Acei dintre noi care am copilărit în satele din vestul ţării, când auzim cuvântul troc, ne vine în minte un vas cav din lemn, lucrat manual, care se foloseşte la prepararea şi servirea hranei pentru animalele din bătătură. Limba română a asimilat în fondul principal de cuvinte al vocabularului acest termen în forma troacă, întrucât un neologism provenit din limba franceză a dobândit notorietate pentru a caracteriza schimburile în natură, înţelegeri între "oamenii de onoare" prin care anumite servicii (mai mult sau mai puţin morale) prestate nu se plătesc cu bani sau alte valori, ci prin alte sevicii, de cele mai multe ori imorale sau nelegitime. Între negustori, acest troc reprezintă în fond o modalitate de simplificare a procedurilor de valorificare a propriilor interese, scurtând un ciclu birocratic anevoios şi împiedicând unele influenţe nefaste ale unor evenimente nedorite care n-au putut fi avute în vedere la perfectarea unor înţelegeri, dar care pot îngreuna circuitele financiare. În politică şi în administraţie însă, pe cale de troc se generează enormităţi ce pun în umbră toate mecanismele democratice ale unui sistem constituţional, oricât de bine ar fi acesta reglementat prin Lege. Haideţi să încercăm să enumerăm câteva aberaţii la nivelul instituţiilor politico-administrative induse pe bază de trocuri. Ne vine în minte în primul rând cazul "Muzeului Ţării Crişurilor", când acţiunea promovată de Episcopia Romano-Catolică de Oradea a fost "plimbată" pe la mai toate instanţele din ţară până să ajungă la Ploieşti, unde un complet de judecată avea să anuleze o donaţie - pe care noi o apreciem absolut legală - făcută în favoarea Statului Român. Lucrurile s-au complicat ulterior, la instanţa supremă, când "Vatra Românească" a intervenit în proces în interes propriu (demers instrumentat de un maestru al barei din Oradea), astfel că un troc politic a fost mijlocul prin care "s-a rezolvat problema" în spiritul Protocolului de colaborare PDSR-UDMR privind sprijinirea Guvernului Năstase. Atunci, un desant de la vârful partidului de guvernământ (condus de "maestrul de ceremonii" Hrebenciuc, cel care l-a creat şi susţinut în toate pe însuşi "Războinicul Luminii", pe numele său pământesc Becali George) a venit în mare grabă la Oradea, negociind cu eminenţa cenuşie a judeţului o "cedare fără luptă" a Palatului Baroc, în condiţiile în care, invocând dreptul de retenţie, Statul Român (respectiv Consiliul Judeţean Bihor şi Ministerul Finanţelor) ar fi putut deţine în continuare imobilul (chiar dacă Episcopia ar fi avut câştig de cauză în instanţă) până când i s-ar fi restituit în întregime echivalentul cheltuielilor necesare şi utile efectuate pentru conservarea şi administrarea clădirii în cauză. Tot o formă de troc politic păgubos şi nedemocratic a fost şi la constiturea Consiliului Local Oradea în paralel cu cea a Consiliului Judeţean Bihor, astfel încât, cu două excepţii, formaţiunile politice cu reprezentanţi în cele două autorităţi n-au avut nici un cuvând de spus, fiind silite să-i accepte pe cei propuşi sau susţinuţi de către PD şi UDMR. Acelaşi UDMR a fost protagonist al unui alt troc în stil mare (după cum declara Marko Bela într-un interviu publicat în presa centrală zilele trecute), la nivel naţional de data aceasta, atunci când a condiţionat sprijinirea lui Traian Băsescu în turul II al Prezidenţialelor de garantarea de către acesta a votării Legii Minorităţilor în forma dorită de UDMR. Aici lucrurile s-au complicat un pic, situaţia este mult mai complexă şi promitem că vom reveni cu un material aparte. Au mai fost şi alte trocuri păguboase în viaţa publică din România începutului de mileniu III. Ne aducem aminte şi de "soluţia imorală", calificată astfel de către "întâiul marinar al ţării", soluţie (citeşte "partid", nu-i pomenim numele, oricum nu are importanţă, cu atât mai mult cu cât şi l-a schimbat, deşi se vrea … conservator) care a reuşit să intre de două ori în Parlament fără să facă pragul electoral. N-o putem uita nici pe "diva din Pleşcoi" (oameni suntem, blondele nu ne lasă reci), despre care aflăm că a vorbit cu Mircea Sandu să pună o vorbă pentru ca Unirea Urziceni să nu retrogradeze. Ce-o fi promis în schimb putem doar să bănuim, dar ne întrebăm totuşi: Oare madam Udrea nu o fi făcut "farmece" şi echipei noastre de suflet, astă vară, când a jucat barajul de promovare în Divizia A cu aceeaşi echipă din Urziceni? Răspunsul poate ni-l dă preşedintele clubului, care se laudă în ultima vreme că are o colecţie deosebită de CD-uri inscripţionate chiar de el, folosind tehnica de vârf din propria dotare (achiziţie din Austria).