Toate-s vechi şi nouă-s toate
Voluntariat la recrutare numai după integrare!
Potrivit Constituţiei României, cetăţenii români au dreptul şi obligaţia să-şi apere ţara. În baza prevederilor Legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare, şi ale dispoziţiei şefului Statului Major General, emise în decembrie 2003, în perioada 12 ianuarie-12 februarie a.c. se desfăşoară activitatea de încorporare a recruţilor din seria februarie 2004. Singura modificare adusă de noua Constituţie referitor la obligaţiile faţă de ţară prevede că acestea se vor stabili printr-o viitoare lege organică. Prin urmare, se poate spune că, deocamdată, totul decurge la fel ca şi înainte. Asta cu toate că mulţi tineri s-au aflat printre cei care au votat noua lege fundamentală a statului tocmai pentru că aceasta prevedea stagiului militar facultativ. Recrutarea pe bază de voluntariat va intra probabil în vigoare doar din 2007...
pagina....
Tinerii bihoreni, realişti şi capacitaţi
Greutăţile din cadrul familiei, cele sociale şi cele medicale sunt principalele motive pentru care tinerii bihoreni amână efectuarea stagiului militar. "În comparaţie cu anii trecuţi pot să spun că cei care vin la noi pentru a se încorpora sunt persoane realiste, sunt mai capacitate şi vin hotărâţi să facă armata", ne-a declarat juristul Liviu Popa, preşedintele comisiei locale de recrutare. Prezenţa celor care sunt chemaţi la recrutare este destul de bună, astfel se poate aprecia că, în procent de 95%, tinerii militari în termen se prezintă în faţa comisiei, comisie formată din: preşedintele maior jurist-Liviu Popa, plutonierul adjunct-Viorel Căvăşdan, o comisie medicală al cărei preşedinte este dr Mircea Stegerean, Lucica Andone, reprezentantă a Primăriei, şi, desigur, un reprezentant al Poliţiei locale-comisarul Petru Martin. Ordinul nu se discută, ci se execută... Partea mai puţin plăcută a acestei proceduri apare în momentul în care, din diferite motive, organele competente sunt nevoite să recurgă la metoda de aducere a celor în cauză cu ajutorul Poliţiei, la care se mai adaugă şi o amendă care nu este de loc de neglijat, valoarea ei fiind între 500.000.-3.000.000 de lei.
Din totalul celor prezenţi la recrutare în municipiul Oradea, un procent de 20-25% sunt tineri care urmează forme de învăţământ superior, însă aceştia sunt verificaţi pas cu pas, iar în cazul în care au prezentat un act fals în acest sens, vor fi acuzaţi de comiterea infracţiunii de fals şi uz de fals. Din fericire, astfel de incidente nu au fost înregistrate la persoanele care au fost chemate pentru a fi recrutate la Centrul Militar Zonal Bihor. Plecarea legală a tinerilor în străinătate reprezintă pentru mulţi dintre aceştia o amânare a efectuării stagiului militar. În această situaţie, familia acestora va trebui să depună la comisia locală de încorporare documentele justificative. În cazul în care se întorc în ţară până la împlinirea vârstei de 35 de ani, aceştia trebuie să se prezinte la centrul zonal de recrutare pentru a fi trecuţi în evidenţă şi chemaţi pentru efectuarea stagiului militar.
Voluntariat... doar din 2007
Prevederile din noua Constituţie cu privire la obligativitatea satisfacerii stagiului militar au creat o serie de confuzii în rândul tinerilor. Singura modificare din Constituţie despre obligaţiile faţă de ţară prevedea că acestea se vor stabili printr-o viitoare lege organică. Prin urmare, se poate spune că, deocamdată, totul decurge la fel ca şi înainte. Asta cu toate că mulţi tineri s-au aflat printre cei care au votat noua lege fundamentală a statului tocmai pentru că aceasta prevedea neobligativitatea stagiului militar. Recrutarea pe bază de voluntariat va intra probabil în vigoare doar din 2007. "Pentru îndeplinirea serviciului militar voluntar, centrele militare vor efectua, anual, recrutarea tinerilor care au împlinit vârsta de 19 ani, ocazie cu care se va face o selecţie pentru a se stabili numărul celor care optează pentru efectuarea stagiului militar voluntar. Cu toţi aceştia se va încheia un contract stimulativ, pe termen limitat, contract care, la solicitarea celui în cauză, va putea fi prelungit. Însă, trebuie să fim conşienţi de faptul că în armată avem nevoie şi de oameni cu carte, deci aşteptăm şi voluntari cu studii superioare", a declarat Ioan Ţinc, comandantul Centrului Militar Zonal Bihor.
Cu toate că sistemul tinde să se schimbe, militar voluntar va putea fi doar acea persoană care are aptitudini în acest sens, pentru că "una este să vrei să faci ceva şi alta e să poţi", a subliniat interlocutorul nostru.
Scutirea de armată în schimbul banilor-eliminată
Miercuri, într-o şedinţă,specialiştii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cei ai Ministerului Apărării naţionale care lucrează la proiectul privind efectuarea stagiului militar au eliminat prevederea potrivit căreia tinerii care nu vor să efectueze stagiul militar trebuie să plătească o sumă de bani în acest sens. Până la sfârşitul acestei luni, specialiţtii celor două ministere vor ajunge la un set de concluzii, privind conturarea proiectului legislativ privind efectuarea stagiului militar. Proiectul prevede eliminarea stagiului militar obligatoriu şi un sistem de recrutare care să facă pe baze de voluntariat, pe profesionalizare. Aceste măsuri vor fi introduse însă treptat, astfel stagiul militar obligatoriu să fie eliminat până în 2007. Proiectul mai prevede reducerea efectuării stagiului militar de la un an la nouă luni şi de la şase la patru luni a celui cu termen redus. potrivit aceluiaşi proiect, stagiul militar va rămâne obligatoriu numai în condiţii excepţionale, cum ar fi starea de război. În prezent, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor există 26.000 de militari. Potrivit ministrului Ioan Rus, în afară de MAI, mai există şi alte instituţii care solicită celor care vor să se angajeze să aibă stagiul militar satisfăcut, cum ar fi cele care au nevoie de agenţi de pază ce au în dotare arme şi muniţie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.