Oradea are un bun prestigiu național. Se vede în presa scrisă, se vede la televizor. Nu trebuie să faci un efort prea mare să ai o opinie pozitivă. Nu riști să fii interpretat greșit, pentru că ții politic cu o anumită parte. Dacă e bine, dacă ai argumente convingătoare, de ce să nu ții, de ce să nu fii părtinitor cu dreptatea, cu ceea  ce e evident? E firesc să recunoști că Oradea arată așa cum arată (adică bine) pentru că e rezultatul unui anumit mod de a gândi administrativ. Reacții negative sunt mai mult dinspre partea demolărilor preconizate pentru a implementa anumite proiecte urbanistice. Dar cei mai mulți orădeni sunt favorabili dezvoltării orașului și recunosc faptul că înnoirea merge într-o direcție bună.

Prietenii mei, mai frecvent cei de la Cluj, îmi spun că vin cu plăcere la Oradea, chiar și atunci când destinația lor principală e Băile Felix: îmi propun să ne întâlnim undeva în oraș, pentru a ne comunica impresii, pentru că, oricum, vor evada din stațiunea balneară, ca să mai schimbe peisajul. Băile Felix înseamnă, pentru ei, Oradea, după cum și reciproca e adevărată. Simplu spus, le place cum arată orașul (fațade renovate, trafic fluidizat, stil Art Nouveau bine pus în evidență, o Cetate de refugiu pentru melancolici); un oraș mai liniștitor decât Clujul, expansiv, agitat și foarte aglomerat.

Pot răspunde în mai multe feluri la întrebarea De ce îmi place Oradea? Primul răspuns: îmi place orașul, pentru că m-am îmbibat de atmosfera lui cotidiană și culturală din perioada liceului (1968-1973), anii cei mai frumoși ai primei tinereți. Ar fi multe de povestit, dar fiecare înțelege plăcerea acestei regăsiri (iluzorii) a tinereții romantice. Al doilea răspuns: îmi place pentru că m-a adoptat din nou în 1986, când am devenit redactor la revista Familia, după ce mă înstrăinasem și speranța mea era legată de Cluj, la porțile căruia am bătut ani de zile (1978-1986), fără succes; după absolvirea facultății, după mai mulți ani de profesorat în satul natal, de incertitudine și căutări de stabilitate, mi-am găsit rezolvarea la Oradea, la care nu mă mai gândisem ca la o soluție. Voiam Clujul. Sunt, în 2021, 35 de ani de atunci - timp suficient ca să te decizi dacă iubești sau dacă urăști orașul în care locuiești. Sunt două răspunsuri favorabile, mult prea personale. Argumente din această categorie poate avea fiecare dintre noi.

Există însă și motive mai abstracte, mai generale, pe care le putem invoca.

În octombrie 2013, răspundeam la o anchetă pe plan local, cred că pentru un site de promovare turistică a orașului, la întrebarea De ce sunt mândru că sunt orădean? Cel puțin din cinci motive. Îmi păstrez argumentele:

1. Oradea e un oraş civilizat, bine administrat, în care mă simt în siguranţă şi în care am încredere: în valorile lui umane, civice, edilitare, culturale, turistice.

2. Oradea e un oraş liniştit, pentru oameni liniştiţi, dar îi acceptă şi pe cei neliniştiţi.

3. Oradea e un oraş deschis, european, pentru oameni deschişi, europeni convinşi, dar îi acceptă şi pe cei încă nepregătiţi pentru deschidere, în curs de europenizare.

4. Oradea e un oraş de perspectivă, pentru oameni de perspectivă, dar îi acceptă şi pe cei care abia acum îşi conturează o perspectivă.

5. Oradea e un oraş primitor, care îşi respectă şi îşi cultivă tradiţiile, susţinut de oameni care îşi cunosc trecutul, îşi respectă prezentul şi îşi întrevăd viitorul.

Oraşului îi lipseşte, totuşi, ceva, nu ştiu ce anume. Poate că-i lipsește dinamismul tinereții, studenții nu se văd în viața cotidiană, liceenii prea puțin, predomină pensionarii. Tendința e de oraș mic burghez, care îmbătrânește frumos.

Pare un oraș pentru oameni singuri. Nu are destul spirit de comuniune. Toţi cei care îl iubesc simt asta. Ne lasă pe noi, pe fiecare dintre cei care îl iubim, să gândim ceea ce-i lipseşte şi să-l completăm. Sau să sperăm că va dobândi o infuzie de tinerețe și o chemare la solidaritate. Numai aşa poate fi mereu viu şi atractiv.