Zicem oficial, îngrozitor de frecvent și de greșit: doamna profesor, doamna director, doamna jurnalist, pentru că așa este recomandarea unei gramatici birocratice. Putem rămâne impasibili la această crimă? Sunt pe cale de dispariție (sunt omorâte, pur și simplu!) formele de feminin de la toate denumirile de profesii și de funcții publice. Extensia unor formule birocratice, după modelul limbii engleze, extermină formele firești de feminin, fără ca feministele să protesteze împotriva acestei agresiuni a unei veritabile gramatici macho. Dominația masculină și discriminarea de gen sunt implicate aici într-un mod subtil, care ar trebui să devină supărător pentru activistele de specialitate, care și-ar putea propune să combată asemenea anomalii. Până atunci, fac eu pe avocatul părții feminine în acest proces, până va apărea o... avocată capabilă să susțină o astfel de pledoarie.

Fenomenul e stăruitor și revoltător, din punctul meu de vedere. Acoperirea recomandării oficiale nu are niciun argument gramatical, ci doar de relații publice: denumim în mod generic o profesie sau o funcție, fără referință la practicantul ei, care poate fi un bărbat sau o femeie. Oficializarea acestei exprimări artificiale e de-a dreptul... pandemică.

Împotriva spiritului limbii române, care are un foarte puternic gen feminin al substantivelor și al adjectivelor, s-a extins practica unei limbi birocratice, care recomandă forma de masculin a denumirii unor profesii sau funcții publice - și atunci când e vorba de un subiect feminin. Nefirescul acestor exprimări nu contează pentru... funcționarii limbii române. Nu contează nici că este afectată în mod direct bogăția limbii române, simplificând vocabularul și înlăturând formele de feminin acolo unde ele s-ar cere în mod firesc. Despre ce vorbim? - ca să invoc un clișeu de adresare, atât de frecvent astăzi, fără rost, având doar o funcție retorică.

Mulți dintre cei care se uită la televizor vor fi observat că moderatorul, când își prezintă invitații și invitatele, o face uniformizând la masculin profesiile sau ocupațiile celor prezenți în platou: doamna avocat X, doamna jurnalist Y, doamna deputat Z și tot așa. Unui vechi vorbitor de limbă română îi sună straniu astfel de formulări, pe care le vedem extinse exasperant: doamna primar, doamna judecător, doamna președinte și multe altele, pe care nu le mai notez aici în forme eronate. Instinctul lingvistic al vorbitorului nativ de limbă română ar fi să spună:  doamna avocată/ judecătoare/ procuroare X, doamna jurnalistă/ziaristă Y, doamna deputată sau senatoare Z - pentru că toate acestea au forme de feminin încetățenite în uz, pe care dicționarele le menționează, deci le atestă ca existente.

Cel mai adesea, când se discută aceste situații de limbă și comunicare, se invocă excepțiile unor substantive-denumiri de profesii și funcții, care nu au forme de feminin: rector, decan, ministru și alte câteva, nu sunt multe. E adevărat, acestea nu au forme uzuale și recomandabile de feminin, dar sunt excepții. Deși în limbajul colocvial, deci nu oficial, se poate spune, respectând spiritul limbii române: rectoriță, decăniță, ministră. Când francezii au în funcția de ministru o doamnă, ei folosesc întotdeauna forma de feminin:  la ministre. De ce nu am putea-o folosi și noi? Punctez aici răspicat: în probleme de limbă, ar fi mai firesc ca noi, parte din latinitate, să adoptăm modelul limbii franceze, nu al limbii engleze. E esențial pentru normalizarea exprimărilor, inclusiv a celor oficiale.

Să luăm pe rând câteva domenii, pentru a vedea unde avem un impas în privința folosirii formei de feminin pentru denumirea unor profesii, ocupații sau funcții publice.

Cea mai flagrantă situație e tocmai în învățământ. Dacă spunem doamna educatoare sau doamna învățătoare și e corect (și nu se supără nimeni, nici experții în comunicare), de ce nu e bine să spunem, respectând logica, doamna profesoară? Deși nu m-aș mira ca, mâine-poimâine, să apară recomandarea aberantă să extindem procedarea macho și să ni se pretindă să zicem doamna educator sau doamna învățător! Nu ar fi exclus să promovăm incertitudinea genurilor peste tot. Există deja recomandarea ca, de la grădiniță și clasa zero, să nu se mai folosească cuvintele mamă și tată, ci:  părinte 1 și  părinte 2.  A se vedea și disputele în jurul definirii familiei! Toate fac parte din același program de ștergere a diferențelor de gen. Excepțiile dictează și devin regulă. Gramatica e și ea victima unui asemenea program.

