Simptome - Proiectul cultural al unei reviste reînnoite
Se anunță un an fierbinte pentru instituțiile culturale restructurate de Consiliul Județean Bihor (CJB). Vor trece prin reevaluări și analize de etapă, în funcție de performanțe și realizări. E firesc. Sunt premisele unei înnoiri benefice și pentru revista Familia, trecută în subordinea Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor. Nu mai există cale de întoarcere. Soluția e onorabilă și promițătoare.
Avem o primă veste bună. Vechea echipă de conducere, uzată și defazată, devine istorie. Era și cazul, după o vechime de 30 de ani. CJB dă tonul la o schimbare absolut necesară pe plan național. Zeci de reviste sunt dominate de poeți pensionari. Semnalul a fost dat și dictatura poeților se clatină peste tot în țară. La București, Gabriel Chifu a abandonat funcțiile de conducere de la Uniunea Scriitorilor și de la România literară, de oboseală, afirmă el, după 15 ani de profit și privilegii. La Cluj, Adrian Popescu și-a dat demisia de la conducerea revistei Steaua, după 25 de ani. Se vor prăbuși rând pe rând alte dictaturi de catifea ale unor scriitori blânzi, merituoși și prestigioși, al căror singur defect este că nu se mai dau duși din funcții profitabile, care le aduc onoruri, premii prin rotație, cumul de pensie, salariu, indemnizație de merit și drepturi lunare de autor. Fac o figură proastă, de aleși pe viață. Din această categorie fac parte și prietenii noștri Ioan Moldovan și Traian Ștef. Epoca lor de redactori (și a mea, împreună cu ei) a apus. A venit vremea să facă altcineva revista Familia, să o gândească altfel, pe calapodul altor exigențe, mai conectate la spiritul actualității și la curiozitatea cititorului.
E sigur, deși până de curând nu era: noul redactor șef al revistei Familia va fi prozatorul și traducătorul Mircea Pricăjan, cel mai tânăr membru al redacției, al cărei component este din 2003, de la absolvirea Facultății de Litere de aici, din Oradea. A fost un student foarte bun, a cărui generoasă deschidere spre literatura română și literatura de limbă engleză am apreciat-o. E un scriitor din generația tânără (e născut în 1980), în ascensiune spre maturitatea talentului și înaintând spre o recunoaștere națională. E autorul a patru cărți de proză. A tradus din limba engleză peste 60 de volume (nu e o greșeală de tipar, chiar 60!). A fost implicat în apariția unor reviste literare electronice și a fondat în 2012 Revista de suspans. Despre el se va vorbi de acum încolo mai mult. Este soluția cea mai bună pentru o înnoire substanțială a revistei Familia.
Defectele etapei de până acum se văd mai bine când tragem o linie de demarcație între ce a fost și ce ar trebui să fie. O schimbare de redactor șef nu e de ajuns. E nevoie de un nou proiect de revistă culturală, care să țină seama de tradiție, dar și de exigențele prezentului. Nu poți invoca la nesfârșit, ca o formă de apărare a unei stabilități inerțiale, că în revista Familia Iosif Vulcan l-a debutat pe Eminescu etc. etc. Foarte bine, dar asta nu înseamnă că totul trebuie să rămână la fel, cum a fost până acum. Dacă face cineva o schimbare, atentează la Iosif Vulcan și la Eminescu! Încremenirea în tradiție nu ajută cu nimic prezentul revistei.
Nu sunt implicat în niciun fel în reconstrucția de program, nu am nicio responsabilitate în acest sens, alta decât de observator și de viitor cititor. Dar un exercițiu de imaginație pot face. Eu văd absolut necesare, cu prioritate, câteva revizuiri de ansamblu, de viziune și concepție. Revista trebuie să aibă o flamură, o idee principală pentru care luptă sau pe care dorește să o afirme mai mult decât altele. Opțiunile ar fi aici multiple și așa trebuie să rămână, dar între ele trebuie să existe o ierarhie. Cred că revista Familia trebuie să iasă din zodia dominantă a poeziei și să-și reformuleze obiectivul. Ar putea fi promovarea scriitorilor ajunși în pragul maturității, chiar scriitorii care constituie generația lui Mircea Pricăjan, a celor în jurul vârstei de 40 de ani, cu care redactorului șef îi va fi mai ușor să intre în rezonanță: prozatori, poeți și critici prea puțin promovați de revistele dominate de pensionari. Asta e zona din care își va putea recruta combatanții și țintele de promovare a valorilor într-un peisaj literar complet schimbat.
