Îmi aduc aminte cu plăcere de primii ani în care am fost repartizat - şi adoptat - în urbea de pe malul Crişului Repede, botezată pe bună dreptate Micul Paris din vestul României. Cei care i-au spus astfel nu au greşit deloc, pentru că oraşul arăta cu totul altfel, mă refer în primul rând la ordinea şi curăţenia care dominau peste tot, dar şi la spiritul bonom şi civilizat al locuitorilor săi. De atunci, am rămas în această urbe, de care efectiv m-am îndrăgostit. Anii au trecut şi vremurile s-au schimbat, iar din ceea ce a fost oraşul stagiaturii mele pot spune că nu au mai rămas decât nişte vagi amintiri. În schimb, ne-am procopsit doar cu gunoaiele care colcăie la tot pasul, chiar şi în centrul urbei, dovadă că slaba pâlpâire de buni gospodari, constând bunăoară în montarea coşurilor de gunoi pe străzi, a fost şi ea înfrântă de elanul huliganic al unor concetăţeni, care pur şi simplu le-au măturat de pe suprafaţa pământului, prin distrugere şi incendiere. Pentru ca dezastrul să continue, s-a trecut până şi la tăierea copacilor. De câte ori trec pe o strada centrală observ cu stupefacţie şi indignare că a mai dispărut un copac. Recent am constatat acest fapt pe strada Mihai Eminescu, unde au mai fost retezaţi doi falnici tei în preajma Inspectoratului Şcolar, şi mi-am zis în gând: "Derbedeii au tăiat şi teii". În schimb, câinii se plimbă în voie pe străzi, ca "singuri domni stăpânitori", vorba lui Nicolae Bălcescu, într-un ţinut îndepărtat parcă de civilizaţia urbană. Şi, nu departe de acest ţinut, care ne aduce aminte de specificul ţărilor bananiere, dai la tot pasul de excrementele acestor fiinţe cu patru lăbuţe, de altfel drăguţe şi nevinovate, şi care, deşi le iubesc, uneori recunosc că îmi inspiră şi teamă. A te plimba pe străzi în voie a devenit astfel o adevărată aventură, întrucât la tot pasul întâlneşti mormane de gunoaie neridicate, străzi desfundate, canale înfundate, încât la cea mai mică ploaie oraşul se transformă într-o adevărată Veneţie a... Estului. Deşi sunt bihorean de origine, mă indignează pur şi simplu afirmaţiile unor conjudeţeni despre conaţionalii noştri mai din sud şi est, pe care-i apostrofează cu apelative de "mitici" sau "şoldoveni", afişând un aer de superioritate occidentală. Numai că, stimaţi concitadini, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă veţi avea ocazia să vizitaţi (şi vă rog să faceţi acest lucru) şi alte oraşe din ţară, bunăoară Piatra Neamţ, Bacău, Iaşi, Craiova, Piteşti veţi vedea că aceste aşezări urbane au stăpâni şi sunt demne de marea familie europeană, cu nimic mai prejos decât oricare alte aglomerări urbane din vestul Europei. Mă refer la ordine, curăţenie, la amenajarea arterelor pietonale, dar chiar şi la civilizaţia cetăţeanului care a înţeles eforturile depuse de edilii lor. La noi însă, aceste eforturi sunt încălcate în picioare de către cei mai "occidentali" cetăţeni ai României. Aceasta pentru că, în pofida unor cârcotaşi, mie chiar îmi place cum a fost amenajată strada pietonală, dar la capitolul siguranţa cetăţeanului pot spune că aceasta lipseşte cu desăvârşire. Concret, este vorba de starea jalnică în care arată clădirile de pe strada Republicii, riscând oricând circuli pe Corso să-ţi cadă ceva în cap, astfel încât recomand tuturor, pe cât posibil, ori să circule pe mijlocul "Principalei", ori să ceară primăriei să distribuie gratuit căşti de protecţie omologate în Uniunea Europeană, nu de alta, dar poate se mai pune de-o afacere. Spaţiile verzi, deşi puţine, au fost şi ele reduse, spre satisfacerea "pohtelor" unor preoţi, care, nota bene, au procedat şi ei la defrişarea acestora pentru a-şi ridica câte un locaş de cult, spre a ne aduce aminte parcă de viteazul domnitor moldovean care după fiecare bătălie obişnuia să ridice câte o biserică - şi bine a făcut, numai că, atunci, pădurile acopereau o suprafaţă mare din munţi şi dealuri. Nu aş vrea să fiu greşit înţeles, că aş avea ceva împotrivă, de hrană spirituală avem nevoie oricând, dar pentru numele lui Dumnezeu, trebuie să ne gândim şi la urmaşii noştri, pe care îi vitregim de pe acum, reducându-le considerabil spaţiul verde şi care în prezent este atât de vital. Pentru că, stimaţi concetăţeni, la tot pasul spaţiul de joacă al copiilor este redus sub diferite pretexte, determinate de scopuri mercantile. Bunăoară, tot pe strada Mihai Eminescu, în curtea Grădiniţei de Copii, un post local de televiziune şi-a instalat nu mai puţin de două antene de transmisie, iar alţii, pentru a nu se lăsa mai prejos, şi-au plantat două banere publicitare, de mărimi impresionante, care oricând riscă să se prăbuşească, ferească Dumnezeu, peste copiii noştri, încât, mă întreb, oare într-atât am decăzut să nu ne mai pese nici de viaţa şi sănătatea copiilor noştri, numai de dragul profitului? Acesta este oraşul meu. Şi pentru a nu mai reţine atenţia cititorilor, cer umila permisiune de a face factorilor responsabili câteva propuneri. Una dintre acestea vizează verificarea zilnică a stării curăţeniei oraşului prin inspectori de sector care, la rândul lor, să fie şi ei verificaţi, pentru că, se pare că numai prin măsuri coercitive se va putea restabili ordinea şi păstra curăţenia. O altă sugestie constă în continuarea acţiunii de refacere a străzii Republicii, inclusiv prin măsuri punitive faţă de proprietarii imobilelor, care nu înţeleg să le întreţină, dar şi refacerea spaţiilor verzi în întreg municipiul prin încurajarea plantării de arbori şi nu tăierea acestora. Apoi, este necesară regândirea circulaţiei autovehiculelor în centrul oraşului şi întărirea disciplinei în materie de parcare, pentru că strada pietonală, altminteri bine amenajată, deja începe să fie ocupată cu maşini (a se vedea intersecţia străzii Republicii cu strada Roman Ciorogariu). Nu în ultimul rând, pare mai mult decât necesară actualizarea unor hotărâri a Consiliului Local prin care să se prevadă sancţionarea celor care nu păstrează ordinea şi curăţenia oraşului (chiar dacă, în opinia unora, acest fapt ar aduce aminte de... dictatură). Până atunci, să auzim numai de bine...