"Armonia face ca statele mici să crească, discordia le duce pe cele mari la ruină" (Salustiu, De bello Jugurtino, 10,6, cca 40 î.Ch.)

Iată ce adevăr simplu şi elementar nu ştiu liderii noştri cu mintea năclăită. Este un adevăr pe care toate popoarele îl ştiu. Românii spun: "Unde nu-i cap vai de picioare!" sau şi mai rău, "Peştele de la cap se împute".

Chiar nu ştiu liderii noştri aceste lucruri elementare? Părerile sunt împărţite. Unii spun că sunt proşti, alţii spun că nu sunt proşti, dar că de ticăloşi ce sunt nu le pasă, alţii zic că sunt şi proşti, şi ticăloşi. Mă rog, crede fiecare după cum vede de la fereastra lui, dar cu toţii sunt de acord că nu este bine şi că, oricum, chiar dacă nu sunt proşti, nu excelează în inteligenţă, altfel ar oferi un alt spectacol. Gafele sunt însă tot mai stridente. Ultima este cea a lui Băsescu. Din o mie şi una de motive nu avea ce căuta la înscăunarea lui Poroşenco. A fost împotriva intereselor poporului român. Dar să lăsăm aceste lucruri dinafară şi să ne ocupăm puţin de cele dinăuntru, care depind întotdeauna şi de cele dinafară. Scena lumii este plină de grupuri şi de interese contradictorii care se grupează în jurul a trei, patru mari puteri, care dirijează hărmălaia globală. Cei mici se grupează în jurul lor într-un mod de vasalitate aproape feudală, pe care cei mari îi numesc în mod demagogico-democratic "prieteni" şi "aliaţi". Nu s-a schimbat nimic esenţial pe lumea asta. Aşa era şi acum 1000 de ani, seniorul îşi apăra vasalul cât timp avea interes, apoi, dacă intereseul îi dicta o tranzacţie cu alt mare senior, îl abandona sau îl făcea cadou pe vasal în schimbul altor interese. "Neamu-i neam, dar brânza-i pe bani!", nu-i aşa? Ei sigur, nu trebuie să punem la îndoială sinceritatea afirmaţiilor seniorilor lumii, dar toţi cei care sunt fraieri de serviciu trebuie să ştie că este vorba despre sinceritatea interesului. Când intereseul se va schimba, vom avea surpriza unei alte sincerităţi. De aceea, toţi vasalii aplaudă pe deplin convinşi sinceritatea seniorului lor şi denunţă la fel de convinşi "nesinceritatea" altor seniori. Marea artă a diplomaţiei constă în a convinge partenerii sau pe cei pe care îi vrei parteneri că interesele lor coincid cu interesele tale. Dincolo de aceste convingeri rămâi descoperit, iar dacă nu ai avut înţelepciunea unei organizări interne într-un sistem unic, funcţionând ca un corp articulat şi nu ca un corp dezarticulat, atunci eşti extrem de vulnerabil. Ce înseamnă această unitate monolitică de sistem viu? Vietnamezii de nord, o mână de oameni în raport cu americanii, dotaţi mai mult decât modest cu tehnică de luptă, au ţinut piept celei mai mari şi mai sofisticat dotate armate din lume. După ani de eforturi, americanii s-au retras cu coada între picioare. După retragerea lui Napoleon din Rusia, a fost cea mai penibilă mretragere din istorie. Ce dă unitate unui popor şi unei ţări? Desigur, pe primul loc este calitatea conştiinţei de sine. De 25 de ani mass-media "independentă", dar promovând diverse interese neromâneşti, se străduie să o zdrobească, să o aneantizeze sau măcar să o minimalizeze. În al doilea rând, este unitatea administrativă şi funcţionalitatea ei ca a unui organism, apropo de regionalizare. În al treilea rând, este unitatea funcţional-geografică. Aici avem o mare problemă. Această mică ţară pretinde spre a fi traversată dintr-o parte în alta 11-13 ore, fie cu maşina, fie cu trenul, până şi prin transfer cu avionul. O cauză importantă a acestei latenţe în comunicarea umană, economică etc. o constituie Carpaţii. Ei încă dau senzaţia de două spaţii geografice româneşti diferite, cam în genul în care Anzii împart America Latină în atlantică şi pacifică. Vorbeam de grupuri de interese. Ei bine, există grupuri de interese în lume în care se vorbeşte despre Transilvania ca şi cum ar fi o entitate geografică şi statală separată. Sunt grupuri de mare influenţă pe plan mondial. Prinţul Charles a venit în Transilvania, nu în România. Şi-a cumpărat proprietăţi în Transilvania, nu în România. La Londra s-a organizat o expoziţie cu frumuseţile Transilvaniei, nu ale României. Exemplele pot fi multiplicate şi sunt în valuri. Amprentarea mintalului colectiv cu noţiuni şi realităţi în care trebuie să ajungă să creadă este o tehnică bine pusă la punct. Ei bine, în aceste condiţii, ce fac guvernanţii români? De mulţi ani, în mod repetat, ideea autostrăzii Sibiu-Piteşti cade sub fiecare guvern cu tot felul de explicaţii stupide, demne pentru proşti, deci desconsiderând poporul român. Autostrada Braşov-Ploieşti cade ca idee în mod repetat pe modelul "noi vrem cu dinţii, dar nu se potriveşte a dracului!". Alte minciuni. Unitatea funcţional-administrativă adevărată la nivel de secol XXI, economică, umană, de comunicare fluentă, generală a României, va exista atunci când românii, de o parte şi de alta, vor putea trece Carpaţii în 30 de minute pe autostrăzi: Maramureş-Bucovina, Transilvania-Moldova (sud şi nord), Braşov-Ploieşti, Sibiu-Piteşti, chiar şi Făgăraş-Târgovişte, Hunedoara-Târgu Jiu, Banat-Drobeta Turnu Severin. Ce se face? Autostrada Transilvania trece ca o axă exact prin mijlocul Ardealului de Nord dictat la Viena, adică leagă Budapesta de aşa-zisul Ţinut Secuiesc. După cum vedeţi, se construieşte pe segmente până acolo. În Europa a mai existat un Berlin de vest legat de Germania Federală printr-o autostradă trecând prin RDG. În Bihor exista o cale ferată directă Oradea-Beiuş. O alunecare de teren a anulat linia, fiind abandonată. Lega nordul judeţului cedat lui Horty de sudul judeţului rămas în ţara-mamă. Prostul se trezeşte întotdeauna în faţa faptului împlinit. Suntem noi chiar atât de proşti sau suntem conduşi de ticăloşi vânduţi, sau sunt aceştia manipulaţi fără să ştie, din spate, de te miri ce consilieri care îi îndeamnă să cheltuiască banii construind autostrăzi în afara zonelor de interes naţional? Ar trebui să-i fie clar oricărui politician că procesul început cu Perestroica şi terminat cu împuşcarea lui Ceauşescu (condamnat cu mult timp înainte) nu s-a terminat. Graniţele în Europa încă nu sunt stabile. Interesele nu sunt clar delimitate şi bătute în cuie. Orice pierdere va fi o pierdere istorică pe termen foarte lung, într-o perioadă în care nu există stabilitatea populaţiei.