Scandalul bileţelului a degenerat în cel al suspendării. Din acuzator, Traian Băsescu a devenit nu doar acuzat, ci o adevărată ţintă a focurilor concertate ale mai tuturor actorilor politici. După ani la rândul în care a tunat şi-a fulgerat în stânga şi-n dreapta, preşedintele culege ceea ce a semănat. În mod neaşteptat, el a fost prins pe picior greşit de întreaga evoluţie a lucrurilor, dezminţindu-şi obiceiul de până acum. Două au fost greşelile majore pe care le-a făcut şeful statului în ultimele două săptămâni. Mai întâi, proasta gestionare a afacerii „Biletul”, premierul Tăriceanu reuşind, cu ajutorul conservatorilor, să răstoarne situaţia în favoarea sa. Paradoxal sau nu, din toată povestea, primul-ministru a ieşit cel mai bine, pentru că a reuşit să determine focalizarea acuzelor asupra preşedintelui. În premieră, cercurile de interese arondate acestuia au început să fie scoase la lumină. Însă doar atât cât trebuie. A doua greşeală a lui Băsescu a fost implicarea, în întreaga tărăşenie, a lui Ion Iliescu. Încercarea de a deturna fondul discuţiei şi lansarea, la TVR, a teoriei conspiraţiei ţesute de "bătrânul edec" s-a dovedit neinspirată. Dincolo de simpatii sau antipatii, Iliescu rămâne regele junglei politice româneşti. Niciun partid nu a reuşit, de 17 ani încoace, să propulseze un lider de calibrul său, înzestrat cu abilităţile şi charisma lui. În acest peisaj, Traian Băsescu putea să fie orice ar fi vrut: un ghepard feroce, un elefant vesel, un tigru sictirit. Numai leu nu. Sărind la beregata lui Iliescu, zgândărindu-l cu dosarul mineriadei, Băsescu i-a facilitat preşedintelui de onoare al PSD o spectaculoasă serie de ieşiri la rampă, din care locatarul de la Cotroceni a ieşit extrem de şifonat. Era al doilea serviciu făcut PSD-ului de Băsescu, după oferirea pretextului pentru declanşarea procedurii de suspendare din funcţie. Peste Traian Băsescu s-au abătut acuzaţii din cele mai grave, mergând de la nesocotirea prevederilor constituţionale cu privire la rolul şefului statului, până la corupţie şi controlul presei, al serviciilor secrete şi al Justiţiei. Imaginea sa a avut de suferit şi în exterior, comparaţia cu dictatorul din Belarus, făcută de Tăriceanu, sau chemarea lui Iliescu - "să punem pe acest tiran puţin la punct" - nerămânând fără ecou. Că Europa se uită ca la urs la sora vitregă care, abia intrată în casă, se dă în stambă într-un mod atât de penibil, asta nu prea contează la Bucureşti. Sorocul europarlamentarelor e mult mai important decât strategia postaderare sau renunţarea la taxele ce sfidează legislaţia comunitară. Apropo de strategia postaderare, cineva a lansat o vorbă: la ce ne trebuie, de vreme ce n-am avut una de aderare? Că doar ne trage Europa după ea, cum a făcut-o şi până acum. Cu o asemenea filozofie la bază, cum să nu te poţi desfăşura în voie, într-un circ politico-mediatic de toată frumuseţea? Mai ales când miza circului nu este schimbarea situaţiei de fapt, ci marcarea de puncte electorale, cu ochii pe data de 13 mai din calendar. E foarte probabil ca aceia care se aşteptau să se întâmple vreo schimbare semnificativă să rămână dezamăgiţi. După doi ani de bumbăceli în văzul lumii, când toată lumea se aştepta la inevitabila ruptură, PD şi PNL au decis să meargă mai departe, braţ la braţ, începând să semene cu vestitul cuplu otevist Bahmuţeanu - Prigoană. Lăsat în ofsaid de ieşirea necontrolată de partid a Elenei Udrea, PD-ul a bătut în retragere în războiul cu PNL, cedând oamenilor lui Stolojan prima linie a frontului. În spatele ei, au început negocierile, vehiculându-se şi teza unui conflict izbucnit între Băsescu şi capii pedişti, din cauza refuzului acestora de a renunţa la guvernare. Nici liberalii n-au făcut pasul decisiv, renunţând să se alăture - făţiş, cel puţin - iniţiativei partidelor de opoziţie de a-l suspenda pe preşedinte. Nefructificarea avantajului tactic pe care l-a avut PNL poate fi înţeleasă. Nu şi culcarea pe-o ureche, însă, în ideea că PD-ul va accepta, sigur, de dragul guvernării, să participe la alegerile europarlamentare alături de liberalii normali. Rămânerea în Alianţă, alături de PNL, după tot circul de doi ani încoace, ar conferi PD-ului exact credibilitatea de care se mai bucură iubirea cea nouă dintre Prigoană şi vechea lui balabustă. Care sunt alternativele, însă, pentru cele două partide aflate la putere? Separat, vor înregistra scoruri mai slabe decât împreună, chiar dacă PD-ul şi-ar lega tinicheaua PLD de coadă. În plus, orice calcul care exclude una din componentele Alianţei implică, în mod automat, PSD. După cum stau lucrurile, nici PNL, nici PD nu se pot încumeta să facă pasul spre Iliescu şi Geoană. Din deznodământul scandalului care părea să ducă PNL şi PD la divorţ, un lucru reiese cu claritate: scena politică e blocată în acest moment, cel puţin în sfera puterii. Hăuliturile care răsună de pe dealuri nu au alt rost decât să mascheze deruta şi calculele combatanţilor.