Al doilea obiectiv imediat ar putea fi reconfigurarea unui site funcțional al revistei, capabil să gestioneze o arhivă multiplă și un dialog viu cu cititorii, un site cu contorizări de accesare și posibilități de a introduce comentarii, diferit de facebook. Revista nu poate miza pe o vânzare mai bună, în această lume reticentă. Greutatea sau miza ar fi bine să se mute în mediul electronic, interactiv, cu texte, opinii, imagini și înregistrări video, în plus de conținutul revistei. Poezia poate beneficia aici de un mediu mai prielnic decât în varianta imprimată. Un viitor redactor s-ar putea ocupa numai de această formă de prezență electronică a revistei.
Ce i-a lipsit în mod flagrant până acum revistei a fost un minimum de marketing. S-a complăcut într-o existență autarhică, practicând rezistența prin poezie la capitalism, ignorând rezistența la poezie a cititorului obișnuit. Prea adesea, dacă nu tot timpul în ultima vreme, numerele de revistă au fost un fel de amalgam de texte între două poezii, chiar un fel de sandwich între două poezii (una pe post de editorial, alta pe coperta a patra). Un dram de marketing poate ajuta relația cu cititorul și, eventual, cu cumpărătorul sceptic. O revistă e, inevitabil, o marfă (e adevărat: mai puțin vandabilă), dar nu poate fi altceva într-o societate de consum și într-o economie de piață. Avem destui naivi, dintre bătrânii poeți pe care îi așteaptă debarcarea de la conducerea revistelor literare, care cred că o revistă nu e o marfă și sunt aplaudați de alți naivi, care nu știu pe ce lume trăiesc, dar ei se declară liberali înverșunați. Le merge bine, câtă vreme sunt salariați și subvenționați. Nu proclam necesitatea rentabilității unei reviste culturale, că nu se poate, dar ea trebuie să înregistreze un suficient ecou și beneficiu public pentru a merita să existe. Iar ecoul se poate multiplica prin parteneriatele concrete sau simbolice cu școala, universitatea, municipalitatea, televiziunea, radioul, presa cotidiană. Revista trebuie să intereseze cu adevărat aceste medii, pentru a beneficia de receptivitatea lor.
O ultimă problemă: independența de opinie. Dacă o revistă nu-și apără și nu-și cultivă independența de opinie, atunci eșecul ei e asigurat. Ascultarea și ploconirea față de un centru, un trust, un grup influent, o instanță exterioară prejudiciază grav personalitatea oricărei publicații. O revistă nu există și nu rezistă fără un spirit critic liber.
Vreau să citesc o revistă Familia cu o față nouă și cu un program reînnoit, atractiv, cu un public interesat, doritor să se aboneze. Și eu mă abonez! Putem porni o campanie paralelă cu vaccinarea. Aștept inițiativa de marketing.
Domnule Sebastian, eu ma ocup deja de o asociatie internationala de scriitori, de o revista, de un cenaclu international care are filiala si la Oradea. Lucrez cu tineri scriitori, ii promovez, ii ajut sa debuteze. Am fost de 2 ori nominalizat la premiile Fundatiei Comunitare din Oradea ca primotor cultural. Insa ma doare sufletul cand vad ce a ajuns revista Familia, din cauza unor nulitati literare. Tragic este ca scriitorii din Oradea nu au curaj sa schimbe lucrurile. Vorbesc pe ascuns, dar cand e vorba de fapte, cauta tot felul de scuze. In Oradea doar eu si dl. profesor Simut am avut curajul sa spunem lucrurilor pe nume. De asta nu merge nimic in tara asta, din cauza lasitatii si a complacerii. Revista Familia se poate salva doar prin demiterea intregii echipe si organizarea unui concurs corect de ocupare a posturilor. E mare pacat ca dl. Bolojan nu a facut o restructurare radicala si a cedat presiunilor facute de pilele familistilor.
Dle Caragea, va sugerez sa infiintati o noua identitate culturala (de ex. Adevaruri Artistice, Rauri literare, CrisArta) prin care sa promovati oamenii deosebiti, cu adevarat valorosi, asemeni domniei dvs, si care ani de zile au fost respinsi de cei doi odiosi de la Familia. Publicatia poate aparea in mediul online lunar, in acest fel sigur va ajunge la multi cititori si iubitori de literatura. Va pot ajuta in acest sens liceenii si studentii de la informatica, va asigur ca puteti gasi sprijin pentru a va crea o platforma online, unde sa puteti interactiona cu cititorii si sa primiti feedback constant si real. Va doresc mult curaj si succes!
