Un vot foarte grăitor, nu prin prezenţa, ci prin diferenţă, l-a readus din concediu forţat pe un Traian Băsescu pus pe fapte mari, la care şefii de partid vor merge de nevoie şi cu dinţii strânşi, încercând să simuleze dialogul pentru binele naţional. Odată cu obişnuitele declaraţii de dragoste faţă de popor, Traian Băsescu a trasat directive în toate domeniile, de la votul uninominal la licitaţiile pentru medicamente şi a rostit cuvântul magic "dialog", aşa cum îi şade bine unui preşedinte. Pare îndoielnic că va fi dialog, consultare, discuţie sau orice alt schimb de vorbe, chiar de idei, în sensul obişnuit al cuvântului. Băsescu se simte atât de bine purtat pe aripile afecţiunii şi încrederii a trei sferturi din "40 şi la sută" încât probabil se va instala într-o surzenie olimpiană. Nu există o agendă naţională, a cetăţeanului, promovată de preşedinte, ci o agendă personală a lui Traian Băsescu, pe care va încerca să o impună, într-o colaborare ai cărei termeni tot el îi va stabili. Şi va profita din plin de fiorii prin care vor trece partidele care s-au coalizat împotriva sa şi care vor trebui să achite nota de plată. La buzunare şi portofele se va căuta febril PSD, în special Mircea Geoană. L-am văzut pe preşedintele PSD trotilându-se cu apă rece cum că majoritatea tăcută i-a arătat dosul pantalonilor lui Traian Băsescu. Şi dacă aşa este, de ce n-a cedat majoritatea tăcută la tentativele de seducere ale amorezilor social-democraţi? În Dolj, unde este Geoană senator şi unde nu mai pridideşte să se dea mare suflet de oltean, "suspendatul" a luat 70 la sută dintre voturi, în condiţiile unei participări bunicele, de 45,5 la sută. Bine că a coborât din marea sa suficienţă aşa-zisul "grup de la Cluj" (s-a văzut "forţa" electorală a acestor "vrăjitori din Oz"), mai ales Ioan Rus, care s-a apucat să împartă amenzile şi nivelul lor, virtuală reminiscenţă a trecutului său de ministru de Interne şi o nouă dovadă de cât de bine este să te dai intransigent când camarazii de vâsle sunt la ananghie. De altfel, în apucăturile "a la Cluj" se vor simţi stârniţi, prin imitaţie, mai pe faţă, mai pe la spate, şi anume lideri liberali. Adevărul nud este că liberalilor nu le-a ieşit mare lucru în luna de campanie. Poate pe la noi nu prinde mersul "din uşă în uşă". Sau poate electoratul PNL, cât a mai rămas, s-a retras într-o încăpăţânare mută, de enclavă, la fel ca acela al UDMR. Iar cei care nu au fost muţi l-au votat cu precădere pe Băsescu. Şi totuşi, lui Traian Băsescu nu-i vor ajunge foloasele trase de pe urma slăbiciunii în toate cele ale PSD şi PNL (supărătoarele lipsuri de idei, strategii, oameni ale liberalilor şi social-democraţilor). Şi nici de pe urma indiferenţei majorităţii tăcute sau a obedienţei fanaticilor pro-prezidenţiali, care au făcut lumbago de atâtea reverenţe. Are nevoie de o majoritate parlamentară funcţională. Pe care nu o pot asigura partidele sale de suflet, PD şi, mai nou, PLD. Mai ales dacă democraţii şi liberal-democraţii vor ajunge să se gelozească pe faţă, tot călcându-se pe picioare la serenadele pe care le trag sub balconul lui Băsescu. În anumite privinţe, democraţilor nu le va fi foarte uşor să concureze cu "partidul - desert" PLD. Etalon al cuminţeniei şi extazului faţă de preşedintele românilor, PLD este ca o prăjitură cu prea multă frişcă, prea multă ciocolată, prea multe cireşe glasate. O mănânci şi s-ar putea să ţi se revolte colecistul. Dar poate, de nevoie, PNL îl "ajută" pe preşedinte să se joace pe harta politică. Pleacă liberalii în opoziţie, după cum flutură Orban? Îşi redobândeşte PSD bărbăţia cu vreo moţiune de cenzură? Se suceşte UDMR? Se usucă PD de dorul întoarcerii în guvern? Încă avem coabitare. În toată această înverşunare redusă la Băsescu este banal să mai vorbeşti de aşa ceva. Eternul "număr doi", Nicolae Văcăroiu şi-a îndeplinit onorabil şi cu modestie de bună factură atribuţiile de preşedinte interimar. În logica votului, PD ar trebui să-şi asume guvernarea, dar de ce nu ar continua încă un an, până la alegeri, coabitarea cu Băsescu? Până la urmă, este cea mai potrivită şi eficientă contrapondere la previzibilele excese prezidenţiale, deşi până la urmă la alegeri cineva tot va trebui să piardă. La 19 mai votul a validat de fapt realitatea zgomotoasă a mitingurilor. Şi Traian Băsescu este cât se poate de dispus să folosească gălăgia din stradă la consultările pentru care a sunat goarna. Adevărul dureros este că aceia care vor sui dealul Cotrocenilor, indiferent care ar fi, nu prea sunt în stare să ofere ceva valabil în schimbul preşedintelui-dansator.