Migraţiile politice din ultima vreme nu pot fi trecute doar la capitolul traseism. Ele par a spune mai mult, şi a vorbi mai adânc despre subsolul politic românesc. Dar întâi de toate merită analizat şi resortul acestor dezertări.

Cei mai mulţi merg spre PNL, iar aşa pare că nu e chiar trădare, că doar există un L şi lângă PD, deci bun prilej de-a mima nemulţumirea doctrinară. Dar îşi dau de gol traseismul, prin explicaţii ridicole, ca-n cazul Frunzăverde, care ne spune că a mers la USL să construiască dreapta şi să facă liberalism veritabil. De parcă în PDL se construia stânga. Şi până la urmă, cum te duci tu să construieşti, acolo unde e gata construit ceva. Dacă vrei să construieşti, îţi faci partid, nu te duci tu să schimbi faţa de masă ca musafir. Însă oricare ar fi motivaţiile declarate sau ascunse, e clar că atunci când pleacă oameni cu state vechi dintr-un partid, viitorul acelui partid lipseşte cu desăvârşire. E adevărat că alături de Elena Udrea şi Boc e greu să ai un viitor, dar asta nu scuză oportunismul. Se pare că asta e o tendinţă la noi, forţele ceva mai la dreapta ajung la putere doar pe vot negativ, nemulţumire, plus oportunişti, după care se dezumflă capitulard. PSD rămâne pe la 33% şi-n opoziţie. Asta arată că România nu are un partid de dreapta sau de centru dreapta, nu are tradiţie, aderenţă şi nici oameni politici care să-l facă, doar nişte oportunişti care la un moment dat n-au loc la stânga şi fac o acoladă de conjunctură. E tot atât de adevărat că, fiind mai fragil, polul de dreapta poate fi mai uşor pulverizat. Ceea ce este iarăşi anormal, ca practică, indiferent de formaţiunea politică ce se doreşte a fi dislocată. Şi e rău pentru politica românească. Pentru că aici e ceva putred, cum să fie distrus un partid? În Vest, aşa ceva nu există, partidele mari de tradiţie sunt adversare de secole. Doar la noi există acest terorism politic, care merge pe anihilarea duşmanului politic. Inclusiv actualul preşedinte a încercat acum câţiva ani să dinamiteze PNL, UNPR-ul e un alt exemplu, PSD-ul şi structurile au distrus PNŢCD. Faptul că la noi încă se practică războiul politic nedemocratic, prin care te dedai la toate abjecţiile doar ca să razi adversarul politic, spune multe despre gradul nostru de cultură politică democratică. Dar dacă n-avem o dreaptă sănătoasă, asta nu înseamnă că noi avem o stângă adevărată. De fapt cele două curente politice nu pot funcţiona decât împreună, chiar dacă sunt ţări cu tradiţie mai de dreapta sau de stânga. Aşa că ar trebui construită şi stânga. De fapt, de traseişti, de dreapta efemeră şi de stânga inerţială istoric s-ar putea scăpa creând dublurile lor. Un nou partid de dreapta şi unul nou de stânga. Aici ar trebui să pună osul şi tinerii. E bine că pleacă afară, dar nici nu poate fi acesta sensul suprem al vieţii, să fii doar forţă ieftină de muncă în Vest, lumpen proletariatul Occidentului. Dacă mergem tot aşa, va rămâne doar Frunzăverde şi alţi rechini să construiască ce vor ei în ţara asta, însă doar pentru ei, gaşca lor şi neamul lor.