Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a ajuns să-l destituie, pe motiv de comportament necorespunzător, pe unul dintre membrii comisiei de control care a aplicat una dintre cele mai mari amenzi din istoria acestei instituţii, în valoare de 1 miliard de lei vechi. Apreciind ca nedreaptă sancţiunea care i s-a aplicat, Adriana Vesa, titulară pâna mai ieri un post de funcţionar public în cadrul Corpului de Control Relaţii de Muncă - ITM Bihor, a decis să protesteze în holul Primăriei Oradea, dorind să tragă un semnal de alarmă asupra modului injust în care s-a procedat la destituirea sa. Timp de mai multe ore, ieri, fostul inspector ITM, înarmat cu o pancartă, a denunţat în mod public tratamentul abuziv şi presiunile la care a fost supusă de conducerea ITM Bihor. Decizia de destituire din funcţia publică a fost emisă în data de 6 ianuarie 2006 pentru o faptă săvârşită la începutul lunii decembrie anul trecut. Fostului inspector Vesa i se imputa "manifestarea unei atitudini necorespunzătoare faţă de şeful de serviciu", în speţă i se reproşa că ar fi intervenit într-o discuţie dintre soţul ei şi şefa de serviciu, care efectua un control al actelor depuse de soţ. "ITM Bihor a decis recompensarea persoanei care a aplicat amenda de 1 miliard de lei unui agent economic, cu care se laudă domnul Lupea, cu destituirea pentru o abatere disciplinară inexistentă. Acum două luni, am fost retrogradată din funcţie pe un semestru pentru că am îndrăznit să aplic legea la firma Cordless Er&Ee, de care, se pare că nu trebuia să mă ating. După ce ore în şir patronul ne-a jignit, la finalul controlului am îndrăznit să-l apostrofez pe directorul firmei spunându-i: "Domnule, eşti un om de nimic". Cu toate că fapta aceasta a fost săvârşită pe data de 23 august, abia pe data de 30 noiembrie am fost sancţionată. Oricum decizia a fost atacată în instanţă la începutul acestui an, la fel voi proceda şi cu decizia de destituire emisă pe data de 6 ianuarie a acestui an", a declarat Adriana Vesa. Fostul inspector ITM Bihor la cei 46 de ani, având profesia de jurist, se vede îndepărtată din postul de funcţionar public după mai bine de un sfert de veac în slujba acestei instituţii. Măsura luată împotriva sa o consideră abuzivă şi se încadrează în "vânătoarea de vrăjitoare" pe care noul inspector şef al ITM Bihor ar fi declanşat-o printre proprii angajaţi. Contactat telefonic, Liviu Lupea a precizat că fostul inspector se află la a patra abatere disciplinară şi că se "afla mereu pe un teren minat", iar în cadrul instituţiei Adriana Vesa crea un climat nesănătos. "Decizia de destituire nu a fost motivată de abatere de ordin profesional, ci pe motiv că prin comportamentul său a viciat atmosfera atât în cadrul instituţiei, cât şi în afara ei", a declarat ing. Liviu Lupea, inspector şef ITM Bihor. De neînţeles atitudinea şefului ITM, care a refuzat să nominalizeze firma sancţionată cu 1 miliard de lei vechi în cursul conferinţei de presă din această săptămână, însă, după numai câteva ore, pe un post de radio, nu a avut nici o reţinere să precizeze numele acesteia, firma Forechit, care avea la Oradea un punct de lucru.