„Terra ferma”, adică pământ trainic, durabil, trebuie să fie pământul românesc, care nu este altceva decât cenuşa strămoşilor noştri, glia în care se odihnesc de milenii osemintele celor care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ei.

 

Poporul român şi pământul României au avut, au şi vor avea acelaşi destin, deoarece pământul aparţine poporului, iar poporul aparţine pământului.

Ne doare fiecare palmă de pământ românesc înstrăinat, deoarece aceasta trezeşte în noi sentimentul de dezmoştenire, de dezrădăcinare, de dispariţie din istorie, de moarte lentă şi sigură. Vânzarea pământului românesc înseamnă pierderea proprietăţii şi a sentimentului de proprietate, căci cine dă tot ce are ajunge sărăntoc şi moare.

Pământul este sursa de existenţă a vieţii noastre, dar, în mod paradoxal, în numele civilizaţiei şi a prosperităţii (?!), l-am uitat, degradându-l, pustiindu-l, riscând să dispărem sufocaţi de propria noastră „operă”, căci dacă omul îşi distruge sau înstrăinează pământul care-l hrăneşte înseamnă că doreşte să se sinucidă.

Şi atunci, cum să se întrăineze pământul poporului român unor indivizi al căror scop nu este altul decât exploatarea acestuia la maxim, până la secătuire? Este ca şi cum s-ar vinde Cerul, care aparţine tuturor popoarelor lumii, unor extratereştri din altă lume, dar, spre deosebire de Cer, pământul României aparţine românilor de astăzi şi celor care vor urma.

Din păcate, din prea multă slugărnicie şi inconştienţă, guvernanţii noştri au accepat directivele Bruxelului, cu privire la înstrăinarea prin vânzare a pământului românesc, spre deosebire de alte ţări membre UE, care nu numai că nu-şi vând pământul, dar cumpără de la alţii mai proşti (precum noi), profitând de sărăcia lucie în care a juns ţăranul român în „ţara paradisului” promis de toţi cei care au condus-o în ultimii 25 de ani. După unele date s-au vândut până acum, peste 4 milioane teren agricol (îmi cer iertare dacă cifrele nu sunt exacte) şi s-au concesionat sute de mii de hectare de păduri, pe termene excesiv de lungi, unor firme, astfel că ni se deschide în faţa ochilor un tablou sumbru: munţi pleşuvi, fără copaci, fără vegetaţie, fără animale, fără păsări, fără ozon, adică fără „plămânii” prin care respirăm.

Operaţiunea de jefuire a ţării s-a transformat într-o acţiune de proporţii, de nestăvilit, într-un tăvălug care culcă la pământ tot ce întâlneşte în cale.

Nu vede nimeni că, la propriu, ne fuge pământul de sub picioare? Vom ajunge să ni se interzică să ajungem la pământurile noastre, pentru că va trebui să trecem peste proprietăţile altora? Vom mai şti, cu exactitate, care ne sunt graniţele, mai ales în Vestul Ardealului, unde „fraţii” noştri unguri au adunat deja sute de mii de hectare prin cumpărare şi prin aşa-zisele „moşteniri” acordate de administraţia românească cu o uşurinţă greu de înţeles, deşi statul român i-a despăgubit, cu vârf şi îndesat, pe cei care au avut proprietăţi aici, făcând însă greşeala că nu le-a retras şi cetăţenia odată cu părăsirea ţării?!

Cine va spune STOP jafului şi cine va închide zăvorul pe dinăuntru? Cine apără poporul român de acest jaf? Până unde poate merge vânzarea pământului românesc, care nu este numai al generaţiei actuale, ci şi al generaţiilor viitoare? Chiar atâta infidelitate şi nepăsare în îndeplinirea datoriei de a ne apăra ţara, cu toate avuţiile ei? Ori aceşti guvernanţi nu dau doi bani pe cauza poporului român, trădându-l pe faţă? Nu ştiu ei oare că vânzarea şi trădarea de ţară şi de neam nu se şterg niciodată, că nu se prescriu? Nu ştiu că trebuie să guverneze numai în acord şi cu aspiraţiile poporului? Nu ştiu că răbdarea poporului nu înseamnă obedienţă, supunere necondiţionată şi nesfârşită şi că orice are o limită? Nu ştiu aceşti guvernanţi că trebuie lăsat câte ceva şi generaţiilor următoare, astfel cum au procedat şi generaţiile anterioare?

A venit vremea ca românii să-şi ia soarta în propriile mâini, că trebuie să lupte pentru viitorul lor şi să nu uite că cei fricoşi se lamentează, se văicăresc, se plâng şi, până la urmă, mor.

Guvernanţii noştri au devenit doar obedienţă, slugărnicie în faţa „directivelor” venite de la Bruxelles, de la Uniunea Europeană, care ne tratează ca pe nişte „cetăţeni europeni de rang inferior”. Deşi în îndeplinirea unor „obligaţii” suntem cu mult peste alţii, noi nu suntem primiţi în Schengen, ca şi cum am avea ciumă.

Dar, de ce să mai acceptăm jignirile şi umilinţele unei Europe Occidentale în degringoladă, care nu va mai fi niciodată ce a fost, mai ales în urma marii greşeli de a primi la sânul ei o masă enormă de emigranţi de alte religii, alte obiceiuri, de alte culturi, de alte concepţii despre muncă şi viaţă! 

Cum şi când se va putea integra o asemenea masă imensă de indivizi în ţările europene, unele foarte conservatoare? De unde locuinţe, de unde şcoli, de unde locuri de muncă pentru aceşti oropsiţi ai sorţii?  Cine se face vinovat de ceea ce se întâmplă în ţările lor, de ceea ce se întâmplă cu ei?  Soluţia nu este „năvălirea” lor în Europa (care îşi dovedeşte limitele neputinţei), ci rezolvarea conflictelor interne din ţările respective, chiar de către cei care au avut interesul să declanşeze, minimalizând sau neprevăzând efectele lor dezastruoase. Drept ar fi ca tot aceştia să-i adăpostească şi să-şi asume toate riscurile, toate urmările posibile, care pot fi multe, neplăcute şi imprevizibile, uneori dureroase şi greu de digerat de cetăţenii ţărilor primitoare de emigranţi.

Revenind la tema noastră, facem un apel arzător către cetăţenii României, indiferent cât le-ar fi de greu, să nu-şi vândă pământul străinilor, căci le va fi mai greu ca robi ai acestora. Pământul vostru este atât de scump, încât nu poate fi preţuit, nu are preţ! Păstraţi-l cu dinţii şi lăsaţi-l urmaşilor voştri, ca semn de preţuire şi amintire pentru voi. Altfel, vă vor blestema că nu le-aţi lăsat şi lor o palmă de pământ, măcar atâta încât să aibă unde să-şi îngroape morţii.

Iar voi, guvernanţi, treziţi-vă din somnolenţă şi spuneţi STOP înstrăinării pământului, în care şi strămoşii, moşii, părinţii, fraţii, surorile şi poate şi copiii voştri sunt îngropaţi. Spuneţi STOP exploatări nemiloase a munţilor şi pădurilor noastre! Spuneţi STOP exploatării bogăţiilor ţării, atâtea câte au mai rămas! Nu transformaţi ţara într-o ruină! Şi urmaşii noştri au nevoie de o ţară în care să trăiască, fără a fi umiliţi, au dreptul şi ei să ducă o viaţă demnă şi îmbelşugată.