Şansele lui Vanghelie de a se aşeza în fotoliul de primar general par a fi comparabile cu cele de a fi ales preşedinte al Academiei Române, dar el se ambiţionează cu cerbicie să candideze, chiar dacă este conştient că unicul său contracandidat din PSD, profesorul doctor Sorin Oprescu, este mai bine plasat în simpatiile bucureştenilor. Paradoxul devine şi mai bizar atunci când până şi partidul său trece peste fapte atât de evidente şi-l desemnează drept aspirant oficial, tocmai când părea a avea şanse mai mari ca niciodată de a câştiga Capitala.

Sponsorii din umbră şi lăudătorii săi făţişi îl împing din spate cu o forţă de nestăvilit, care sfarâmă orice brumă de rezistenţă a unor "grei" din fruntea partidului. Nu este, însă, lipsit de interes faptul că la furtunoasa şedinţă la care s-a consfinţit oficializarea candidaturii n-au participat nici preşedintele de onoare Ion Iliescu, nici proaspătul preşedinte al Consiliului Naţional, Adrian Năstase. Despre primul se cunoaşte că nu-i este suporter, iar al doilea a declarat cândva că nu-i prea înţelege limba belgiană pe care o vorbeşte adesea. Va fi interesant cum se vor exprima în Biroul Permanent. Se întreabă oare Daniel Marean Vanghelie ce se va întampla cu el după ce va fi pierdut, din nou, cursa electorală pentru Primăria Generală şi va fi rămas şi fără scaunul mai micuţ, dar călduţ, de la sectorul 5 (evident, nu poate candida simultan la amândouă)? Crede cumva că-şi va menţine cu uşurinţă măcar şefia organizaţiei de Bucureşti, chiar dacă i-a devenit atât de obedientă? Organizaţia municipală a PSD n-a fost niciodată printre favoritele conducerii naţionale a partidului. Nu s-a remarcat prin rezultate notabile, cu excepţia câştigării tuturor primăriilor de sector în anul 2000. Dar şi acest succes a fost eclipsat pentru că nu a reuşit să instaleze măcar o dată un social-democrat la dregătoria principală a Bucureştilor. Şi nu numai că nu s-a străduit s-o facă, dar chiar l-a "faultat" cât a putut pe Sorin Oprescu, atunci când chirurgul a pierdut la un tăiş de bisturiu. De fapt, nici nu a părut vreodată o organizaţie vie, democratică şi eficientă, mulţumindu-se încă de pe vremea lui Dan Ioan Popescu cu imaginea de instrument docil al camarilei oculte din jurul preşedintelui său. Atunci când va pierde alegerile municipale, Marean Vanghelie riscă să piardă mai mult decât crede. Mulţi dintre cei din conducerea partidului care-i dau acum o aprobare, fie ea şi tacită, îi vor reproşa vehement nu numai că n-a câştigat fotoliul de primar, ci şi că a tras în jos scorul partidului la nivel naţional (cei cu experienţă mai multă vorbesc de pe acum de un posibil -5 la sută). Nu este deloc fantezist un scenariu cu dizolvarea structurilor de partid din Bucureşti, urmată de conferinţe de alegeri la sectoare şi municipiu. Iar dacă acestea vor fi supravegheate cu stricteţe pentru respectarea regulilor democratice, şansele sale de a-şi impune din nou oamenii de încredere şi de a fi reales sunt iluzorii. Nu e simplu, presupune pierderi colaterale, dar este greu de găsit altă metodă atât de eficace de a-l înlătura pe indezirabil cu gaşca sa cu tot. Prădătorii politici, încă numeroşi în conducerea PSD, nu vor ezita s-o utilizeze.

Un ultim amănunt: nu toţi cei care au fost sprijiniţi şi promovaţi de-a lungul timpului de Ion Iliescu au confirmat şi s-au bucurat de ascensiuni ierarhice. Dar cei dezavuaţi făţiş sau nu de "guru", aşa puţini cum au fost, au părăsit cu toţii scena politică pe uşa din dos. Poate că asta ar trebui să-i dea cel mai mult de gândit lui Marean Vanghelie.