Traiul în opoziţie este dulce, două partide mari - unul făcut de sondaje (PD) şi altul făcut de alegerile de acum doi ani şi jumătate (PSD) - descoperindu-i deliciile, e drept pe căi încâlcite şi divergente, numai după gonirea de la împărţirea bucatelor, prilej de suspine, mai pe faţă, mai prin dos. Doar că PD şi PSD şi-au şters iute lacrimile, au aruncat batistele şi s-au pus pe moţiuni. Simple, că moţiunea de cenzură e o treabă ceva mai serioasă, dar nu într-atât încât să şi cadă un guvern din pricina sa. Moţiunea simplă este o veche apucătură democratică, uzată de la folosirile prea dese şi de multe ori fără rost, care nu mai sperie pe nimeni şi cu atât mai puţin declanşează procese de conştiinţă terminate cu demisii. Ultima dovadă vie şi mişcătoare este Eugen Nicolăescu, care este atât de pătruns de rostul său de ministru ce a speriat Sănătatea, încât nici succesul unei asemenea acţiuni parlamentare nu va fi îndeajuns să-l mişte din scaun. Pasămite este o vanitate moştenită de la Monica Macovei, doamna aceea total pătrunsă de crezul că zeiţei Justiţiei îi va cădea năframa obiectivităţii de pe ochi dacă nu veghează dânsa să-i strângă nodul de la spate. Cu asemenea precedent ilustru, probabil că Nicolăescu se simte invincibil, mai ales că a fost şi "special guest star" la o întâlnire de gradul trei cu parlamentarii PSD, aranjată de însuşi Viorel Hrebenciuc, omul care te face să dormi liniştit noaptea oriunde ai fi şi orice te-ar frământa. Dacă se mai adaugă şi amănuntul că prea des moţiunile simple, prin conţinut şi susţinere, sunt mai mult motiv de alungare a plictiselii parlamentarilor decât sancţiuni care să te pună pe gânduri, PD şi PSD se pot juca cu ele până la satisire. Doar şi micul Boc zicea cu veselie neclintită şi infailibilitate agasantă că PNL trebuie să stea cât mai mult la guvernare, în acest răstimp PD urmând să se umfle în opoziţie ca o gogoşă cu prea mult bicarbonat. Dovada e că şefii democraţi au început şi ei să creadă că ar avea 40 la sută prin sondaje doar clătinând din cap în sus şi în jos la Traian Băsescu, aidoma căţeilor de pluş din automobile. Reţetă inaplicabilă la PSD, unde nu prea are cine să scuture ascultător din cap la şeful cel mare şi să ia puncte de la public, din cauză că, de atât fofilat, Mircea Geoană nu mai lasă nici umbră pe unde trece, darămite să aibă şi voce. Cârmacii PSD n-au lăcaş de închinare unic în Deal, aşa că unii bat temenele la bisericuţa de la Cluj, alţii la cea din Bacău şi, mai nou, prin Rahova-Ferentari. Starea de antiteză internă este atât de categoric un mod de viaţă în PSD încât nu mai contează dacă partidul este în opoziţie sau pe cai mari, la domnie. Ba se găseşte unul ca Vanghelie să taie ifosele lui Ponta şi Dâncu, ba i se răscoală orgoliul lui Năstase. PSD este incapabil să aibă voce omogenă. Încearcă acum Geoană un soi de probă de microfon la statul drepţi în front, dar slabă nădejde să dureze. S-a mai sunat trâmbiţa la ordine în PSD şi nu a ţinut nici cât o minune. Are şi opoziţia rosturile sale. Opoziţia creativă, aducătoare de soluţii. Uneori şi opoziţia intransigentă, dacă alungă ceaţa. Numai că PSD şi PD nu fac nici opoziţie intransigentă, nicidecum creativă, cea din urmă fiind o dispoziţie străină politicianului român. Mai mult, democraţii şi social-democraţii nici nu-s convingători în această postură. PD, din pricina făţărniciei, lipsei notorii de idei proprii şi dependenţei maladive de Traian Băsescu. PSD, din cauza duplicităţii bătătoare la ochi, întreţinută de zăpăceala internă. Şi unii şi alţii încearcă să se asigure şi să ne asigure de zor cât de bine e să fi în opoziţie, când de fapt sunt într-un veşnic reflex pavlovian, stârnit de apetisanta Fată Morgană a guvernării. Altfel, e chiar bine să te vânzoleşti în opoziţie. Bâlciul acesteia este suficient de colorat ca să facă guvernul de strânsură al lui Tăriceanu să pară bun şi responsabil şi pe artiştii ambulanţi de la PD şi PSD să se viseze campioni modiali al scamatoriilor binefăcătoare.