Să folosim în argumentația noastră și un fel de reducere la absurd: observăm mai clar bizareria din sintagma doamna profesor, dacă o punem în cumpănă, simetric, cu o formulare de același fel: domnule profesoară, previzibilă într-o schimbare de gen a unei foste profesoare care a devenit bărbat. Mă opresc aici cu speculațiile și recomand să se folosească adresările firești, în spiritul limbii române: doamna profesoară, doamna directoare, doamna inspectoare, doamna contabilă (eventual doamna contabilă-șefă), doamna secretară (eventual doamna secretară-șefă). Vom spune, desigur, doamna X ocupă un post de profesor sau director sau inspector, dar când ne adresăm persoanei de gen feminin vom folosi forma de feminin.

La fel, în învățământul superior, cu titlurile didactice: preparatoare (nu mai există gradul), asistentă, conferențiară, profesoară universitară. O excepție este titlul de lector, care nu are feminin; în schimb, pentru același grad, în domeniul tehnic și medical, avem șefa de lucrări. Alte excepții: funcțiile de decan și rector. În cazul unei doamne, situația mai complicată a titlurilor se rezolvă prin prescurtări în actele oficiale:  prof. univ. dr. Studenții se pot adresa cadrelor didactice cu un apelativ comun, indiferent de grad: domnule profesor sau doamnă profesoară.

În alte domenii, nu avem probleme să zicem: actriță, călugăriță, șoferiță, chelneriță, ospătăriță, încetățenite astfel și probabil că sunt implicate mai puțin în posturi oficiale, dar ezităm să zicem, în limbaj oficial: primăriță, doctoriță, deși, repet, nu ar fi greșit. Nici cu croitoreasa nu avem probleme de gen.

La fel cu derivatele în -iță  sau -easă, nu ar trebui să existe niciun impediment să folosim formele de feminin terminate în : ingineră, dispeceră, recepționeră, infirmieră, magazioneră.

Revin la exemple cu terminații în -ist la masculin, ușor tolerate în forma feminină: polițistă, economistă, chimistă, tractoristă. În sport sunt multe situații: șahistă, handbalistă, fotbalistă, voleibalistă. Ezitări există la derivatele feminine matematiciană, fiziciană, deși nu ar trebui să existe. Cu adevărat problematică este situația derivatelor feminine de la masculinele terminate în -og, cum ar fi: psiholog, meteorolog, stomatolog, cardiolog, imunolog, care sună neplăcut în terminația -oloagă, deși le-am întâlnit adesea la forma feminină.

Am întâlnit încurcături de gen, mai ales în dicționare, când e vorba de scriitoare. Ana Blandiana nu e poet, prozator, jurnalist și eseist, ci poetă, prozatoare, jurnalistă și eseistă. Nu avem forme de feminin pentru: dramaturg, critic și istoric literar.

Să dau un exemplu de bună practică în redactarea unei știri, corect formulată, cu toate formele de feminin la locul lor: „Promovată la București. Fostă candidată USR-PLUS la Primăria Oradea, doctorița Ioana Mihăilă este propusă secretar de stat în Ministerul Sănătății.” Ceea ce dovedește că nu e totul pierdut în această luptă incipientă pentru apărarea genului feminin în limbajul oficial.

În concluzie: 1. Să refuzăm standardizarea limbii române, prin reducerea la masculin a denumirii profesiilor și funcțiilor publice; 2. Să adoptăm modelul limbii franceze, mai firesc pentru noi decât modelul limbii engleze; 3. Să milităm și să acționăm pentru păstrarea bogăției limbii române, dovedită și prin multitudinea formelor de feminin, care trebuie păstrate și folosite de fiecare dată când se cuvine; 4. Să ocrotim și să respectăm feminitatea limbii române, care e o particularitate a ei între celelalte limbi (față de engleză sau maghiară, de pildă, cele mai vorbite în apropierea noastră).

Aș fi fericit să constat că în școlile noastre, slujite de atâtea doamne profesoare eminente, se pornește o campanie de respingere a formelor bizare și artificiale de exprimare, folosite împotriva spiritului limbii române: doamna profesor și  doamna director - pentru a fi înlocuite cu formele firești, naturale: doamna profesoară și doamna directoare.