Nu doar pe scriitorii tineri i-au blocat, domnule Sebastian. Ci şi pe scriitorii cunoscuţi ai oraşului. De câte ori i-au publicat în ultimii 10 ani pe Emil Neşiu, Teodor Dume, Emil Sauciuc, Ionuţ Caragea, Florian Chelu Madeva etc? Eu sunt exemplul cel mai concludent, fiindcă nu mi-au publicat un singur poem în 8 ani de zile, cu toate că s-au scris peste 200 de cronici despre poemele mele. Au zic că-mi publică nişte cronici, dacă scriu despre cărţile prietenilor lor. Aşa procedează cu toţi diin Oradea. Iar unii scriitori, fiindcă nu au o altă posibilitate de afirmare, fac jocurile familiştilor. Se vând pt un amărât de spaţiu la revistă. Adevărul este că familiştilor le este frică de concurenţă, nu vor ca alţii să fie mai apreciaţi decât ei, mai iubiţi decât ei, mai citiţi decât ei. De aceea s-au publicat pe ei înşişi cu obsesie, cu obrăznicie, pentru a-i face pe cititorii revistei să creadă că ei sunt dumnezeii literaturii orădene. Dar, în realitate, sunt nişte nulităţi literare, cu PILE la înalt nivel. Ştiţi ce fel de scriitori tineri încurajează familiştii? Ştiţi pe cine publică ei? Pe aceia care au înjurat România în instituţiile publice din România şi din Oradea, pe scriitori precum Medeea Iancu care a fost pedepsită de Poliţia Română pentru obscenităţi şi injurii aduse Patriei! Pe odraslele literare ale lui Călin Vlasie, editorul de la CR care l-a făcut pe Eminescu idiot naţional. Moldovan, Ştef şi toată echipa Familiei sunt un cancer literar care trebuie înlăturat din peisajul culturii orădene.
Stimate Domnule Simut, aveti parte de tot respectul meu pentru omul de valoare care sunteti, pentru dascalul innobilat si inspirat pe care l-am cunoscut indeaproape. Voi schimba registrul literar pentru ca situatia o cere. Cei doi domni - Moldovan si Stef sunt niste basinosi intepeniti pe scaunele transpirate de catifea ale Revistei, blocand malitios de multe ori tineri scriitori sa publice in paginile revistei. Faptul ca ei inca raman la conducere, pe pozitia 2 si 3, este un motiv de ingrijorare pentru noi, dl Pricajan fiind in mod evident marioneta lor, validat pe pozitie datorita interventiilor de culise ale celor 2, neavand nici un merit sau poitica/strategie de modernizare matura si solida in acest scop. In plus, ar trebui o revolutie din interior, pentru a ne scapa definitiv de politica innegrita de pana acum. Dvs, dle Simut, suntet un optimist cu prea mult bun-simt si erudit, insa mi-e teama ca asemeni politicii, aceasta revista oradeana nu face decat sa aduca un mar verde in fata, adapostind merele viermanoase dedesubt, in cos. Cata vreme cei 2 pensionari plictisitori si expirati nu pleaca din redactie, ei fiind deja umpluti de penibil si scarba publica, nu cred ca se va mai putea schimba ceva de fond acolo.
E frumos că domnul profesor îl încurajează pe Mircea Pricăjan, ajuns, conjunctural, într-o funcţie foarte importantă. Conjunctural, fiindcă la precedentul concurs de ocupare a postului de Redactor-şef, Pricăjan nu a figurat pe lista candidaţilor. De ce? Unicul candidat a fost Traian Ştef şi nu cred că acum capii Familiei vor renunţa la putere, schimbarea postului de redactor-şef fiind doar de ochii lumii. Să nu-şi imagineze cineva că poeţii Moldovan şi Ştef, deveniţi importanţi tocmai datorită funcţiilor de la revistă, vor ceda puterea. Ei sunt legătura cu centrul, iar mentalitatea e aceeaşi. Şefie până la moarte... Ideea de întinerire a redacţiei e bună, dar familiştii, cât şi cei de la centru, şi-au pregătit din timp oamenii pentru viitoarele posturi. Revista nu va fi niciodată independentă, tranziţiile se vor face mereu în familie, nelăsând loc outsiderilor. Nu-l văd pe Pricăjan luptând cu sistemul pt a fi independent, din moment ce sistemul l-a propulsat la edituri şi la premii care i-au fabricat o imagine călduţă, de scriitor în devenire. Fără să fie redactor la Familia, Pricăjan ar fi rămas un autor necunoscut, calitatatea sa esenţială fiind de traducător. A fi absolvent la litere şi a scrie 4 cărţi, dintre care unele contestate in RL, nu îţi asigură prestanţa pentru a conduce o revistă literară atât de importantă. Nici măcar Revista de Suspans, o revistă minoră, care e moartă de prin 2018. Că a tradus Pricăjan 60 cărţi, e una, dar dacă ne uităm la revista sa sau la felul mizerabil în care au arătat site-ul revistei Familia şi revista în sine, te întrebi la ce s-a priceput, de fapt, Pricăjan în tot acest timp, pentru a ajunge şeful revistei Familia? La făcut cafele şefilor? Că nu l-am văzut să scrie sute de cronici despre cărţile venite la redacţie sau să fie o voce importantă în revistă.