este că nu altcineva îi face rău revistei Familia, ci ea își face rău ei înseși. Al doilea sens al eșecului arată falimentul unei formule redacționale și publicistice. Revista Familia refuză cu obstinație de ani de zile să se înnoiască, să găsească modalități noi de afirmare și de apropiere de public, de cititori. S-a închis într-o formulă pasivă, până într-atât încât nici nu observă că nu mai are cititori. Criza de receptare e generală (se citește din ce în ce mai puțin), toată cultura are de suferit, dar situația nu trebuie întâmpinată cu resemnare totală, trebuie făcut ceva. Ca toate revistele culturale de acest fel din România, revista Familia este centrată pe scriitori, nu pe cititori. Ar fi mult de discutat aici, despre acest narcisism păgubos al scriitorului (al redactorului de revistă) căruia nu-i pasă de public.
Observăm toți deculturalizarea galopantă a societății românești, dar trebuie făcut ceva împotriva ei. Ce? La această întrebare trebuie să răspundă un nou proiect de revistă, cu o nouă redacție. Prezența ei culturală trebuie să fie mai activă, mai vizibilă, mai adaptată, mai eficientă. Ușor de zis, greu de făcut! Pentru bătrâni, da; pentru tineri, nu! Să încerce cei mai tineri, să le dăm o șansă.
P. S. Îi rog pe cititorii preocupați de cultură să ne dea, în eventualele comentarii la acest articol, alte sugestii de subiecte culturale ca simptome ale actualității.
Nu doar pe scriitorii tineri i-au blocat, domnule Sebastian. Ci şi pe scriitorii cunoscuţi ai oraşului. De câte ori i-au publicat în ultimii 10 ani pe Emil Neşiu, Teodor Dume, Emil Sauciuc, Ionuţ Caragea, Florian Chelu Madeva etc? Eu sunt exemplul cel mai concludent, fiindcă nu mi-au publicat un singur poem în 8 ani de zile, cu toate că s-au scris peste 200 de cronici despre poemele mele. Au zic că-mi publică nişte cronici, dacă scriu despre cărţile prietenilor lor. Aşa procedează cu toţi diin Oradea. Iar unii scriitori, fiindcă nu au o altă posibilitate de afirmare, fac jocurile familiştilor. Se vând pt un amărât de spaţiu la revistă. Adevărul este că familiştilor le este frică de concurenţă, nu vor ca alţii să fie mai apreciaţi decât ei, mai iubiţi decât ei, mai citiţi decât ei. De aceea s-au publicat pe ei înşişi cu obsesie, cu obrăznicie, pentru a-i face pe cititorii revistei să creadă că ei sunt dumnezeii literaturii orădene. Dar, în realitate, sunt nişte nulităţi literare, cu PILE la înalt nivel. Ştiţi ce fel de scriitori tineri încurajează familiştii? Ştiţi pe cine publică ei? Pe aceia care au înjurat România în instituţiile publice din România şi din Oradea, pe scriitori precum Medeea Iancu care a fost pedepsită de Poliţia Română pentru obscenităţi şi injurii aduse Patriei! Pe odraslele literare ale lui Călin Vlasie, editorul de la CR care l-a făcut pe Eminescu idiot naţional. Moldovan, Ştef şi toată echipa Familiei sunt un cancer literar care trebuie înlăturat din peisajul culturii orădene,.
Familiștilor nu le-a păsat niciodată de scriitorii locali, de cultura bihoreană. Asta s-a văzut și la evenimentul care a concis cu sărbătorirea a 150 de ani de la fondarea revistei. Scriitorii din Oradea nu au fost invitați la eveniment şi nu au fost pomeniți în revistă. Au fost invitați alţii, din toată țara. Adică aceia care i-au lăudat în trecut pe cei de la Familia, scriitori care, la rândul lor, au fost recompensați cu premii sau cu publicarea unor articole în revistă. Virgil Podoabă (fost redactor la Familia) a vorbit încă de atunci despre neregulile de la revistă. Dar cine să ia măsuri? Este evident că mulți dintre cei care au semnat recenta petiție fac parte dintre scriitorii care au beneficiat de mecanismele reciprocității, iar Moldovan și Ștef, actori de teatru care practică rolul victimelor, au tăcut tocmai pentru a părea neputincioși în fața unei decizii "atât de brutale". Ei știau că prietenii lor vor interveni și vor da cu pumnul în masă. Au fost și nume mari care au semnat, dar ce să știe acei scriitori despre realitatea internă a revistei Familia? Ce să știe despre concursurile trucate pentru ocuparea posturilor? Ce să ştie despre excesul de autopromovare? Ce să ştie despre lipsa totală de interes a familiştilor pentru cultura locală? Aşadar, victimizarea a dat roade. Că e Pricăjan redactor-şef, nu contează. Tot Moldovan şi Ştef vor conduce revista, tot oamenii lor vor fi publicaţi. Pricăjan e omul lor, e omul care a făcut atâta vreme munca de jos. Nu nu l-a ajutat CV-ul şi nu îl ajută nici acum pentru funcţia mult prea mare pe care o ocupă. La Familia e nevoie de oameni harnici şi pricepuţi. Momentan, cu Pricăjan în postura de Redactor-şef şi cu Moldovan şi Ştef în redacţie, revista arată la fel de prost ca înainte. Degeaba vrea Pricăjan să schimbe coperta, dacă pute conţinutul. În mod normal, ar fi trebuit să fie echipa schimbată complet, iar posturile să fie ocupate prin concurs. Să vină fiecare cu CV-ul, să arate ce ştie să facă.
Ce prostii vorbești, măi Nelu?! Nu erai tu în redacție cînd s-a stabilit cine să-mi urmeze în funcția de redactor-șef? Nu erai în redacție la conceperea fiecărui număr de revistă? A, înțeleg, acuma vorbesc bustul și portretele în ulei din sala cu numele tău de la bibliotecă...